where are the stars?

We don`t see stars on cloudy days with rain. We don`t even have the sun with it`s rays. But after the raindrops hit the ground, after the rain is just gone, we have the fresh air. And what comes just after the clouds are gone? We have the sun back.

That is the fresh of a new beginning what God gave us.

Labirint, ziduri inalte, gratii, lanturi...lacrimi (lacrimile de sfarsit de drum)*

error: #204 !we are sorry but we don`t have any pictures available for this post!

Ma simt ca intr`un labirint, normal, labirintul se numeste viata, si viata se numeste tot ceea ce facem noi cand suntem preocupati sa ne fie bine, fara sa vedem ca binele trece pe langa noi de tot atatea ori de cate ori esuam in a face sa ne fie bin. N`ai inteles? Nu`i nimic. Inseamna ca nu era pentru tine.

Fara deci si fara poate, viata e un labirint, si definita vietii, in modul in care o percepe un muritor de rand, o aveti mai sus. Zidurile inalte, de fapt greutati, greutati ce nu le putem duce uneori fara ajutor, si avem un ajutor pe care il refuzam de tot atatea ori de cate ori apar zidurile inalte. Nu`i de`ajuns ca`i viata in sine un labirint, nu?

Pe langa faptul ca`i viata un labirint ( si am sa repet lucru asta, pana la sfarsit, de fapt am sa`mi enumer cuvintele din titlu in mod repetat, voit, asa cum am eu obiceiul ) si zidurile ce ne inconjoara, fie ele mai micutze, fie ele mai inalte ( noi oamenii oricum avem tendinta sa exageram sa le vedem mai mari ) de fiecare data cand incercam sa scapam printr`o crapatura in gard, ne dam seama ca si crapatura aia, are gratii. Si incercand sa fugim, sa scapam, ne`mpiedicam in viata, in ziduri, si cand am crezut ca am gasit crapatura aia din gard, care ai trecut zidu, si dai de lumina, dai de mai bine, te`mpiedici in gratii.

Te`mpiedici in gratii, si daca totusi ai reusit sa treci de gratii, daca se intampla in viata asta numita labirint, sa gasesti in zidu ala inalt o crapatura cat de mica, acoperita de gratii, care culmea, ai reusit sa iesi, sa stii ca te trag inapoi niste lanturi. De unde stiu? Pentru ca te`am vazut acolo si pe tine, si pentru ca de acolo vin. De unde stiu ca te trag inapoi lanturile? Pentru ca si pe mine ma trag, de unde stiu de lacrimi? Pentru ca suntem toti oamenii, si daca nu avem lacrimi pe`obraji, au sa ne curga.

Pentru unii, toata viata au sa fie blocati sau la al doilea punct, sau la al treilea sau la ultimul. Important e daca ajungem la ultimul, sa ajungem cat de repede, si sa ajungem la lacrimile de sfarsit de drum. Care drum? am zis drum, n`am zis labirint. Si`aici viata se imparte in doua drumuri, cai, si este o singura cale, toate celelalte duc la pierzare. De unde stiu? Stiu.

*Daca ai sa alegi calea lacrimilor de sfarsit de drum, acelui drum, de fapt a acelei cai care duce in locul pregatit de Isus,(daca vrei citeste un post sau doua mai vechi.) n`ai sa regreti. De unde stiu? Stiu.

Despre cealalta cale n`am sa iti vorbesc, esti deja acolo, stii unde te afli, e`un loc tare adanc, deprimant, dezamagitor, din toate directiile, si din toate partile, de la toti pe care ii afli acolo, primeste dezamagiri. Renunta la calea asta.

Eu am ales. E greu, dar cu El se merita. Tu ce alegi ?

speranta sau credinta?

M`am gandit de cateva zile si... Mi`am dat seama ca, romanii traiesc cu speranta. speranta zilei de maine. se trezesc cu gandul "sper ca azi o sa fie mai bine, si sper ca azi ...." Si apoi, vine seara, si se duc inapoi la culcare si zic, "sper ca maine.... maine o sa fie mai bine si maine sper sa..." Si vine si maine, si o lungim poate toata viata asa. Si poate nu numai romanii, dar noi suntem tipicul omului care traieste cu speranta. Da ce suntem noi? Noi nu suntem romani, si daca traim in alta tara nu suntem nici cetateni a tarii aceleia.

Crezi ca esti american? Sau spaniol, irlandez? Sau austriac? Nici macar atat. Suntem cetatenii cerului, atat timp cat lasam speranta sa moara si traim prin credinta. Atata timp cat credinta noastra`i ancorata in Cristos. Atata timp cat credem ca El ne da izbanda. Atata timp cat ne`am pus nadejdea in El. Atata timp cat credem in El, Isus. Singurul care`a parasit Slava si Maretia, si si`a dat viata pentru noi. Nu era un simplu om, si daca era un simplu om, nu`si dadea viata. Nu si`ar da nimeni viata nici pentru fratele lui.

Credinta? Ce`i credinta? E`o incredere neclintita in lucrurile care nu se vad. Si daca invatam sa traim prin credinta? Si daca invatam sa traim in Hristos? Sa traim prin El. Care ne promite viata vesnica, doar prin El, "nimeni nu vine la Tatal, decat prin Mine" care ne da ajutorul Lui, neconditionat, "in lume veti avea necazuri, dar indrazniti la Mine, caci eu am biruit lumea", si care ne promite revenirea Lui, "Nu vă voi lăsa orfani, Mă voi întoarce la voi." Si ne va duce in Imparatia Sa "Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi".

Suntem chemati sa credem, nu sa speram "Cine va crede şi se va boteza, va fi mântuit." Nu scrie cine va spera si se va boteza, Dumnezeu nu ne cheama sa speram, El ne cheama sa credem. "Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este, şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută."