Angelic...

Din slava ai venit, tu, inger, in om te'ai imbracat, dar chipul tau ce radiaza fericirea, cu razele frumusetii tale, raspandeste mireasma iubirii eterne, iubirea ce'ai adus'o din marire, de acolo, mai sus de astrii, mai sus de galaxii, unde, in locasul ingerilor, al zeilor, iubirea, fericirea, dragostea, pacea, salasluiesc, acolo unde ele domnesc.
De ce'ai venit aicea jos, de ce ti'ai parasit locasul, de ce ai luat tu chipul nostru? Intoarce'te de unde esti, intoarce'te acolo. Intoarce'te in slava ta, tu om cu'angelic chip, intoarce'te 'napoi. De'aici iti poti clati privirea, in razele ce scalda dimineata, de'aici poti ca sa culegi doar picurii de roua, ce racoresc diminetile calde, aici, norii'ntunecati de griul palid, ce'aduce ploaia, iti picura pe umerii goi fericirea. Tu nu esti de aici, tu nu poti sta`n lume, si doar privirea ta imi spune, ca fericirea de aici, alaturea de cea din slava, in veci nu o poti pune.
De ce'ai venit, tu, om in chip de inger... De ce'ai venit? Acol rasare soarele in fiecare clipa, si razele'I scalda faptura'ti nu doar in simpla fericire, acolo picurii de roua, e raul care'ti da viata, acolo, ploaia fericirii, aduce nu o clipa, ci ne'ncetat o bucurie sfanta, si nu din norii gri si palizi, ci chiar din fericirea insasi. Dar tu nu stii... Nu stii ca'n lumea asta, nu'I locul tau...nu stii c'aici noi suntem blestemati ca sa traim putin, si in durere, nu stii c'aici o fericire'I scurta, nu stii ca tine doar o clipa si'apoi trece....tu nu stii... N'ai sa'ntelegi.
Hai, du'te, du'te inapoi, nu zabovi o clipa, dar du'te inapoi acolo, acolo'I fericire, si muritorii tanjesc s'o aiba, dar tu, un inger, te'ai coborat aici jos langa mine, crezand ca asta'I fericire. E fericire, de om, de muritor, dar nu de inger... Si daca'n ochii tai privesc atata bucurie, si daca'n ei vad ceru'ntreg, daca in glasul tau e'atata armonie, acum, ce sa mai cred? Hai spune'mi ce sa cred? Esti chiar un inger, nu esti atat, esti totul, si'n tot ce esti tu m'ai cuprins pe mine. Din razele privirii ce raspandesc fiorul dragostei in mine, prin fiecare unda a vocii tale sublime, prin fiecare gest si fapta, esti un inger. Ramai, sau pleaca inapoi...? Ramai, ramai doar pentru mine, sau pleaca inapoi in fericirea'ti...

trist.

Pe cand se`mpreuna ziua cu noaptea,pe cand stergea luna ultimele raze ale soarelui,atunci cand noaptea se juca pe pamant, cand soptea stelelor fericirea ei, atunci…atunci am inceput sa iti spun prima data te iubesc. Atunci am inceput sa vad in tine, dragostea pe care Dumnezeu a pus`o pe pamant, atunci am inceput sa citesc in ochii tai, iubirea lasata omenirii, iubire care se ascunde in privirea ta jucausa. Atunci pe malul apei, am zarit oglindirea lunii, care se intrepatrundea cu oglindirea chipului tau minunat, chipul tau, pe care il mai vad si astazi cand trec singur pe malul marii, printre valurile care se risipesc incet pe nisipul acela galbui…

Te`am luat de mana, incet si am inceput sa iti povestesc povestea lunii, a noptii, a stelelor, dar tu…Tu nu ai stat o clipa sa m`asculti, ai vrut sa vezi chiar tu, sa vezi ce se intampla, cum stelele plutesc in marea lor infinita, cum se plimba in jurul lunii, cum luna in maretia ei, rasarea noaptea peste pamant, ca sa priveasca , sa`ti vada ochii, si chipul tau minunat. Dar tu n`ai stat o clipa, o clipa nu ai vrut sa stai, si te`ai ascuns, si ai plecat.

De`atunci astept sa vii, sa`ti spun ce`am vrut o data, te`astept pe malul marii, si luna mi`e alaturi, si stelele`mi zambesc, in fiecare noapte, privesc incet pe mare, cum valuri dupa val apar, si`apoi, se pierd pe mal, se risipesc printre firele de nisip, apoi se`ntorc in mare…in marea uitarii, asa cum se`ntorc clipele petrecute langa tine, asa cum se risipesc printre suspine, visele traite cu tine, asa cum fiecare gram al iubirii mele, se pierde pe malul vietii mele, in oglindirea chipului tau minunat, pe marea vietii, in care te`am cufundat.

Pe malul vietii...

In racoarea unei nopti de vara, ma plimbam incet pe malul marii, pe malul unei mari de tacere, care se intindea departe, atat cat puteai cuprinde cu privirea, si tot n`o puteai cuprinde :-)
Sub privirea astrilor care bantuie noaptea cerul, sub privirea stelelor, care se uitau mirate spre mine, si a lunii, care de fiecare data cand incercam sa ii vorbesc, tacea mut, si nu zicea nimic. Din oglindirea apei, le zaream cum licaresc incetisor, trimitand razele lor palide spre pamant, care intrand in atmosfera noastra, se pierdeau printre multimea gandurilor oamenilor, care ajungeau pana dincolo de stele. Chiar mai departe decat dincolo de stele...undeva in univers, pe un alt taram, de care n`am auzit inca.

Nu indrazneam sa ridic privirea spre cer, dar priveam in apa, si stiam deja, ca luna si stelele ma privesc ne`ncetat. Iau incet o raza, trimisa de o stea, de mult apusa, ma joc cu ea, o inalt, o trimit inapoi inspre ceruri, si`mi pun o dorinta. Inchid incet ochii, ma asez pe malul marii care incepea sa devina nelinistita, si apoi ascult durerea, pe care mi`o povestea ca pe un basm, ba chiar ca pe o poezie de`a lui Eminescu."A fost si el aici" spuse ea nedumerita, "si azi ii mai aud pasii care se plimba de`a lungul malului, si azi ii mai simt durerea ce`l apasa..."

