Amara


Imi bate`ncet la usa, incet, ca si cum n`are vrea sa ma deranjeze si totusi, ar vrea sa ii deschid... trag plapuma de pe mine, sar din pat si ma duc sa vad cine`mi bate usa la ora asta. Deschid..
"Buna" spune ea. "Buna!?" ma uit atent, speriat, masurand`o din cap pana in picioare. "aaaaa, intra !"
Tacuta, intra inauntru si se aseaza pe canapea, se uita mirata de jur imprejurul camerei si incearca sa escaladeze cu privirea muntele de haine din camera cealalta. "ce dezordine, imi zic." Ma pun jos si o privesc in liniste, fara sa`i spun o vorba. Ma uit pierdut la fetisoara ei de ingeras, in care se perinda doi ochisori mari caprui, parul i se lasa peste umeri nearanjat, iar in obrajori era rosie. Buzele erau crapate, si totusi... Era atat de frumoasa, dar, cine esti?
Nu`ntelegeam ce cauta la mine in casa. Nu`ntelegeam ce vrea, statea cuminte pe canapea, si ma privea undeva pierduta in timp, in vise marunte... Ofta adanc de cateva ori. Simteam ca`n sufletul ei era trista, desi schita un zambet murdar pe fata ei de ingeras, dragalasa. Ma asez langa ea si`o strang in brate, isi lasa capsorul pe umarul meu, si`mi umple camasa de lacrimi. "De ce plangi copilo? De ce plangi?"
"Ma doare...Sufletul meu, ma doare, mi se frange inima`n bucati, marunte marunte, nu ma lasa, strange`ma tare in brate!" "de ce? spune`mi, de ce?"
"mai bine nu, imi spune, mai bine nu!" ma atinge cu manutza ei fina pe fata, "daca ai stii tuh, chip de lut, daca ai stii cata tristete, daca ai sti cata suferinta..." n`o`ntelegeam, dar stiam, o simteam, si ma cuprindea un dor pe care nu l`am mai simtit de mult.
"tine`ma langa tine, nu ma lasa, strange`ma tare, lasa`ma sa plang langa tine, sa zambim apoi, sa rasarim stele pe cer, si sa le dam nume."
eram complet derutat. dar ea, era un inger, se uita ca si cum ar sti ce vreau sa ii spun, desi nu stiam, ca si cum stia ca eu eram acolo pentru ea, desi eram departe, si totusi eram atat de aproape.
am stat asa, sa`i inteleg tristetea ce`i cuprindea fiinta, am privit`o intristat, pentru ca nu stiam ce sa fac. Am tinut`o in brate, asta vroia la urma urmei. Apoi intr`un final, a adormit, era asa frumoasa cand visa cu ochii inchisi ca si cand visa cu ochii deschisi. Ii disparuse expresia durerii de pe fata pentru o clipa, se intinse pe canapea apoi se ghemui si adormi mai adanc...
Era un inger, mica si firava, cu ochi caprui, si cu toate durerea din suflet, simteam atata bunatate in inima ei, atata dragoste.
"sa nu pleci, imi sopti in somn, te rog, sa nu pleci" "nu am sa plec, acum, odihneste`te! "
A adormit la loc asa cum era mai inainte, mai frumoasa, mai si mai...

The worse fight, the worse nightmare… the worse battlefield.



Have you ever thought about the worse battlefield? The battles that struggles you, that puts you down, that makes you clash down? I think about it every day, first I thought is the fight with that sweet best friend that has just betrayed me, it`s not. You`ll say, it`s the fight with your parents, or your girlfriend, or anyone else who`s disappointed you.

These aren`t reasons, these aren`t fights, these are just things that make your battlefield look like it`s been the third world war, but this aren`t fight. The worse fight, the biggest battlefield on which you have to fight is your mind. That place where fights never end, where fight grow with every single thought, with every single word that keeps coming through your mind. This is where you have to stand up, the place where you have to change things, and set them straight and accurate. This is the battlefield you carry wherever you go, out with friends, dating, church, and every single place. It`s an unfinished field of fights. It will end when u will “rest in peace”. As it starts as soon as you can think and act on your own initiative, it won`t end unless your brain stops working.

It`s strange that I started this topic, but I keep fighting on this battlefield for years, and I just figured out that this costs me in my real life, in my relationships, in my relationship with God. Every thought make it slave obeying Jesus Christ. As I don`t have peace in my soul, and rest in my mind, order in my thoughts, I decided to show you how to win this battle. It won`t be easy, and it will come back every single day.

It`s like breathing oxygen, drinking water, eating, it`s like it comes from itself, but you can win! Make your thoughts slaves obeying The Lord. Only He can help us. We die slowly everyday, slowly and sure. And soon we`ll look like walking wrecks. Living deads, walking, with mind flying far away, unable to talk as we used to, unable to face reality, to face real world, we`ll keep leaving like dreamers fighting on our “worse battlefield”.

Every fight starts in the worse battlefield the humanity can face, our minds. Face it!




e iarna...



e iarna de tot peste ulita mea,
si ninge cu flori de zapada,
e cerul tot un gri`ntunecat,
si zapada e`atata de alba.
se`asterne covor de omat,
se`asterne pe dealuri,
campii si in varfuri de munti,
peste case din ceruri stelutzele cad,
intr`un joc ce nesfarsit pare,
acoperind tot satul cu imaginea iernii..
pe horn se ridica la cer nori de fum,
biruind printre fulgi ca de cristal,
se inalta la cer, si dispar in vazduh,
dispar printre stelele albe.

m`apropii de geam,
sa`i zaresc infinitul as vrea,
nesfarsitul de stele ce cad pe pamant,
e`atata de alba iarna,
e`atata de sumbr`uneori,
pe geam se astern trei stelute
si`ncet incep sa cante colinzi.
e iarna iar, si`i iar craciun.
de maine incepe sa fuga iar sania,
pe dealuri copii zbughesc prin zapada,
pe uliti raman doar omuletii rotunzi,
cu`atat maiestrie "ziditi" de copii,
cu nasuri de morcov si nasturi de carbuni,
prevestesc iarasi iarna,
si mi`aduc aminte din nou,
de vremea copilariei mele...

