fii mai bun !

Interesant, azi noapte am ajuns din Romania. Probabil ca binele de aici uneori te face sa iti pierzi dorul de casa, dar, dupa ce ai colindat putin strazile europene ce iti cer o rovinieta pentru gropi, are sa iti treaca de tot dorul de casa. Razand glumind, politistii o sa te intrebe sigur de sanatate, si cel mai mult probabil au sa te opreasca si au sa iti salte permisul, e evident ca nu poti intra de la 160 kmh la 60 kmh, fara sa pui frana, si daca ai si uitat unde ti`e frana... Dar asta e alta poveste, ideea e ca, am venit din nou aici si, in "lumea asta civilizata" iti dai seama de multele diferente care te fac sa iti pierzi orice speranta pentru lumea pe care o iubesti cu adevarat. E trist. 


Trist e si faptul ca dupa ce iesi din Romania, si intri la fratii unguri, pe drumu ce se asterne in fata, parca o depresie intr`un grad avansat te copleseste. Apoi, trece repede de indata ce inaintezi pe drumu care, culmea, si`o lasat gropile in Tara Romaneasca, iar mai apoi, cand ajungi aproape de casa, in dreptul indicatorului ce paraseste autobanda A2 pe S6, drumu face o cotitura intre munti, si de aici mi`am pierdut chiar toata speranta. Aici pot sa spun ca se agraveaza starea de depresie. Apoi ajung in micul si frumosul, minunatul orasel dintre munti, kapfenberg, unde imi aduc aminte ca, nu am de lucru. Si mai trist. E vorba doar ca o sa fiu coplesit de plictiseala. 


Dar lasand in urma toate astea, si deschizand cutia cu amintiri placute, sau mai putin placute, am intrat in Bistrita, candva, joi, era o dupa`masa frumoasa, parerea mea, singurul fapt care imi strica fericirea era lipsa unui prieten, pe care l`am gasit mai tarziu, prea tarziu... Intalnirea a durat ceva vreme, dar, fiind prea tarziu ajuns acolo, mi`am dat seama ca singurul care vorbeste sunt eu. Am varsat cateva lacrimi pe mormantul lui, si am plecat mai departe. Mi`am intalnit restul prietenilor, am povestit, ne`am distrat, cu bune, cu rele. Am plans si am ras. Asa e pe pamant. 


Ca o concluzie a tot ce am trait in ultima saptamana, pe langa faptul ca am pierdut job`ul care il aveam abea de o luna, permisul, care desi il aveam de 3 ani, mi`a fost mai mult suspendat, pe langa amenzile care le`am luat, lacrimile care le`am varsat, gandurile care m`au coplesit, sistemul deosebit de avansat si pus la punct al politiei romane (nu), mi`am dat seama de faptul ca, daca esti bun, ingaduitor, desi o sa te simti calcat probabil in picioare, folosit, fraierit, o sa ai in interiorul tau o multumire aparte, pe care nu o simti decat atunci cand faci un bine din toata inima.

Acasa!

Casa. Acasa…? Unde`I locu ala numit “acasa” cu atata drag de noi? E locul unde ti`e inima. Asa`i? inima mea e peste tot si e nicaria. Ma intreb ades unde e casa mea? Stiu unde e casa mea, e acolo unde cand ies pe strada, prietenii mei ma cunosc de la departare si in loc sa imi faca cu mana de pe cealalta parte de drum, trec strada si pornim amandoi in aceeasi directie, si cand trec cu masina pe langa mine, nu claxoneaza si trec mai departe, intorc si din graba lor mare, 5 minute putem sta la povesti. Nu?

Casa, e orasul, e locul unde am copilarit, e strada pe care am crescut, sunt prietenii de care nu`mi despart inima, chiar daca ei nu mai sunt, si e coada imensa de la magazinul din coltul blocului. E gunoiu de la capatul pietei la care ii simti mirosul vara chiar de la scara unde stai, si stai in capatul celalalt al pietei, si sunt oamenii care conduc atata de enervant cateodata, ca iti vine sa lasi masina si sa umblii pe jos, si totusi nu o faci, ca sti ca ajungi mai repede si mai comod unde te`ai pornit, chiar daca te`ai pornit la plimbare. E cafeneaua in care in fiecare seara de vara mergi cu prietenii si bei o cola rece si e non stopu care face sandwichuri de juma de metru, la 6 lei, si iti pune castraveti murati si maioneza pana da pe jos. Poate ca voua nu va pare cunoscut, dar mie imi suna a “acasa” si cand spun acasa spun cu acelasi dor cu care il spuneam acu 3 ani cand am venit aici chiar daca m`am obisnuit aici asa de tare, si uneori nu m`as mai intoarce, e doar obisnuinta si multul bine care imi aduce o satisfactie amara. De fapt, unde iti place e bine, nu unde te`ai obisnuit. Si uneori am o retinere cand spun “acasa” si ma gandesc la locul acesta unde sunt. De`aia nici nu o sa ii spun pe nume,chiar daca uneori sunt mandru cand spun ca stau aici, apoi imi pare rau.

Acasa? Da! Acasa e la Bistrita, si cand spun Bistrita, e ca si cum as spune aproape tot. Tot dorul meu, toata copilaria, toti prietenii, tot ce pot cuprinde cand spun “tot”. E asa ceva, ce in cuvinte nu pot descrie, ce te`as lasa sa simti, dar n`ai putea decat daca esti din Bistrita.

Mai am o Casa. E Casa aceea pe care o astept cu drag, si nu`I de aici de pe pamant, dar, in curand, Mirele va veni si ne va duce acolo. Va veni Acel ce vine si ne va duce in Locul pregatit chiar de El. E o Casa mai speciala, si pentru ca sa ajungeti acolo, consultati Biblia, nu va costa decat timpul pe care oricum il pierdeti.

Ne vedem Acasa!

mirosul pamantului

Suntem atat cat noi putem cuprinde,

O licarire`n infinit,

Suntem cuprinsi de spaima mortii,

In fiecare clipa privind inspre zenit.

Cand a pamantului miros,

Imi umple iar fiinta,

Privesc si stiu ce`I trupu`mi fara de valoare,

Mirosu`acela de pamant umplut de sange.

Dar din pamant, si in pamant ne`ntoarcem,

Insa creati am fost de insusi Dumnezeu,

Si nu`I ajuns sa fie modelat pamantul,

Ci Duhul Lui, El l`a suflat in noi!

Suntem tarana trecatoare,

si`acolo toti ne`ntoarcem,

Dar suflete nemuritoare,

In tara unde`I vesnic soare,

Acolo da! Acolo toti ne`ntoarcem,

Acolo nu suntem tarana trecatoare,

Suntem nascuti din Dumnezeu.

Aici suntem nimic, de la intaia rasuflare,

Si pan`la ultimul pas ce il facem,

Acolo sus, insa, avem valoare,

Caci Fiul Lui, cu sange`a scris IERTARE,

Acolo scris`a El VALOARE.