Toate se`neaca in mare, pana si luna, si stelele, si soarele, in maretia lui, si in fiecare dimineata, daca privesti spre celalalt capat al marii, el rasare din mare, glorios pentru o noua zi, iar apoi... incet, la celalalt capat al lumii, parca are vrea sa apuna.

Dispare tot intr`o secunda, tot ce`a fost, pana si luna se ineaca in tacerea ei surda, si stelele incet isi ascund licarirea, se ascund in lumina soarelui care le cucereste incet, le ascunde dupa mantia lui aurie...

Am stat toata noaptea si`am ascultat marea, si am privit luna prin ea, si stelele, m`am jucat cu razele lor, si cu umbra ei, ea, carea statea langa mine, si nu imi soptea nici macar putin din farmecul ei nestiut de nimeni, nici macar o bucatica, nici macar... Si totusi, am inteles, ca ea era luna, si ea era soarele, si ea era stelele, de pe cerul vietii mele, de ea ma indragostisem...Cu ea am vorbit toata noaptea, pana in zori...

Ea era marea, care imi soptea dragostea ei, atunci cand eu taceam, ea era luna, pe care o priveam ades, si ea era aceea care imi dadea razele sperantei, numa ea...ea era. Ea rasarea zambete dimineata si ma facea sa traiesc, ea ... numai ea. Ea era singura care putea, care vroia, care zambea cand totul era intunecat, si ea era singura care imi dadea speranta, cand totul era pierdut, cand totul era prabusit. Ea facea sa rasara soarele..

O caut si azi, acolo pe malul marii, si stiu ca intr`o zi va aparea. Ne vom lua de mana, si impreuna cu soarele, ne vom cufunda in mare, si acolo vom uita de toate. De noi, de durere, si vom privi luna si stelele, si soarele, si vom stii, ca iubirea, e eterna..si ca nimeni nu ne poate desparti.

Si`apoi, vom rasari impreuna cu soarele, si vom apune o data cu el, ca sa putem vedea ziua minunatia lui si noaptea luna, si sa rasarim cate`o raza din fiecare stea, pentru fiecare muritor...

ATAT :D ca ajunge ca poi prea multe vise si sperante nu`s bune:))

Life is a game...

Si totusi, ma intreb ce e viata...? E doar un joc? Sau doar avem o parere gresita despre asta. E chiar ceva real, sau e doar o iluzie...
Ce e viata? Si calatorind asa, fara voia mea, citesc pe o masina "life is a game" am vrut sa ii scriu mare cu un marker pe o pancarta "life is NOT a game" dar stiam ca nu intelege. Ce e viata? Ce e timpul, ca trece asa de repede...
Si daca totusi, viata e un joc, cine il joaca? Si daca il joci tu cum il joci? Dar ma tem ca il joaca altii pentru tine. Pentru noi. Viata e un joc pe care nu il joaca altii, ci il manipuleaza.
Nici nu stiu de ce is aici, si ce fac, nu stiu de ce scriu si pentru cine, si am impresia ca scriu pentru mine, sa ma simt mai bine. Si de ce sa ma simt mai bine, ca dupa ce inchid aici o sa ma simt la fel. Dar ce e bucuria? Am ajuns aici...Bucuria, e ca pauza de la scoala... Uneori e o pauza scurta, sau pauza lunga. Care apare intre doua momente de tristete. Diferenta dintre scoala si adevar, si...viata, e ca nu exista un timp in care mergi acasa. Si scapi de scoala...De ore..
Dupa un moment scurt de bucurie, apare din nou tristetea...
Imi termin aici cuvintele...

angels...

I`ve met my angel, down the street... She was waring those wings i could never get, but there she was, standing for me... and she had those eyes, with which i couldn`t see, but there she was, looking out for me, and caring for me...


Been walking down the street yesterday, i was in some kind of a hurry, in a hurry to nowhere, meeting none... I`ve took my jacket on me, it was cold outside, and it was late, but who cared about that, i felt like i had to go out, to get out of the house. I never felt something like this in my life... Never had that feeling before. I got out quickly, cause i couldn`t stay more inside, and i walked down the stairs, out of the scale block, down the street... It was like someone was guiding me through the town, through the streets. It was that feeling...

Walking down the street i saw her. She was standing there, enlightened by the moon, which, was like playing with a ray of lite on to her face, her beautiful face, angelic...For a moment i`ve thought she`s an angel, whom came from above. In the light of the moon...I knew she was "my angel"...

I slowly got close to her..Slowly, like i was dreaming..and then, suddenly, she dissapeared. She whispered.."i`ll be right there for you, to listen to your heart, to touch your soul, to feel your pain, i will be there..." i was like, happy and sad. i lost her again..but i know, she`ll be back...i know she`ll be back...

Cine sunt eu...Ce sunt eu

uneori am impresia ca sunt o carte, la care lumea se uita si incearca sa o citeasca... "imi place coperta" exclama unii, apoi deskide incet sa citeasca prefata...constata cu uimire ca lipseste...

hmm, unii isi pierd interesu chiar de la prefata...care nu exista, si inchid cartea la loc, si merg mai departe...ciudati oameni, dar totusi cine ar citi o carte fara prefata? eu de obicei nu citesc prefata la carti, as putea usor sa ma citesc...mmmda...

Apoi mai is un fel de oameni, care citesc cartea, chiar fara prefata, si..ajung la un moment`dat cand se impiedica in niste lucruri care par complicate, asa, ca un fel de carte stiintifica, care nu iti da nici o satisfactie, un fel de carte in care nu se povesteste nimik, decat se xplica niste lucruri aiurea. Cartile alea chiar nu le inteleg...