e iarna iar,
si iar cad fulgii,
si`s iar impodobiti copacii,
e iarna iar si totu`i alb
e alb si gri, si totu`i iarna..

ce folos?






ma pierd printre stele de`argint,
pribegind pe taramul de vise,
m`avant cu un dor mai aprins,
mai aprins ca si ieri , mai jalnic ca maine,
infrunt o speranta desarta uitata de mult.
speranta esti tuh,
si azi in rasarit te`am vazut printre nori,
ti`am simtit mangaierea,
o lacrim`amara`ti curgea.
am vrut sa te iau iar de mana,
am vrut sa te plimb printre stele,
sa`ti arat cum ninge pe pamant,
am vrut sa te duc mai departe...

te`ai intors o clipa spre mine,
mi`ai zambit dulce si surd,
mi`ai soptit tot amarul,
toata durerea`n surasul tau bland,
si sufletu`ti arde de dor, de durere,
te sfasi`amintiri ce`au trecut peste tine,
de vremi ce`au trecut ti`e inima arsa.

am vrut sa`ti arat cum e zborul de ingeri,
iubirea cum pierde notiunea de timp,
amarul dispare cand razele`apar,
cum surdul cuvant prinde culoare,
cum totul devine din simplu cuvant,
o sfanta cantare,
din sunete simple`am compus melodii
divine si sfinte cantate la harpa iubirii
ce folos sa`ti vorbesc iar in psalmi?
ce folos sa`ti soptesc cuvinte de dulce?
sa`ti arat ca iubesc un inger?
azi am pornit inapoi pe pamant,
dezamagit ca nici pe pamant nici in stele,
n`am gasit nici`un inger sa`mi mangaie doruri...

iarna...


a`nceput sa cada fulgii,
fulgi, stelute argintii,
si`n fugarul lor suras,
zambete, si bucurii,
saniutza fuge`n graba,
schiurile bat de zor,
ne grabim cu toti afara,
sa vedem ca`i iarna iara...

vine`asa ca dintr`o data,
si se`asterne fara voie,
norii`si scutura stelute,
noi le adunam de jos.
cu lopeti, harnici de zor,
voie buna si mult spor.
noi luptam`mpotriva iernii,
iar ea vine`asa cu dor.

toti copiii o asteapta,
vor sa bata iar pe partii,
saniutza ca sa fuga,
schiurile nu se`opresc,
totu`i voie bun`aicea,
omuleti mai mari mai mici,
cu un nas galbui de morcov,
si carbuni in loc de nasturi,
ca si`atuncea cand eram copiii.

vine iarasi primavara,
noi suntem "batrani" acum,
noi fugim de`aici acolo,
fara sa vedem ca ninge,
ori vedem dar nu zambim,
doar surasul celor mici,
cand mai prind in palma fulgul,
ne aduce`aminte draga,
ca am fost si noi copii.
vai ce draga mi`era iarna,
vai cat asteptam sa ninga,
dar acuma ninge`ntruna,
poa sa ninga si sa ninga....

hai zambiti, e iarasi iarna,
hai zambiti cu asti mai mici...

Imbatranim...Nu uita sa iubesti !



Imbatranim iubito, iubitule,
Iubitii mei, imbatranim !
Noi rasarim incet, pe`aripi de vant,
Purtati cu cald pe razele de soare,
Nastem iubiri de ne`nteles,
Si ne`ntelesi suntem o viata`ntreaga,
Nu ne`ntelegem intre noi,
Si`ncet, iubitii mei, imbatranim !

Am rasarit in razele de soare,
Si`am inflorit in toi de primaveri
Ca mugurii de floare rara,
Apoi gustam iubirea,
Iubirea`ceea ne`nteleasa dintre noi.
Iubirea`ceea cruda si vulgara,
Ce ne aduce`n prag o primavara,
O primavara rara, uitata de mult de altii...
Si`apoi, uitam si noi ! Imbatranim.

Noi rasarim, ne nastem din iubire,
Inmugurim, si din priviri ne stim,
Si ne cunoastem ca de cand eram copii,
Traim in dragoste, iubire,
Si`ncet, iubitii mei imbatranim!
Si`i cruda batranetea, si tot la fel de dulce,
C`apuci sa`i gusti singuratatea,
Doar daca tineretea, nu`ti fura viata,
Doar daca sti sa gusti iubiri de ne`nteles cand esti copil.
Si stii s`alergi spre rasarit pe valuri,
Sa`neci in mare luna cand esti langa EA,
Si sa ascunzi o stea`n privirea EI!

Hai sa iubim!
Sa ne iubim ca si Tezeu si Ariadna,
Sa ne iubim, cu`atat ramanem
Atat, nimic mai mult,
Atat ramane cand imbatranim...
Hai sa iubim,
Pana cand negrul nor,
Acela dor ce`aduce nemurirea,
Nu ne ajunge di`napoi.
Nu ne impiedica pe drum,
Si nu ne ia apoi...
Hai sa iubim pana nu`mbatranim!
Iubitii mei, oricum imbatranim!


oh, clipa dulce...

e`asa de dulce prima clipa
si`asa de repede te impresoara
e`asa de dulce iar si iar,
si`ai sa`i cedezi,
pana`ntr`o vreme, cand ai sa spui
e ultima povara.

iti frangi`n inima pacatul,
si sufletu` ti se inegreste tot mai tare
te frangi mahnit in clipa asta trecatoare,
si`ai sa`ti adormi in clipe constiinta,
ai s`o sufoci fara sa stii,
fara sa vrei adormi si tu.

si intr`o zi privind uimit la stele,
te`ntrebi, o, Doamne, tu le`ai creat si pe ele?
chiar Tu, ai scris iubirea intre ele?
Cuvantul Tau le`a dat viata,
Speranta tu ai pus`o`n a lor raze?
Si`n praful lor de stele, ai pus o mangaiere?

Nu`i greu sa scapi viata printre degete,
Nu`i greu sa uiti tot ce`i mai sfant in lume,
e`usor asa, ca ploaia care cade din inalt,
e mai usor ca roua, pacatul te`nfasoara.
si te aduce iar in vale. in valea de oase uscate.

si`ai sa privesti acol mirat,
si tu nu stii, ca esti chiar printre ele,
dar Doamne, si eu sunt ca si ele?
esti, da! esti fara vlaga,
prin vine`ti curge vantul disperarii.

De cand? De cand sunt Doamne`aici?
si stai o clipa fara s`astepti raspuns.
si cugeti iar la stele, dar voi, voi nu mi`ati spus nimic,
ah, vai, de ce sunt iar aici? mai ieri eram in culme.

si tu nu stii copil pribeag,
c`am dat la moarte Fiu de Imparat,
c`a suferit osanda`ti pe Calvar,
batjocura si chinul tau!
si azi te`neci in clipe de placere trecatoare,
si azi te`nchini la bucurii de`o clipa,
asa de mult, asa de tare.

de vrei sa vii, apuca`Ma de mana,
si`o sa privim intreaga Mea creatie,
Am sa`ti arat geneza lucrurilor trecatoare,
cum te`Am creat acolo in Eden,
si`ai sa`ntelegi, iubirea ce ti`o port.

nu sta o clipa! regreta`ti tot trecutul,
sa`ti para rau de fiecare firicel de timp pierdut,
ca roua treci, la rasaritul Soarelui etern,
esti ca nisipul in clepsidra,
azi esti aici si maine esti trecut.
maine esti nici macar o umbra.

Dar vino, intoarce`te, pana nu`i prea tarziu,
mai e putin, si se va auzi un glas de trambita.
mai e putin, si ce vei zice`atuncea?

dor...





imi arde inima un dor aprins,
cu`n foc ce parca nu se stinge,
un dor pe care`l port bunicii,
nu`i dorul de iubire,
nu`i dor de nemurire,
eu`n dor parca de maica,
e`asa de`aprins, si ea`i asa departe.

formez pe taste numarul ei vechi,
pe care`l stiu de cand eram copil,
si sun`acelasi ton de mult,
si`astept cu nerabdare ca sa`i aud vocea...
alo? cu buna ziua,
"ce faci bunico?"
iar ea`mi raspunde "bine"
esti tuh? esti Fineas?
da bunico, mi`e dor de tine,
dar nu i`am spus, si`mi pare rau,
si`am stat la sfat cu dansa,
ne`am cufundat in amintiri,
si sfaturi multe, ca`ntotdeauna.
acum e altfel,
nu`i ca si`atuncea cand eram copil,
si tot mai tare se`amana cu`atuncea,
singuratatea`i un dusman ne`nvins, te schimba.

si`apoi, dupa multe cuvinte`mi spune,
"nu ma mai cauta, nu ma mai suna",
copiii mei, ce i`am crescut chiar eu,
si tot mai rar aud cum suna telefonul,
trec ore, chiar zile, si`apoi deodata toti ma suna,
desi eu mi`as dori, pe rand, in fiecare zi,
cate`unu, si mi`as dor sa fie aici,
nu toti, doar unul, sa imi aline singuratatile...

da stiu bunico, ce sa`i spun?
as strange`o`n brate, i`as da o sarutare,
i`as alina singuratatea,
o lacrima ii curge, incet,
obrajii ei brazdati de vreme,
si paru`i alb incaruntit ca iarna,
parca i`a nins cu stele de nea.
mi`aduc aminte`n fiecare zi de ea,
si zilele de soare cu caldura,
cand petreceam`n ograda ei.

mai esti? mai esti acolo?
mai sunt, mai stai cu mine,
mai stai bunico, mai spune`mi doua vorbe,
mai stai, dar nu pleca...
as vrea sa plec, sa plec langa bunicu,
imi spuse vocea ei, parca ceva se rupe`n mine,
parca ma doare inima,
sunt singura acuma, privirea mi`e incetosata,
nici ceasul nu`l mai pot citi,
si nici la telefon nu mai pot a forma...

as vrea sa fiu acuma langa ea,
sa`i spun cum apune soarele,
incet pe dupa dealurile,
cu raze calde intr`o zi de toamna,
sa ii citesc peisajul pitoresc de pe ulita,
dar nu`s aici, departe.
departe e si ea.

visez cu ochii la cer,
i`ascult vocea cum se frange`n amintiri si sfaturi,
citeste`mi spune ea, citeste la Obadia,
citeste`acolo, ca`ntotdeauna ma indeamna,
sa nu il uiti pe Dumnezeu,
sa nu uiti Fineas, dragostea de Creator.
Si`acolo sus ne`om intalni, si cu bunicu,
in veci n`om mai fi singuri, vom fi cu El,
cu Dumnezeu in veci vom sta.
Da stiu bunico, mi`ai povestit ades,
m`ai indemnat pe Calea Lui,
si ma indemni mereu.

si mi`a fi greu sa`i plang la capatai,
nici nu imi pot imagina,
nu, n`as putea. incep sa curga lacrime pe`obrazul meu,
si parca`n hohote incep sa plang,
dar n`am sa`i spun. bunico, nu mai plange,
usor de spus.

du`te dara, si ma mai suna,
mai cauta`ma, mi`e dor asa,
ca`s tot singura. sa nu uiti sa citesti,
si sa`mplinesti, tu nu uita!

si cu privirea ei incetosata priveste`afara,
e innorat, ea nu stie,
e inserat, e`abea trecut de`amiaza,
si`mi spune du`te, noapte buna,
ah, dac`as putea sa fac ceva, bunico,
sa poti vedea mai bine....
e`abea trecut de`amiaz, si`mi spune noapte buna.

inchid, si melancolic mai tare`n hohote,
in lacrimi si`amintiri ma frang..

fail

de dorul tau,un dor aprins in mine,
m`aplec din nou, in revarsatul zorilor,
m`aplec sa`ti vad chipul angelic,
sa`ti simt iar mangaierea calda.

te strang din nou in brate,
si`mi curge`n mine mirosul tau dulceag,
imi curge prin vine iubirea,
mi`aprinde iar dorul de tine.

`ti soptesc in apusul surd,
cuvinte din ganduri, ce pier pe o raza,
purtate de valu`auriu de iubire,
uitate de mult in ograda bunicii.

acol te`am vazut prima oara,
acol in ograda bunicii,
privind cum paseai tu agale,
gratios si cu pasul domol.

si vantu`ti sufla in parul tau moale,
se scuturau florile`n cale,
natura stia sa te`adore,
soarele mai incet urca in zenit.

un zambet gingas pe fata ta dulce,
si`apoi un pas sprinten pe cale,
o raza de soare raspandeai in ograda,
si totul in jur parca ti`era supus.

bla bla bla

"the sweet taste of betrayal"


Fiecare zi e un nou inceput. O noua experienta "despre viata" si un nou mijloc sa afli lucruri noi. Sa vezi locuri pe care probabil nu le`ai mai vazut, si sa inveti lucruri pe care nu le`ai stiut. Ar fi frumos daca viata ar fi mai mult decat lacrimi, daca ar fi doar zile cu soare si cer senin. Nu? Ar fi atunci raiul pe pamant....

Dar, ce vream sa zic, este ca asa cum in fiecare zi poti invata lucruri noi, tot asa poti sa ramai tot mai dezamagit. Sa afli lucruri pe care nu te asteptai sa le afli si sa spui ca mine "the sweet taste of betrayal". Involuntar. De cate ori nu ai fugit la prietenul tau cel mai bun sa`i spui ceva, si a doua zi ai aflat ca ceea ce trebuia sa ramana intre voi "a sarit gardu la vecinu" si de acolo mai departe, si in curand erai inconjurat de oameni care te arata cu degetu. Asta se numeste barfa, si se pare ca pe langa vocabularu vulgar si prostia care domneste in tare care se intinde de`a lungul Carpatilor,de la invecinarea Transilvaniei cu Ungaria si pana la Marea Neagra, si pe tot taramul Romaniei din nord pana la delimitarea care o face Dunarea in sud, suntem nascuti cu barfa si cafeaua dela prima ora a diminetii, care implica vocabularul vulgar, glumele de prost de gust pe care intamplator le`am vizualizat pe posturile de televiziune si insistenta in prostie... De ce suntem vazuti asa rau de catre ceilalti? De ce suntem si prosti, si fuduli?

De fapt, m`am lasat dus de val cu descrierea facuta mai sus, intentia mea era caracterizez tipicul prietenului care iti zambeste frumos si te iubeste (atata de tare incat te doare sa ii spui verde`n fata ce nu`ti place la el) si cand ii intorci spatele, isi deschide gura larg, si te barfeste.

Alege`ti cu grija prietenii, pana si cei mai neinsemnati dintre ei, alege`i cu grija, si oricat de mult i`ai iubi, oricat de multa incredere ai in ei, tine minte, nimeni niciodata n`o sa poata tine un secret, si un secret e acel lucru pe care atunci cand il stiu deja doua persoane, nu mai este secret.

Nu mi`au placut niciodata lucrurile ascunse, minciunile, si inselatoriile, si de fiecare data cand am aflat de lucrurile astea, oricat de drag mi`ai fost, oricat de mult te`am iubit, te`am uitat intr`o clipa.

Ai grija cum iti alegi prieteni, si poate nu aici gresim multi, ai grija ce le povestesti, ai grija cum iti deschizi inima fata de ei.!

about me...

E rubrica pe care o intalnim des in "social networks", unde fiecare scrie -pentru mai multe detalii, intrebati`ma. Ce suntem de fapt? Cine suntem? Ce stim despre noi insine de fapt...?

Ce stiti voi despre mine mai mult decat cititi pe blog? Un visator care iubeste Luna, uneori romantic, alteori pesimist, lucruri care poate nu sunt deloc adevarate. Sa va povestesc despre mine...

Numele meu este Dib Remus Fineas, si m`am nascut intr`o zi de vara, intr`un an cu o importanta mai mica sau mai mare pentru poporul roman, 1989, deci momentan am 21 de ani. Nu am asteptari prea mari de la viata, si daca ma cunosti atat de bine si sti ca imi place sa fug dintr`o parte in alta fara nici un scop, inseamna ca nu am de lucru, si nu imi place monotonia. Imi place sa visez, si o fac chiar si cu ochii deschisi, de cele mai multe ori pierdut fiind intre stele, sau chiar pe Luna, deci imi place Luna, chiar o ador.

Imi place sa fug de responsabilitati, probabil acesta este motivul pentru care alerg de ici`colo. Imi place sa fiu apreciat pentru ceea ce fac, doar ca in ultima perioada, nu prea fac multe lucruri. Visez....ce? Visez ca fiecare copil la 21 de ani, sa am un job, sa imi adun bani, sa imi cumpar o masina, sa imi adun bani si sa gasesc "marea iubire" - ( in care am incetat sa mai cred de mult ) iar apoi, intr`un final, cu gandul ca o sa gasesc acea iubire, sa ma casatoresc. Imi plac copiii, si probabil nu stiu cat de tare, pentru ca inca nu am avut nopti nedormite din cauza unuia. Si pana cand o sa experimentez asa ceva, o sa ii ador, pentru primii pasi pe care ii fac, pentru primele cuvinte pe care le borborosesc, si ca atunci cand incearca sa iti explice ceva, iti trebuie un translator, ( si aici nu mai putem apela la google translate ).

Arata`ti`mi un om fara vicii, si atunci cand o sa imi aratati unul, am sa renunt la mine insumi, am sa imi inec eul meu, am sa`l zdrobesc. Uneori sunt mandru si increzut, incapatanat peste puterile mele, si am intotdeauna dreptate, chiar daca nu am. In final tot ai sa imi dai dreptate. Ma atasez repede de unele lucruri si tot la fel de repede ma si despart de ele.

N`am sa pot sa iti spun niciodata verde`n fata ce ma deranjeaza, pentru ca nu vreau sa te supar, si din cauza eului, care ma indeamna sa nu o fac, (oare ce ai sa gandesti apoi despre mine...?) Incerc mai degraba sa uit, sa evit si sa trec peste, cu toate ca in mintea mea, si inlauntrul meu se ridica mii si mii de intrebari. Dintre care cea mai mare e vesnicul "de ce?"

Imi scriu gandurile pe o hartie, pentru ca sa nu le spun cu voce tare, uneori pana si vocea mea mi se pare deranjanta, si ma zgarie pe creier. Ma irita mai tare decat ar face`o niste unghii zgariind o tabla.

