Domnul presedinte, face`ti ceva pt noi...

Romania visurilor mele. De cand eram mic, am avut o viziune a unei tari unite, cu un potential destul de ridicat, si desi stiam ca nu este asa, visam departe in tara mea. O vedeam asa cum am citit`o in cartile de istorie, si in tot raul, este si un bine la urma urmei.

De la Decebal pana la Traian, Traian Basescu, visam o Romanie mai buna. Cum creionau poetii nostrii, scriitorii, tara noastra intr`un contur atata de mirific, ca intr`un basm, ca intr`o poveste, si cum citeam in cartile de "Limba romana" in clasele mai mici, cum ne invatau doamnele invatatoare. Imi aduc aminte poezii si povestiri, cum asterneau paturi de zapada peste ulitzele satului bunicilor nostri din povesti, si covoare de frunze aurite pe potecile pe care strabateam toamna pana la livada bunicii. Fiecare frunza, fiecare fulg, fiecare raza de soare ascunsa dupa deal, facea Romania in imaginea copilului din mine, o Romania atata de frumoasa.

Visam cu ochii deschisi cat de frumoasa era patria mea, si eram mandru ca m`am nascut aici, eram mandru de poetii "mei", de vitejii din "Transilvania, Tara Romaneasca si Moldova", de rascoalele impotriva boierimii, pe care`i vedeam ca niste asupritori ai sclavilor si ai celor mai saraci. Citeam cu atata dor povestiri istorice, poezii eroice, istorii si istorisiri.

Pana ieri, cand am crescut un pic mai mare. Pana azi, cand incet deschizi ochii la ce`i in jurul tau si vezi ca nimic nu`i asa cum scrie in cartile de istorie. Mihai Viteazul, Mircea cel Batran, Stefan cel Mare, erau doar exceptii in tarile noastre, unificatori, pe care romanii i`au uitat, pe care conducatorii nostri de azi nu i`ar lua ca exemplu nici de`a dracu.

Furati dragilor, furati si sperati la o Romanie mai buna, mai infloritoare, mai bogata.

"Domnule presedinte, face`ti ceva pentru noi, prea multi ca mine au murit pentru voi"

Ce`ti ramane la sfarsit?

Poate uneori, la sfarsit iti raman zambete fugare, surasuri inocente, priviri ascunse dupa gene si ganduri pe care nu le poti impartasi nimanui. Sau, poate ramai cu lacrimi, priviri sfasietoare, ganduri de neliniste, pe care oricum, si daca le`ai putea spune cuiva, cui i`ar pasa?

Cat esti de multumit de ceea ce`ti ramane? Cata pace ai in inima ta? Cata dragoste iti ramane la sfarsit de tot, dupa ce`i plin paharul, dupa ce ai terminat toata alergarea si ai dat tot ce`ai avut? Dupa ce iti fura zambetul, si iti intorc spatele.

Cata Dragoste mai ai?

Mi`e dor sa stau in taina noptii,

Sa`ti spun a mea durerea grea,

Sa`ti cant Isuse numai Tie,

Sa`ti spun ce n`am mai spus la nimeni,

Si Tu, s`atingi fiinta mea.

Mi`e dor s`aud susurul bland,

S`aud cum bati incet la poarta,

Sa te deschid, sa`ti cad la piept,

Si`n fiecare soapta`a Ta,

Sa`mi dai Isuse pacea Ta.

Sa stam noi doi in taina noptii,

Sa`mi spui cum ai creat pamantul,

Si cum ai modelat un chip de lut,

Si l`ai rascumparat, cu insusi viata Ta.

Sa`mi spui ca`n fiecare clipa,

In taina, tu ma privesti,

Ma cercetezi, ma ocrotesti,

Si viata mea, e`n mana Ta.

Si tot ce mi`a ramas la urma, a fost Isus, iubirea Ta.

Scurt rezumat.

Aplec privirea peste mantia de nouri ce se lasa, inec gandurile toate intr`o mare a uitarii, fug spre apus mai tare in fiecare zi, si in rasarit nu mai gasesc nici o raza de speranta. Astept luna in fiecare clipa sa apara printre stele, si parca nici ea nu mai apare ca si alta data.

Ieri era altfel, Ieri, luna parca avea viata, parca imi zambea de fiecare data cand o priveam, astazi parca e trista, si parca in spatele acelei tristeti sumbre, se ascunde lipsa de viata. Ascunde`n zambetul trist poverile lumii, ascunde mii de povesti de dragoste, sfarsite. Apuse precum razele`i aurii.

Mi`e frica. Ma tem ca intr`o zi n`o sa mai apara nici Luna. Ma tem ca intr`o zi Luna n`o sa mai rasara deloc si atunci... o sa fie prea tarziu.