Apoi, am intalnit un singur fel de om, care a reusit sa citeasca, si chiar dak nu a reusit sa citeasca, s`a incapatanat:)) atata de tare, incat si acuma incearca sa afle ce scrie acolo. si oricat de incurcata ii povestea, o descalce, si o reciteste, apoi o rescrie si o reciteste... ce oameni...

ma gandesc uneori, ce ne`am face dak am fi doar atata cat putem vedea cu okii si cat putem cuprinde intr`un prim gand. ce`ar fi daca...? ce`ar fi dak am ramane la niste povesti auzite de la altii...ce`ar fi dak am crede niste povesti auzite de la altii...ce lume...ce oameni...

Tu ma iubesti ?

Sting becul, parca dus departe pe ganduri. Ma gandesc la tine... La ochii tai, privirea ta dulce, si...vocea ta scumpa. Vocea ta, care de fiecare data cand o aud, imi da sperante, si...oricat as fi de suparat, imi reda bucuria sufletului, si`mi invioreaza inima.

Ma pun in pat, trag patura peste mine, una, doua, trei, e frig, si....Incerc sa adorm, dar nu pot. Ma gandesc oare ce faci? incep sa iti scriu un mesaj, dar ajung la jumatatea lui, il sterg, il scriu din nou, iar il sterg si ma dau batut. Tu..ma iubesti? Oare, te gandesti la mine?

Mi`e sufletul greu, si ....inima parca bate tot mai tare, cand ma gandesc la tine. Parca ar vrea sa sara din piept. Si timpul trece`asa de greu, si parca`asa de repede se duce. Si tu nu esti aici, si esti departe. Esti departe...

Departe`i privirea ta blanda si scumpa,
Si vocea ta straina`i acum,
Mi`e dor sa`mi soptesti
Mi`e dor sa te vad,
Si doar privindu`ti chipul angelic,
Sa tresar, sa zambesc,
Sa traiesc, sa respir...

Si doar privindu`te,
Sa simt,
Si`atunci cand imi zambesti
, Sa rad, sa plang,
Sa plang de fericire.

Vesnicul "de ce?"

Am inceput o "postare noua" cu gandul sa scriu ceva "frumos"....Am scris ,am scris si am sters, si apoi iar am scris si iar am sters. Am crezut ca o sa pot asterne un vers, si nu am reusit, am crezut ca pot descrie starea mea de spirit, si mi`am dat seama ca nu am o stare de spirit. cred...

Asa ca am scris asta si am postat. Poate azi imi lipseste inspiratia, poate luna se`ascunde undeva dupa nori,si m`a parasit. Totusi, asteptam sa vii "tu" sa imi spui ca ma iubesti, si nu ai venit, am ramas cu steaua singuratatii lui eminescu, am ramas cu amorul de plumb al lui bacovia...Am ramas singur cu tine, iar tu m`ai parasit..Unde esti?

Si nu as vrea sa stiu unde esti, mai mult decat as vrea sa aflu de ce te caut? Pe cine caut? pentru ce? Pentru ce caut sa imi impart inima in doua, cand o pot tine intreaga la mine.

De ce sa nu iti dau jumatate si tu sa imi dai jumatate, si sa facem impreuna, o singura inima?
De ce sunt aici si nu sunt acasa? De ce as fi acasa cand mi`am dorit sa fiu aici?
De ce incerc sa scriu ceva, cand nu pot, si de ce ai citi tu ce scriu eu?
Am multe "de`ce`uri" asternute in mintea mea plina de imaginatie, si nu mi le amintesc acum pe toate, am un " bad sector" pe memorie si mintea mea oricum nu lucreaza la ora asta tarzie. e doar ora 12 si 22. si totusi, e tarziu...

Moon story...

mi`am pus pixu intre degete, tremurand de emotii ce`o sa scriu. Am stat sa vad ce`mi sopteste luna,
Ce imi poate spune in noaptea asta. Am privit ore intregi la ea, si am citit iubirea`i trista.
Am vazut cum, chiar de la rasaritul ei, grabeste sa adune ultimele raze ale soarelui,care, am inteles,
e iubitul ei. Ea nu stie de ce`i asa, dar stie ca soarele va fi totdeauna acolo pentru ea,
mangaind`o cu razele`i calde si dulci de iubire. Stie ca intr`o zi, se vor intalni din nou,
si ca o poveste nesfarsita inca, intr`o intalnire mai dulce decat mierea, pentru ca...despartirea,
despartirea le`a fost atata de amara, si atata de lunga.
Se vor uni pe veci in iubire eterna. De mii de ani, ei sufera, si nimeni nu le`ascult, surda durere,
De mii de ani, ei plang, se`alina prin suspine, si nimeni, nimeni nu`i asculta. Doar stelele,
ce licaresc usor, luceferii le scriu povestea, iar eu citesc razele lor, ce se cobor la mine`n casa.
E scris asa frumos aici, si totusi, nu`nteleg. De mii de ani iubind sperante, jertfind iubirea.
Ei nu`nteleg cum omul, iubeste`asa sumar, cum tot ce poate el iubi, se duce intr`o clipa, si vine despartirea.
Nici soarele, nici luna, nu inteleg iubirea lor, iubirea`i vesnica, pe totdeauna, dar omul...
Omul nu stie. Omul, nu stie sa iubeasca.

Vrei sa inveti iubirea? Priveste catre cer. Si`ai sa`ntelegi atuncea, ca tot ce vezi in ceruri, te`nvata sa iubesti, iubirea eterna.


un pic te`am mintit, ca sa nu crezi ca viata ii chiar asa roz:)) sau dak ti ser pare prea gri, sa nu crezi ca`i chiar asa gri.
Viata e uneori gri, alteori pink, depinde din ce unghi, si din ce perspectiva o privim. :D

(imi pare rau ca nu am editat`o da, lenea`i mare cucoana :-D )

Planuri de viata...

Suna fain, nu? :) imi place si mie, iau repede un pics si o foaie, si incep si scriu...

Wish list first.