De ce? pentru ca sunt om! pentru ca suntem o copie a perfectiunii, care tinde spre acel perfect. pentru ca suntem simpli, incercand a parea complicati, complecsi. detaliile ne omoara, cel putin pe mine, lucrurile complecse ma sufoca. hai sa fim perfecti fiind simpli, hai sa fim complecsi prin simplitatea noastra, sa tindem spre perfectiunea Dumnezeului care ne`a creat prin puterea investita in noi de catre El. nu suntem ingeri, suntem mai presus, nu suntem Dumnezei, suntem mai prejos, suntem oameni, condusi de teluri, si ce fel de teluri? planuri, dar ce fel de planuri?

Planuri, nu fac niciodata planuri, si poate vi se pare un lucru rau, dar de fiecare data cand planuiesc ceva, se schimba, de fiecare data cand incerc ceva dau gres. De ce sa nu lasam viata sa decurga in ritmul ei normal? De ce sa nu o lasam sa vina de la sine, toate sunte ingaduite de catre Unul singur. Si fiecare lucru El il face frumos la vremea potrivita, atunci, de ce sa ne facem planuri? sa dam gres?

Lasa`L pe El sa`si faca lucrarea in viata ta.

Luna...un rau necesar...?



Mi`aduc aminte cand... paseam incet cu pasi grabiti spre Luna, paseam asa agale pe`o carare necunoscuta, desi stiam tinta mea, stiam ca trebuie sa ajung la Ea, sa ii spun ce simt, sa`i spun ca atunci cand rasare, inima mea incepe sa bata atata de tare, incat imi trebuie o raza de soare s`o linisteasca. Si Luna fara stele, ce`ar fi? Si mai amar de`atat, ce`ar fi stelele fara Luna?

Si Soarele, maret cum e, fara Luna, ce`ar fi? Si in toata splendoarea lui, pazeste ziua singur, amar. Si ce`ar fi viata mea fara Luna mea?

Pasesc tot mai grabit spre ea, tot mai sigur, si in fiecare pas pe care`l fac, mi`aduc tot mai mult aminte de tine, ca si cum ai fi langa mine, si mana`n mana, alergam ca doi copii jucausi... Te uiti la mine cu ochisorii tai mari, te privesc pierdut in peisajul ce mi`l asterni la picioare, si`mi aduc aminte fiecare clipa trecuta langa tine. Traiesc in prezent si`n trecut, si mi`e dor tot mai mult de tine, si`astept... Te`astept ca`n prima zi cand ne`am intalnit sub cerul plin de stele, doar Luna ne pazea, si ingerii din ceruri, stelele ne cuprindeau intr`o liniste surda soptindu`ne dragostea.

Vrei sa fi Luna mea? Sa ne petrecem singuri spre rasaritul stelelor, sa calcam pe raze de Luna, sa pasim prin praful de stele ca pe nisipul marii. Sa ne cufundam in apusul Soarelui, pe malul iubirii, sa`ti soptesc cuvinte pe care doar noi doi le`am intelege...
Fii Luna mea...

lost memories....

Tu ma privesti printre norii albi cenusii, cu privirea ti uscata de raze de luna, secata de lacrimi ce au curs odinioara n taina... Ma privesti cum, eu aplecat sub povara, ma pierd intre ganduri desarte, desartele ganduri. Imi risipesc bucurii printre lacrimi, si dureri coplesesc intreaga mi fiinta, dureri infernale cu ganduri ce duc catre moarte, ca gandul ce l am, din abis izvorat, din durere si multe suspine, din inima zdrobita sub vorbe si fapte ce nchid pt veci tot sublimu, sublimul ce o data l priveam in gradina cu flori de pe luna, cu raze in loc de petale si cu frunze din praful de stele.

the moon will rise and shine...

incerc sa iti astern cateva cuvinte intr`un text document, pe care oricum mai devreme sau mai tarziu o sa il sterg. inchid ochii si mi te imaginez ca la prima intalnire. nu stiam daca sa te iau de mana sau nu, daca sa te sarut, sau daca sa ma rabd. nu stiam daca trebuie sa te privesc fics in ochisorii tai jucausi, si daca sa`ti vorbesc sau sa iti soptesc. nu stiam ce`nsemni in esenta, si cat de tainica si firava esti. am descoperit mai tarziu, ca duritatea inimii tale de diamant se sfarma in lucruri marunte, si ca lucrul acela marunt care te macina, eram eu.

in mintea mea erai imaginea pe care am incercat atata vreme sa o incadrez perfect in chenarul inimii mele, pe care am incercat sa o fac sa incapa acolo, si, fara prea multe straduinti, te`am plasat in locul potrivit. erai de`acolo. erai parca in casa ta. mi`ai scris cu slovele iubirii ganduri, simtiri, sentimente, mi`ai scris iubire, fara sa stiu. mi`ai scris iubire, si parca si`azi te simt ca nu esti acolo.

azi, esti doar o amintire. ti`am pierdut de mult intelesul, desi iti cunosc esenta. stiu ce anume te face, si stiu ca tu nu`ti pierzi credinta din "ceea ce te face". stiu ca tu esti din Dumnezeu, si ca in El te ancorezi. stiu ca esti aici, si esti departe, si stiu ca de departe tu ma cunosti mai bine decat ma cunosc multi de aproape. pentru ca tu, de departe, esti mai aproape de inima mea, precum sunt altii de aproape, si totusi departe de ea.

tu, esti singura care intelegi, care dezlegi, care legi, care descosi si care stii sa pansezi. "tu`mi cunosti jocul de cuvinte in care ne`nvartim fara sa vrem, il descifrezi asa usor, si atunci cand cuvintele nu`si au rostul, privirile sunt de`ajuns. gesturi, priviri, ganduri. totul fara cuvinte. asa cum am creionat amandoi candva.

melancolie de toamna.

Imi mangaie dorul,
O frunza purtata de vant,
Mi`acopera inima,
Caramiziul copacilor de pe alee,
Imi sufla in ganduri,
Mirosul de castane cazute pe poteca.
Mi`aprinde din nou in inima dorul,
De tine mai mult si mai tare,
Mirosul de toamna tarzie,
Ce`l simt si`azi ca si cand eram copil,
Si mi`l aduc aminte, ca si cum ar fi fost ieri.