1. Ca orice baiat, imi doresc o masina. Un cu motor mare, benzinar, si cu multi cai putere, sa fie in doua usi, toba sport, cu tuning finutz....Hmmmm....mi`ar place un bmw sau un scirocco de la vw.
2. Imi doresc un telefon mai nou, ultimul de fapt aparut, sa fie cu tastatura qwerty, cu camera performanta, memoria nu mai conteaza ca oricum are cativa gb phone memory, da vreau sa aiba un sistem stabil...bla bla bla....
3. Un laptop, ultra super performant, usor, slim, cu baterie sa imi tina multe ore cu ult jocuri si o conexiune rapida la internet.
4. Imi doresc ....multe de la viata asta, pe scurt va zic:) primele trei, is lucruri care si le doreste oricine, si gandul cu care am inceput, a fost urmatorul :"Daca noi vrem sa fim milosi, daca vrem sa avem dragostea, pace si rabdarea lui Cristos, tre sa Il avem pe Duhul Sfant in inima. Si Duhul Sfant, se coboara acolo unde are loc numai el, nu masina, nu prietena, nu telefonu, nu banii, nu patimile noastre, nu PLANURILE NOASTRE."

Suntem tineri nu? Si avem planuri? Dar cate din ele sunt pe placul Domnului? Si gandeste`te, la cate din ele L`ai consultat. Si te`ai gandit ca poate maine, sau la noaptea vei pleca si vei lasa toate planurile tale, planuri de absolvire a unei scoli, facultati, planuri sa aduni bani pt masina visurilor, pentru casa visurilor, a fetei care o iubesti...Te`ai gandit ca maine poate pleci, si tu nu stii unde iti vei petrece vesnicia. Sau te`ai gandit macar o clipa, ca la miezul noptii se va auzi strigarea, va suna trambita, si tu nu vei fi pregatit, si....cu atata amar, si durere, nu vei stii incotro sa apuci si ce sa faci? Pentru ca toti cei care nu vor avea pecetea vor ramane aici. Te`ai gandit vreodata ca maine, fara sa vrei va trebui sa lasi toate planurile tale intr`un scaun cu rotile, sau pe un pat de suferinta?:) Fa`ti planuri cu Isus.
Lasa viitorul in mainile Lui. Daca ramane la tine, poate il faci praf.

Esti si(n)gur?

Cand crezi ca ai ramas singur, cand crezi ca esti parasit, cand crezi ca tu esti tot ce ti`a ramas, si chiar si atunci cand crezi asta, iti dai seama ca te urasti si nu stii ce sa faci... Nu am nici un sfat sa iti dau :)) Crezi ca te`as putea ajuta in vreun fel sau altul? Eu nu cred. Poate ca as vrea sa te ajut, si totusi as minti sa iti spun asta, si poate ca daca totusi, as vrea sa te ajut, as face`o ca sa ma ajut pe mine. Pentru ca m`as simti eu bine sa stiu ca te`am ajutat. Sunt egoist, nu?

*Pentru ca atunci cand ai nevoie de mine, suna`ma.... poate ca o sa imi fie telefonul inchis sau nu o sa iti raspund, stiu ca vrei sa te ajut, si totusi, nu am timp, sau nu am chef. Nu`i asa?
*Atunci cand esti suparat, si ai nevoie de o incurajare, stii unde sa o gasesti, nu? Sigur nu la mine, eu sunt mai suparat ca tine.
*Cand toti te`au parasit, si eu sunt ultimul la care poti apela, pentru ca totdeauna ai apelat la mine, si am incercat sa te ajut, fugi repede si cauta`ma, poate o sa ma ascund si...o sa ramai tot singur.
*Daca ai nevoie de ajutor, daca ai nevoie de ceva, "cere si ti se va da" si o sa imi ceri si, spre surprinderea ta, ca o sa te pot ajuta, desi, "n`o sa o pot face" stii, nu?

Lumea asta e plina de egoism, de ce sa te ajut cand pot? De ce sa imi pese de tine, cand poate sa imi pese doar de mine, si de tine, atunci cand am nevoie de tine, in rest, esti doar amicul meu indepartat, pe care il salut cand il vad pe strada, sau cu care ma intalnesc chiar la biserica. Nu? Ne cunoastem de mult, si totusi, inca nu am apucat sa schimbam prea multe vorbe despre viata noastra personala, sau despre durerile care ne apasa, si ne simtim atata de siguri ca am putea face lucrul acesta. Stiu. Si tu cauti un ajutor, dar te gandesti ca Dumnezeu e in cer si te rogi si El te ajuta, si asa e, dar de cate ori iti propui sa o faci, si "uiti"?

Ajung uneori sa ma intreb ce caut aici, pe pagina asta nenorocita de blog, in care postez tot felu de tampenii, si imi dau seama ca asa imi pot ocupa timpul liber, si in afara de asta, imi place sa ma exteriorizez. De ce nu as face`o? Doar e pe gratis, si nu imi cere nimeni socoteala, nu? Si daca ii place cuiva sa citeasca, sa o faca, si daca nu ii place, sa nu o faca, si daca vrei, poti scrie si tu, doar sa ai ce. Si daca nu vrei? Pe cine crezi ca intereseaza? :))

Tu ce crezi? Tu ce vrei? Eu zic, daca vrei ceva, sa tragi tare, daca crezi ceva, sa tii pentru tine, traiesti intr`o lume egoista, si daca strigi, pentru ce strigi? Striga pentru El ! Atat merita in lumea asta.
Imi opresc aici imaginatia scrantita, ca stiu ca oricat as scrie, pe tine nu te intereseaza, si poate, chiar nu o sa imi citeasca nimeni bloggul, si daca nu citeste nimeni, mie tot nu imi pasa, raman ca o poza intr`un album, uitat de mult de lume, plin de praf, in podul casei bunicii...

Melancolic...

Ma apropiu incet de geam, sa privesc afara, era ceatza si nu vedeam asa bine, credeam ca sunt acasa, poate din cauza ca m`am prea obisnuit cu locul acesta pe care il numesc..."casa mea" de o vreme. nu e asa. casa mea nu e aici, privesc speriat in jur, si imi dau seama ca nu sunt acasa, totusi, mai fac o incercare, ma duc la geam, sa privesc imprejurimile care le pot cuprinde cu privirea....

Totul e nou aici, nimic familiar, nimic sa imi placa. Lipesc fruntea de geam, si privesc uimit cumva, si speriat intr`un fel....si, foarte, melancolic...departe, de fapt, priveam departe pe ganduri. Imi aduceam aminte fiecare clipa frumoasa, fiecare moment petrecut acasa. De cand eram copil, pana azi.
Si azi, azi unde sunt? Azi, cine sunt? si ce fac? Si ce sunt? Ce lume, ce cruda e...

Imi aduc aminte de prietenii mei, imi aduc aminte de copilaria mea. Si, cum nu pot da timpul inapoi, si asta imi aduc aminte, si incercand din rasputeri sa fiu puternic...totusi, suntem oameni, si avem sentimente. Si baietii plang cateodata...nu`i asa?Si baietii sunt oameni si au sentimente, nu`i asa ?

Noi nu suntem de piatra, si dak vrem sa parem asa...totusi, nu suntem de piatra. suntem sensibili, cand nu ne vede nimeni, plangem, cand nu stie nimeni, si ne manifestam ciudat uneori...si atunci, toata lumea stie. Toata lumea stie cand iubim, pentru ca ne place. Ne place sa iubim, sa fim iubiti.

Si, ce pot sa zic? Sau, de ce sa tac? De ce sa.... Nu e usor. stii....

Credeam ca viata e usoara, si ca plec de aici acolo, si totul e ok. si toti sunt ok. Dar am ajuns aici, in viata asta, intr`o gara, unde ma napadesc amintiri, unde, imi aduc aminte prin zi de gradinita, prima zi de scoaala, si prima zi de liceu. Si chiar si ultima mi`o aduc aminte, pentru ca nu eram acolo, da imi aduc aminte tot, si nu imi place, imi aduc aminte de colegi, si de prieteni,si mi`e dor, o clipa, un minut, o ora...poate chiar as da timpul inapoi. nu mult, putin, si`apoi putin mai mult, si`apoi mai mult, si nu as mai pleca...Si nu stiu ce sa fac...

Merg inainte. Da! Melancolic, dar merg inainte.

Ce povestesti nepotilor tai?

De cateva zile ma framanta niste lucruri. nu stiu, sa rad, sau sa plang, sa stau pe loc, sau sa o iau la fuga,sa fiu spontan sau sa ma mai gandesc o data. Ce sa fac? ce ma framanta? De ce? nici eu nu stiu, nu stii nici tu, si dak ai stii nu m`ai ajuta, nu ca nu ai putea, da egoismu zilei de azi a ajuns in floare, ca si cum ar fi fost acu 50 de ani, un om care isi face casa, si toata ulitza dadea o mana de ajutor. cam asa se intampla acuma, un om isi construieste o casa, si care mai de care o ia la fuga inapoi la lucru lui, si dak nu are isi cauta. si dak nu isi cauta, tot ocupat ii. si atunci....si atunci ce?

Avem impresia ca traim aceeasi viata de demult, in care tot era ok, si frumos, si ii mult pace in lumea noastra si totu`i frumos, si ducem un trai bun si dragutz, da nu vedem ca suntem tot mai stresati de ziua de maine, si nici macar nu`i trecuta ziua de azi, si suntem tot mai stresati de saptamana viitoare, si nici macar saptamana trecuta nu`i trecuta ...

Traim sperand la un viitor trecut, la un viitor care cerseste retrairea unui trecut glorios, desi nu e asa, si incercam sa dam vina pe altii, sa dam vina pe noi, pe noi sa dam vina, dak fiecare da vina pe el insusi, si incearca sa`si repare greseala, da`, sigur, ce usor pare. Am ajuns un neam de idioti. Cum de am ajuns un neam de idioti? Am fost o tara de crestini. Si daca nu am fost acolo eu, au fost parintii mei, si daca n`au fost ei au fost parintii lor, care azi povestesc cu lacrimi in ochi : "... Cand la sclipitul stelelor,
ne intalneam cu`atata dor
O dulce vreme`a staruintei...."
Si daca ei au ce povesti, noi nu avem, dak ei pot povesti copiilor lor si nepotilor, noi nu avem. Noi putem sa le povestim despre un playstation 3 cu 10 jocuri pe care le`am terminat, cu un nokia n97 cu camera de 5mp cu memorie de 12 gb, de un super laptop, si de un super computer... Dar unde`i Dumnezeu aici?

Si tot scriind asa, imi aduc aminte ca tastez pe un monitor de 19 inch, si o sa le povestesc copiilor, dak nu nepotilor, despre pixul meu, care are 120 de butoane, pt ca de cand am scris cu pixul pe`o hartie am uitat cum se scrie, si despre foaia mea multicolorata, care nu mai are formatu a5 de la scoala, si nici liniile ajutatoare de pe clasa a Ia...si cui ii pasa? lasa copilu sa stea linistit pe computer, sau la televizor, ca nu face galagie, se mai delecteaza si el de acolo... si ajungi sa stai noaptea langa el, sa te intrebi de ce nu doarme si are cosmaruri, de ce nu mai vrea sa invete la scoala?

Tu ce povestesti nepotilor tai...?

"...şi toate acestea sunt pregătiri în vederea obişnuirii mele cu ţărâna. Îl înţeleg pe Dumnezeu perfect... De aceea mi se pare atât de frumoasă viaţa... Până la lacrimi mi-e dragă..."

"Aici odihneste..."

Ieri, dupa`masa m`am hotarat sa fac o plimbare in cimitir... imi place sa ma gandesc de doua ori inainte sa intru in cimitir, dar ieri am pornit hotarat sa intru acolo, si nu stiam pentru ce. Apoi mi`am dat seama ca am intrat, ca sa vad ce scurta e viata, cu toate ca citeam pe pietrele funerare "N. 1939-D. 2008" ceea ce pare o calatorie destul de lunga pentru unii oameni. Dar azi, oricum era varsta asta mi se parea totusi atat de mica, atat de scurta calatoria. Ma plimb incet printre pietrele funerare pe o alee, privind cu capul plecat in stanga si in dreapta, mi se parea un cimitir micutz, desi cand am ridicat privirea, mi se parea interminabil...