Ma pierd printre frunze si nouri,
Pasesc pe covor car`miziu,
Mi`aduc aminte`nceputul scolii,
Si`ncep sa`mi fac ghiozdanul,
-prea tarziu.
Azi nu mai e ieri,
Nu mai suntem copii iubito,
Azi suntem tu si eu,
Si maine vom fi tu, si eu...

Ca un suras se duce vremea,
Ca si`o adiere de vant,
Ca si o zi de toamna cu paduri aurite,
Cu frunze ce cad duse de vant,
Castane`adunate pe aleile Bistritei,
Se duce incet, si`apar peri carunti,
Ca si cum iarna isi scutura norii,
Imbracand tot pamantul in alb de cristal.

S`a mai dus un an, si `o sa mai treaca unul.

Domnul presedinte, face`ti ceva pt noi...


Romania visurilor mele. De cand eram mic, am avut o viziune a unei tari unite, cu un potential destul de ridicat, si desi stiam ca nu este asa, visam departe in tara mea. O vedeam asa cum am citit`o in cartile de istorie, si in tot raul, este si un bine la urma urmei.

De la Decebal pana la Traian, Traian Basescu, visam o Romanie mai buna. Cum creionau poetii nostrii, scriitorii, tara noastra intr`un contur atata de mirific, ca intr`un basm, ca intr`o poveste, si cum citeam in cartile de "Limba romana" in clasele mai mici, cum ne invatau doamnele invatatoare. Imi aduc aminte poezii si povestiri, cum asterneau paturi de zapada peste ulitzele satului bunicilor nostri din povesti, si covoare de frunze aurite pe potecile pe care strabateam toamna pana la livada bunicii. Fiecare frunza, fiecare fulg, fiecare raza de soare ascunsa dupa deal, facea Romania in imaginea copilului din mine, o Romania atata de frumoasa.

Visam cu ochii deschisi cat de frumoasa era patria mea, si eram mandru ca m`am nascut aici, eram mandru de poetii "mei", de vitejii din "Transilvania, Tara Romaneasca si Moldova", de rascoalele impotriva boierimii, pe care`i vedeam ca niste asupritori ai sclavilor si ai celor mai saraci. Citeam cu atata dor povestiri istorice, poezii eroice, istorii si istorisiri.

Pana ieri, cand am crescut un pic mai mare. Pana azi, cand incet deschizi ochii la ce`i in jurul tau si vezi ca nimic nu`i asa cum scrie in cartile de istorie. Mihai Viteazul, Mircea cel Batran, Stefan cel Mare, erau doar exceptii in tarile noastre, unificatori, pe care romanii i`au uitat, pe care conducatorii nostri de azi nu i`ar lua ca exemplu nici de`a dracu.

Furati dragilor, furati si sperati la o Romanie mai buna, mai infloritoare, mai bogata.
"Domnule presedinte, face`ti ceva pentru noi, prea multi ca mine au murit pentru voi"

Ce`ti ramane la sfarsit?


Poate uneori, la sfarsit iti raman zambete fugare, surasuri inocente, priviri ascunse dupa gene si ganduri pe care nu le poti impartasi nimanui. Sau, poate ramai cu lacrimi, priviri sfasietoare, ganduri de neliniste, pe care oricum, si daca le`ai putea spune cuiva, cui i`ar pasa?

Cat esti de multumit de ceea ce`ti ramane? Cata pace ai in inima ta? Cata dragoste iti ramane la sfarsit de tot, dupa ce`i plin paharul, dupa ce ai terminat toata alergarea si ai dat tot ce`ai avut? Dupa ce iti fura zambetul, si iti intorc spatele.

Cata Dragoste mai ai?

Mi`e dor sa stau in taina noptii,
Sa`ti spun a mea durerea grea,
Sa`ti cant Isuse numai Tie,
Sa`ti spun ce n`am mai spus la nimeni,
Si Tu, s`atingi fiinta mea.

Mi`e dor s`aud susurul bland,
S`aud cum bati incet la poarta,
Sa te deschid, sa`ti cad la piept,
Si`n fiecare soapta`a Ta,
Sa`mi dai Isuse pacea Ta.

Sa stam noi doi in taina noptii,
Sa`mi spui cum ai creat pamantul,
Si cum ai modelat un chip de lut,
Si l`ai rascumparat, cu insusi viata Ta.

Sa`mi spui ca`n fiecare clipa,
In taina, tu ma privesti,
Ma cercetezi, ma ocrotesti,
Si viata mea, e`n mana Ta.

Si tot ce mi`a ramas la urma, a fost Isus, iubirea Ta.

Scurt rezumat.

Aplec privirea peste mantia de nouri ce se lasa, inec gandurile toate intr`o mare a uitarii, fug spre apus mai tare in fiecare zi, si in rasarit nu mai gasesc nici o raza de speranta. Astept luna in fiecare clipa sa apara printre stele, si parca nici ea nu mai apare ca si alta data.

Ieri era altfel, Ieri, luna parca avea viata, parca imi zambea de fiecare data cand o priveam, astazi parca e trista, si parca in spatele acelei tristeti sumbre, se ascunde lipsa de viata. Ascunde`n zambetul trist poverile lumii, ascunde mii de povesti de dragoste, sfarsite. Apuse precum razele`i aurii.

Mi`e frica. Ma tem ca intr`o zi n`o sa mai apara nici Luna. Ma tem ca intr`o zi Luna n`o sa mai rasara deloc si atunci... o sa fie prea tarziu.

where are the stars?


We don`t see stars on cloudy days with rain. We don`t even have the sun with it`s rays. But after the raindrops hit the ground, after the rain is just gone, we have the fresh air. And what comes just after the clouds are gone? We have the sun back.
That is the fresh of a new beginning what God gave us.

Labirint, ziduri inalte, gratii, lanturi...lacrimi (lacrimile de sfarsit de drum)*

error: #204 !we are sorry but we don`t have any pictures available for this post!

Ma simt ca intr`un labirint, normal, labirintul se numeste viata, si viata se numeste tot ceea ce facem noi cand suntem preocupati sa ne fie bine, fara sa vedem ca binele trece pe langa noi de tot atatea ori de cate ori esuam in a face sa ne fie bin. N`ai inteles? Nu`i nimic. Inseamna ca nu era pentru tine.

Fara deci si fara poate, viata e un labirint, si definita vietii, in modul in care o percepe un muritor de rand, o aveti mai sus. Zidurile inalte, de fapt greutati, greutati ce nu le putem duce uneori fara ajutor, si avem un ajutor pe care il refuzam de tot atatea ori de cate ori apar zidurile inalte. Nu`i de`ajuns ca`i viata in sine un labirint, nu?

Pe langa faptul ca`i viata un labirint ( si am sa repet lucru asta, pana la sfarsit, de fapt am sa`mi enumer cuvintele din titlu in mod repetat, voit, asa cum am eu obiceiul ) si zidurile ce ne inconjoara, fie ele mai micutze, fie ele mai inalte ( noi oamenii oricum avem tendinta sa exageram sa le vedem mai mari ) de fiecare data cand incercam sa scapam printr`o crapatura in gard, ne dam seama ca si crapatura aia, are gratii. Si incercand sa fugim, sa scapam, ne`mpiedicam in viata, in ziduri, si cand am crezut ca am gasit crapatura aia din gard, care ai trecut zidu, si dai de lumina, dai de mai bine, te`mpiedici in gratii.

Te`mpiedici in gratii, si daca totusi ai reusit sa treci de gratii, daca se intampla in viata asta numita labirint, sa gasesti in zidu ala inalt o crapatura cat de mica, acoperita de gratii, care culmea, ai reusit sa iesi, sa stii ca te trag inapoi niste lanturi. De unde stiu? Pentru ca te`am vazut acolo si pe tine, si pentru ca de acolo vin. De unde stiu ca te trag inapoi lanturile? Pentru ca si pe mine ma trag, de unde stiu de lacrimi? Pentru ca suntem toti oamenii, si daca nu avem lacrimi pe`obraji, au sa ne curga.

Pentru unii, toata viata au sa fie blocati sau la al doilea punct, sau la al treilea sau la ultimul. Important e daca ajungem la ultimul, sa ajungem cat de repede, si sa ajungem la lacrimile de sfarsit de drum. Care drum? am zis drum, n`am zis labirint. Si`aici viata se imparte in doua drumuri, cai, si este o singura cale, toate celelalte duc la pierzare. De unde stiu? Stiu.

*Daca ai sa alegi calea lacrimilor de sfarsit de drum, acelui drum, de fapt a acelei cai care duce in locul pregatit de Isus,(daca vrei citeste un post sau doua mai vechi.) n`ai sa regreti. De unde stiu? Stiu.

Despre cealalta cale n`am sa iti vorbesc, esti deja acolo, stii unde te afli, e`un loc tare adanc, deprimant, dezamagitor, din toate directiile, si din toate partile, de la toti pe care ii afli acolo, primeste dezamagiri. Renunta la calea asta.

Eu am ales. E greu, dar cu El se merita. Tu ce alegi ?
speranta sau credinta?

M`am gandit de cateva zile si... Mi`am dat seama ca, romanii traiesc cu speranta. speranta zilei de maine. se trezesc cu gandul "sper ca azi o sa fie mai bine, si sper ca azi ...." Si apoi, vine seara, si se duc inapoi la culcare si zic, "sper ca maine.... maine o sa fie mai bine si maine sper sa..." Si vine si maine, si o lungim poate toata viata asa. Si poate nu numai romanii, dar noi suntem tipicul omului care traieste cu speranta. Da ce suntem noi? Noi nu suntem romani, si daca traim in alta tara nu suntem nici cetateni a tarii aceleia.

Crezi ca esti american? Sau spaniol, irlandez? Sau austriac? Nici macar atat. Suntem cetatenii cerului, atat timp cat lasam speranta sa moara si traim prin credinta. Atata timp cat credinta noastra`i ancorata in Cristos. Atata timp cat credem ca El ne da izbanda. Atata timp cat ne`am pus nadejdea in El. Atata timp cat credem in El, Isus. Singurul care`a parasit Slava si Maretia, si si`a dat viata pentru noi. Nu era un simplu om, si daca era un simplu om, nu`si dadea viata. Nu si`ar da nimeni viata nici pentru fratele lui.

Credinta? Ce`i credinta? E`o incredere neclintita in lucrurile care nu se vad. Si daca invatam sa traim prin credinta? Si daca invatam sa traim in Hristos? Sa traim prin El. Care ne promite viata vesnica, doar prin El, "nimeni nu vine la Tatal, decat prin Mine" care ne da ajutorul Lui, neconditionat, "in lume veti avea necazuri, dar indrazniti la Mine, caci eu am biruit lumea", si care ne promite revenirea Lui, "Nu vă voi lăsa orfani, Mă voi întoarce la voi." Si ne va duce in Imparatia Sa "Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi".

Suntem chemati sa credem, nu sa speram "Cine va crede şi se va boteza, va fi mântuit." Nu scrie cine va spera si se va boteza, Dumnezeu nu ne cheama sa speram, El ne cheama sa credem. "Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este, şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută."

Cand vrei sa te trezesti?

Stau singur de cateva saptamani. Mai ies din cand in cand din casa, la o plimbare cu bicicleta. Ce`i mai trist, ca mi`am pierdut simtu scrierii, si nu mai am chef sa scriu nici macar doua cuvinte frumoase. Lumea asta realista. hmmm...

Hai viseaza cu mine... inchid ochii ziua in amiaza mare si visez atata de departe,ca atunci cand ma trezesc imi trebuie cinci minute sa imi revin sa imi dau seama unde sunt. glumesc. asa departe nu visez. si totusi visez. Uneori imi doresc sa fi aici langa mine, poate am visa impreuna, poate n`am mai visa. Poate de`aia visez, imi doresc sa fi aici sa te tin in brate, sa`ti simt inima cum bate lang`a mea, sa stau noaptea sa te privesc cum dormi, si`n fiecare suflare o noua speranta sa rasara. Vise :)) spulbera`mi visele si lasa`ma sa mor incet pe marginea gandurilor mele uitate de mult de mine.

Mi`am ascuns si ultima suflare de viata undeva departe, traiesc cu speranta din privirile tale pe care mi le aduc aminte din cand in cand, pe care inca mai simt cuprinzandu`ma cu caldura atunci cand stau pe geam si privesc cum apune soarele. Unde ai fugit? Unde esti?