Viata. De fapt, viata e mult mai scurta decat moartea. Moartea este ... intr`un fel vesnica, insa viata, mult, mult mai scurta in comparatie cu moartea. Eroii patriei, oameni simpli, oameni mari ai societatii, ce e viata la urma urmei, cu totii ajungem in acelasi loc, un loc tacut, unde singurul care vorbeste e timpul, si spre surprinderea noastra face monolog, vantul, care sufla in copacii din cimitir, care incredibil, sunt cele mai vii "fiinte" din locul acesta morbid, tacut.

O plimbare in cimitir, o simpla plimbare, iti aduce aminte de scurta noastra calatorie pe pamant. De multe ori ne pare viata un sir luuuung de intamplari... o calatorie nesfarsita, dar, ajungand in fata unei pietre pe care nu intamplator scrie aici odihneste .... nascut in data, decedat in data, ne dam seama ca am pornit intr`o calatorie cu sfarsit, scurta, incredibil de scurta, spontana, pentru ca astazi putem fi aici si maine ne putem "odihni" linistiti, impreuna cu ceilalti "colegi de cripta" cu care nu avem de ne certat. Sadic, dar ciudat, pentru ca ei nu se cearta niciodata. Intr`o liniste tacuta si morbida, petrec fiecare timp... Fara resentimente.

Intr`o zi, o sa ma intalnesc si eu cu ei, o sa petrec acolo timpul si ... De ce nu moarte? Viata e prea scurta sa o iubim atata de mult. Dar, de fapt, dincolo de sicriu ce ne asteapta? In vesnicia mortii noastre...? Cine ne asteapta, si ce ne asteapta...?

" Aici odihneste... "

nespus, nescris....pierdut

nescrise ganduri...
in marea uitarii, abis nesfarsit,
din imaginatie, din lipsa de ne`avut,
se pierd nescrisele ganduri.

se pierde dragostea, iubirea,
se pierd prietenii si frati.
nescrise ganduri, nespuse vorbe,
arunca in marea uitarii, intr`un ocean infinit de nespuse ganduri...

gandul nescris, vorba nespusa,
o floare fara culoare,
un copac fara muguri,
un ocean secat,
o inima fara iubire, ca cerul fara soare,
ca noaptea fara luna, fara stele.

asa`s nescrisele ganduri,
nespusele cuvinte, fapte pierdute,
greu castigate, usor pierdute,
viata se duce, far`o scrisoare de`adio,
far`un cuvant de ramas bun.

ce lume nebuna..nebuna de tot !

Vreau sa fiu fericit. Intr`o lume nebuna, nebuna de tot. O lume care se indreapta tot mai repede spre un abis infinit. Un abis dureros. Ciudat. Fii fericit. Fii fericit. Intr`un loc unde durerea e la fiecare colt de strada. In fiecare casa`nalta, la fiecare gand, in mana, si fiecare`aduce pe fata un zambet sumbru. Durerea e aici la ea acasa, omule. Dar fii fericit ! Tu fii fericit. Cand prietenii te parasesc, cand se`nchide cerul, cand nimeni nu te iubeste, fii fericit. Fii fericit. Poti?
A naibii fericirea asta. Sta durerea intre noi ca la ea acasa, si noi vrem sa fim fericiti. A naibii oameni incapatanati.

Ce lume nebuna...nebuna de tot...

Fii fericit.

Fericit, imi rasuna in minte cuvintele ca un ecou departat care dispare incet incet. Fericit, imi rasuna mereu si mereu si nu pot uita cuvantul. Dau din cap, intorc privirea si pornesc la drum. Sa fiu fericit.....Sa fii fericit, Sa fie fericit..Ma opresc si ma gandesc "oare, la ce ma gandesc?" ok, si la ce imi foloseste, oricum nu exista fericire. Ba exista, stiu ca exista. Am gasit`o undeva. Dar unde? nu exista. Ba da, ba da, imi aduc aminte. o data, am vazut un om ajutandu`l pe un altul, normal, zambeste cel pe care il ajuti dar... ceva era diferit, cand ajuti cu bucurie, esti un om fericit, esti un om... fericit? nu, nu se poate. sa fii fericit ajutand? sa fii fericit. DA! asta inseamna sa fii fericit, sa ajuti. sa ajuti cu bucurie. Dar ce`i fericirea? fericirea nu exista!!! Ba da ! fericirea e asa ceva....ceva fericit:-?? si totusi...ce`i fericirea? nu`mi pot inkipui, nu pot sa`mi dau seama, decat atunci cand o sa fiu fericit...

"Unii oameni cauta fericirea in placerile vietii, dar acumularea sau repetarea momentelor de placere nu duce la fericire. Placerea este fericirea ignorantilor. Fericirea este placerea inteleptilor". (Barbey d'Aurevilly)"

multe ganduri...

Deschid incet caietul cu "amintiri" in care imi scriu tot timpul gandurile, si citesc :
"Mai e putin"...
Mai e putin?
DA! Mai e putin !
Putin pana cand? Sau pana ce? Sau, ce putin mai este?
Mai e putin, pana cand se va auzi trambita.
Trambita? Dar se aud multe trambite in fiecare zi, nimic special.
Da, dar aceasta, va fi cea mai speciala, cum nu s`a mai auzit, si nu s`a mai vazut, sunetul ei va veni chiar din inaltul cerului, si va cuprinde intreg pamantul. Atunci! va fi marea chemare. Vegheaza pana atunci.
Dar...cand va suna aceasta trambita, si ce va aduce, ce chemare? Cine va veni, ce va fi?
Vegheaza, nu stim nici clipa, nici ceasul cand va suna, Cand va veni Cel ce vine.

Striga cat de tare poti !