Imi dau seama acum cand scriu ca tu esti de fapt o iluzie a tot ceea ce vreau eu de fapt, ca nu existi si ca tot ce`am scris despre tine e doar gandul a ceva perfect, a unei iubiri nepamantene, a unei iubiri care se petrece in lumea basmelor, in lumea Luceafarului, Eminescu, si parca, mai realist e Bacovia prin stilul lui morbid, gri, uscat si lipsit de viata. Dezamagit, pun pixul pe coala de hartie pe care incerc sa mai scriu cateva randuri, degeaba incerc sa le mai scriu, pun punct si incerc sa napastuiesc fiecare gand fiecare idee care imi vine in minte. Adu`mi aminte un psalm data viitoare cand te citesc. Cand vreau sa iti scriu, adu`mi aminte psalmul 45. adu`mi aminte pentru ce traiesc si ca ziua de maine nu`i nici macar de la rasarit pana la amiaza a mea.

Tu ai fost toata viata mea un vis frumos, iar eu am crezut in tine pana azi. poate ca o sa`mi aduc aminte de tine din nou, dar sper curand sa te uit, sa`mi aduc aminte de viitorul meu, in fiecare zi, un viitor pe care mi`l doresc de mult, la care am aspirat si care am crezut ca il am intins in fata, cand de fapt eram atata de departe de el. de EL, de Dumnezeu, m`am crezut atata de aproape, dar de fapt eram atata de aproape.

Lumea ce`ti da cu o mana, iti ia cu ambele maini, iti da doua palme, si cand abia te`ai trezit, iti mai da doua palme sa te nauceasca mai bine, iti mai da cu o mana, si apoi iara iti ia cu ambele maini ceva ce nu ti`o dat niciodata, o iluzie. Pana cand vrei sa te trezesti. Cand vrei sa te trezesti?

Mai am un singur dor...


Imi sfasie incet, bucata cu bucata, din sufletul meu vrednic de neplata, imi smulge ultima suflare,si`mi ia ultimul dor, ultima rasuflare, imi stinge`ncet dorinta arzatoare, m`apleaca sub povara, m`apleaca`n lanturile grele..

Si simt cum sfasie si trage cu putere, cum fiecare dor din mine ma doboara, cum fiecare lacrima se stinge in focul ce ma arde, si fiecare lacrima, coboara peste mine, si tot ce`a fost o data…acuma nu mai este, si tot ce`am fost o data, acuma nu mai sunt.

Acum te las ca sa ma lasi sa mor, acum te las sa`mi spui adio, te las sa smulgi din mine orice amintire, si tot ce`i sfant in lumea asta pt mine, te rog, sa nu`mi cruti viata, te rog, smulge`o din mine, un singur dor daca mai am, sa fie pt tine…

Daca mai am un singur dor, ca eminescu, incet pe marginea apei as vrea sa mor….in linistea serii, in razele lunii, ce`mi mangaie inima de`atata vreme, in praful de stele, pe care`l calc in picioare de mult, si`n roua din racoarea diminetii viitoare, sa`mi spal ochii sa vad ultimul meu rasarit. Apoi, apoi as vrea, sufletu meu sa se`nalte la ceruri… apoi as vrea sa mor de`adevarat, as vrea de`adevarat sa mor…

Dar mai intai, as vrea sa stii, ca in tot timpul acesta, eram cu gandul la tine….

din flori de mucegai...


Din flori de mucegai, incerc iuibire sa culeg, un virus mic ascuns in miile celulei mucede de vreme. Aplec privirea peste lupa, si'ncerc sa descifrez ceva, se inmulteste asa rapid, si parc'asa de repede se stinge. Asa de rpd se duce...

De ce ni'e dat sa stim iubirea?

De ce suntem si muritori, si dumnezei,

De ce'alergam spre infinit fara iubire, si tot ce stim, e despre noi.

De ce ne risipim duhul de viata, iubirea, fara ca sa dam din noi, fara sa imprastiem din razele'I, acelor care n'au gustat ca noi...?

De ce ni'e cerul nepatruns cand nu simtim iubirea; si ce ne face'atata de puternici,atunci cand impartim la doi atat de slabi cand tinem totul pentru noi.

Iubirea'I data sa se'mprastie, si cu cat dai mai mult, cu'atat ea se'nmulteste, cu cat incerci s'o dai la altii ca sa scapi, cu'atat mai mult ea vine inapoi.


Ca rasaritul unei stele noi, ca razele de soare din apus, incerci sa stingi cu noaptea soarele, si luna vine inapoi. Si'apoi cand vrei s'apui iubirea lunii, cu dragostea de ne'invins, apare soarele'n zenit, si'aduce inapoi ce n'are luna, si luna scapara cu praf de stele peste muritori, aduna iar dureri si inimi impietrite, aduna inime zdrobite, si'acelea care sufera'n taceri. Taceri ce rup in tine sufletul, despart de trup, mai tot ce'I omenesc, te lasa gol, sfarsind in mari dureri, dureri ce nu le poti simti in trup, acelea care inima si sufletul le intelege, care nu iarta nimic omenesc, nimic ce e din Dumnezeu, ce'are suflare si viata.


Daca in mersul tau fugar, cu pasi rapizi si mari, daca doar din greseala, ai sa te'mpiedici in simtiri si'n gandurile mele, sa stii ca tot ce'I pt tine e'ascuns adanc 'launtrul meu, si tot ce'I mai frumos in mine, nu'I pe pamant, ci sta ascuns in razele de luna, in rasaritul soarelui, iar noapte sta sa curga printre stele, sa stie care e secretul lor, si moare cate'un pic, cand nu esti langa mine, cu fiecare stea ce'si canta de plecare, cu fiecare stea ce da ultim raza, rece, inspre cer dinspre abis, ce'ncalzeste inima unui om muritor, muribund...

Sa stii, ca daca maine pleci, inima mea pleaca cu tine, sa stii ca tot ce'I azi viata'n mine, in marea de valuri lovind catre stanci, zdrobindu'se'n ganduri manjite pe'obraji, cobora'n mormant, trupu'mi umil, cu gandul la tine.

Secretul fericirii

E țeapă, nu există un secret al fericirii. Toți știm că trebuie să fim fericiți cu ce suntem și mulțumitori pentru ce suntem și ce avem. Mul...