De ce, ar fi urmatoarea ta intrebare, nu? :) Nu iti vine cateodata sa tipi, sa strigi cat te tin plamanii? Cat te tine gura, sa urli ? Stiu, nu e rar intalnit sentimentu, uneori vrei sa urli de bucurie, cateodata esti atat de suparat, incat ti`ar place sa fii pe un varf de munte, sa incepi sa urli sa pornesti avalanse, si apoi, te`ai simti mai bine.
Subiectu de fapt, era altul. De ce il iubim pe Dumnnezeu doar atunci cand ne face un bine, apio repede uitam de El? Du`te striga in gura mare cand Dumnezeu iti face un bine, si nu uita, nici una din binefacerile Lui ! Nu uita si multumeste`i totdeauna, slaveste`L in toata vremea, adu`I binecuvantare in fiecare dimineata. Desteapta`te acum, in ultimul ceas, si lucratorii ce`au lucrat si au indurat zaduful zilei, si cei veniti in ultimul ceas, toti au primit aceeasi rasplata. Nu amana cat mai este vreme. Trezeste`te astazi !

Porumbito dintre stanci,
Tu mireasa prigonita,
Rabda, oh mai rabda inc`o clipa,
In curand veni`va Domnul,
In curand vine Mesia,
Si rasplata Sa`i cu sine,
Iata ca El vine,
Vine dar, nu zaboveste.
Vine Isus, vine vine,
Mirele tau scump,
Curand pe nori apare,
Porumbito, vine porumbarul,
Si`n curand cu El in slava,
Vei canta cantarea asteptata.
Erou al slavei, tu acela ce`ai rabdat,
Tu, ce pt D`zeu ai suferit,
Va veni`n curand Judecatorul,
Si rasplata Sa`i cu Sine,
Te va duce sus in slava,
Si`mpreuna cu toti sfintii,
Vei canta cantarea minunata.

Vine Domnul !

ploua...

Da, e chiar adevarat, ca ploua. Si ma gandesc uneori, cand zic ca ploua la o zi mohorata, cu cerul plumburiu, la picurii surzi ce bat in geamul meu din mansarda.... Si imi vine in minte, fara cuvinte, copilaria mea, imagini cand, stateam in casa, suparat ca ploua si, nu pot iesi afara sa ma joc, dar totusi, ma simteam in siguranta in casa, ma simteam atat de bine stiind ca afara ploua si eu, parca in ciuda sa fac norilor negrii, grii plumburii, stateam in casa, si ma holbam pe geam afara. Si ma uitam cum ploua...
Citeam editorialele fratelui Pustan, scrise cu atata ravna si dor de`a vedea o natiune adormita, o natiune zacanda in intuneric, si bezna lumii, ridicandu`se, infruntand orice obstacol, orice ispita, orice`ncercare, pentru Isus, ca intr`o dragoste nesfarsita, cu vocea lui ragusita, cu pixul lui ros la un capat, creion, sau tastatura cu tastele sterse de la editorialele dictate sau tastate chiar de el. Ma gandesc cum un om simplu ca el, umplut de ravna, dragostei Lui Dumnezeu, mai poate sta in picioare, si parca strigand sa trezeasca Romania, mai poate si mai are putere sa inainteze, cand multi il judeca, dar, cum spunea chiar el "nu poti judeca jucatorul decat daca esti la un nivel cu el, asa cum nu poti judeca pastorul decat dak esti pastor ca el".

Ploua... mai ploua cu picuri de roua,
Incet pribegind pe geamul murdar,
Mai ploua din norii grei ca de plumb,
Cu picuri mai grei ca si viata,
Mai ploua si azi...

Desi asteptam ca sa vina racoarea, sa cada iar ploaia, sa zvante`ncet norii, sa ude pamantul, asteptam parca.... S`ascunda norii`ncet soarele...Ploua

in curand o sa plec...o sa plec...

Poate ca intr`o zi, o sa ma cauti, si n`o sa ma gasesti...Poate ca intr`o zi o sa alergi grabit acolo unde m`ai gasit prima data, si n`o sa fiu acolo...O sa pui mana pe telefon si o sa suni, si n`o sa raspunda nimeni, o sa intrebi de mine si n`o sa stie nimeni unde sunt. Atunci o sa stii ca am plecat. Atunci o sa stii ca am plecat...

Si o sa te gandesti ca niciodata nu ti`am spus ca o sa plec, nici macar nu am pomenit, si o sa te intrebi de ce...? De ce am plecat? De ce nu ti`am spus? Tu ai fost prietenul meu cel mai bun, bine`nteles, pana astazi, sau ieri...sau...cand am plecat. Ai sa aflii ca prietenii vin in viata ta, stau o vreme si pleaca. Ai sa aflii ca viata e ca un tren, in care urca lumea, o statie, doua, zece, si apoi coboara, si spre deosebire de trenuri, aici nu dai de statii in care sa se intalneasca mai multe trenuri, sa poti aduce inapoi pe cei care au coborat. Asa e trenul vietii.

Incotro? De azi, sau de cand am plecat, unde o sa o apuci?

"Stiu k o sa te intorci! Stiu ca o sa ma astepti!"

Era o zi innorata. O dimineazta intunecata. M-am trezit speriat fara sa stiu ce se intampla. Am auzit zgomote. De fapt, asta era intentia ei. M-am trezit si m'am uitat la ea cum impacheteaza.

"Plec !"

Ma uit mirat. Oare ce are?

"Unde?" Intreb sec si dezgustat.

"Departe, cat mai departe de tine !"

Probabil se astepta sa pun intrebari sa sar din pat sa o iau in brate sa o conving sa ramana. Nu si astazi.

" Nu o sa tina mult" incercam sa o "incurajez".

"De data asta nu o sa ma mai vezi niciodata" , de parca nu era discursul ei vesnic.

"Ok" I'am raspuns seck si m'am ridicat sa o ajut la bagaje. Oricum o sa o ajut sa le despacheteze in curand.

"Crezi ca ajungem undeva dak o sa continuam asa? " Parca ar fi vrut sa ma intrebe si ea dar era prea nervoasa.

"Nu, trebuie?" Poate k nu o sa se mai intoarca de data asta. Poate...

O iau de mana si ii patrund privirea, ma uit direct in ochisori ei dulci. Nu'i spun ca o iubesc, nu pot. Dar o iubesc. Crezi, ca dragostea invinge totul?

Se pierde, se preface ca nu o intereseaza. La fel as fi facut si eu. O da de gol privirea, comportamentul... O strang tare de mana, as vrea sa o pot lua in brate... La fel si ea, citesc privirea ei..

Si totusi, o las sa mearga mai departe.

Dragostea invinge, nu? O sa vina inapoi, daca nu o sa o caut eu.

"Crezi?" O intreb inca o data...

Nu raspunde. Pleaca. Se intoarce in prag si imi spune "poate e mai bine asa, poate o sa intelegem totul altfel mai tarziu, te iubesc"

Mai tarziu cand? De ce pleci dak ma iubesti? De ce? Multe intrebari pe care nu i le adresez. Prea multe si as primi ca raspuns tacerea ei nelinistitoare. A plecat... Deocamdata.

Aripi ca sa zbor...

Nu stiu cum definiti verbul "a iubi"...nu stiu dak stiti sa`l conjugati. Dar va spun, nu`i sentiment mai sfant, mai pur, mai divin, mai maret, decat acela de`a iubi. Si daca nu ai iubit pana acum, ai face bine sa iubesti :)) Din slavi divine, Isus a lasat pe pamant, a lasat jos aici, sentimentu`asta sfant, sentimentul iubirii... Multi se feresc de el, de frica suferintei, dar va spun, ca merita sa suferiti din dragoste, pentru ca oricat de jos te`ar duce suferinta, la sfarsit, dragostea, triumfatoare, te va inalta.

Spre cerul inalt vreau sa zbor,

Pe`aripi de iubire eterna,

Sa pasesc printre nori pan`la stele,

Si`acol sa`ntalnesc Nemurirea.

Nu`i mai sfanta iubirea,

E cel mai divin sentiment,

Cand cu Tine la dreapta pasesc in iubire,

Cu Tine voi merge spre ceruri cantand.

Cu Tine Isus alaturi sa fiu,

Sa zburam printre stele,

S`ajungem in tara Cea Sfanta,

Acol`unde creste iubirea.

Acol s`a nascut in marire,

Aici s`a jertfit pentru mine.

Aici pe Golgota, si pentru tine,
Isus a murit din iubire.

"Si totusi, nimic nu`i ca "OMUL" ..."

Nici Luna nu stie,
Nici Soarele, n`a mai vazut,
Iubirea ce`o port penru tine,
Iubirea aceasta- e de ne`nteles.

Din stele si astrii,
Galaxii mii si mii,
Flori in splendori,
Natura ce`ncanta privirea,
Nimic nu`i maret,
Pe pamant ca si "omul"

Din slava eterna,
Serafimii ce`s ingeri,
Heruvimii, ce`ncanta privirea oricui !
Milioane de ingeri,
In coruri slavindu`L pe Rege,
Si totusi...nimic nu`i ca "omul"

Din ura lor multa,
Agonie, furie si teama,
Ca tot ce atinge darama si piere,
Cu nimic, Lui nu`i mai dau slava,
Si totusi...nimic, nu`i ca "omul"

Pacate`a iertat pe Golgota,
Pe dealul acela de chin,
Jertfindu`si viata din Sine,
Batjocuri primind pentru mine,
Iubirea cu sange a scris sus pe cruce,
S`arate in veci ca n`a iubit pe nime,
ASA CUM A IUBIT...."OMUL"

" Unde esti copilarie...? "

Stand azi, ingandurat pe geam,
Sorbind cafeaua de la amiaz,
Si plictisit de tot ce se intampla,
Trag incet perdeaua vietii mele,
Si vad pe geam,
Cum fuge pe dinaintea mea...Copilaria...

Fug jocurile "de`a v`ati ascunsa"
Fug si acelea cu mingea,
Plimbarile pe bicicleta
Urcatul in copaci,
Fug toate, care`ncotro.

Se`opreste`n fata mea,
O clipa doar, sa ma salute,
Copilaria...
Sa`mi spuna ca ea merge mai departe
Si sprintena, fara s`apuc,
Macar sa o intreb ceva,
Fara sa`i zic ca`mi va fi dor de ea,
Dispare`n graba, ca viata`ntreaga.

Am mai ramas o vreme,
In fata geamului murdar,
Ca sa vad, poate`apare iar,
Dar, cu regret, va spun,
Ca n`a mai aparut...
Si`acuma ce sa fac?
Pot doar ca sa ma bucur,
De`ale altora copilarii.
A mea, acuma e departe,
Cine stie cu ce s`o fi`ocupand..??

Asa trec toate pe pamant.

Asa`u trecut si prima dragoste,
O dragoste "in veci nemuritoare"
Care`a pierit de mult,
Sufocata`n amintirea mea uitata.

Si prima mea zi de scoala,
Si`ultima de liceu,
Colegi, colege, si profesori,
Materii, corigente,
Absente si prieteni,
Cafea de dimineata,
Din ora de mate,
Pranzu din ora de romana,
Bacu mult asteptat....

Toate`au trecut acuma,
Ne mai vedem in viata,
Acuma plec si eu,
Mi`am terminat cafeaua,
De fapt e ora trei,e dimineata,
Trag repede perdeaua,
Si`ncet...incet adorm si eu.

Nu inainte,
sa va aduc aminte,
ca ma iubiti,
Cum va iubesc si eu :x

Apus de soare...

E februarie-nceput si ninge,

Inca se`asterne zapada din nori,

Mai ploua cu stele, incet visatoare,

Si inca se`aduna in stoluri, nor dupa nor.

De zile multe, soarele nu`i mai pe cer,

Se`ascunde. E`ascuns dupa nori.

Incerc sa`l zaresc cum rasare si`apune,

Da` nu`i mai pe cer.

Se spulbera visu`mi...

Visul acesta ce`aduce viata.

Un muribund priveste sa vada,

Pe cer cum rasare o raza.

Priveste secunde, ce trec ca si ore,

Inchide`ncet ochii, o lacrima curge,

Si duhu`i ajunge la stele.

La Luna, la stele...La Soare.

De`aici incercam sa vedem des apusul,

Dar dincolo de nori, de`aceasta bariera,

Vedem rasaritul, si`apusul,un soare straluce,

Prvind prin ochii credintei...a biruintei.