M`am intins sub cerul liber, pe iarba verde, printre furnici. Singur. Nu le`am dat atentie, le`am lasat sa isi faca valul, sa urce si sa coboare ca si cum eram parte din natura. Pamant suntem. Mi`am atintit privirea spre norii care, gri si incarcati formau tot felul de forme diforme, care mai de care mai pufoasa undeva departe, intr`un loc unde mi`as fi dorit sa fiu. Mi`am pus mainile sub cap si involuntar, gandul meu zbura de la nori la tine, si incercand sa mentin contactul cu natura, m`am pierdut la un moment dat.
M`am oprit acolo unde parfumul tau picura in stropii de ploaie ce`au inceput sa ude pamantul. Acolo am inchis ochii si m`am lasat purtat in amintirile placute, trezindu`ma doar din cand in cand de piscaturile furnicilor care pe semne ca si`au dat seama ca nu fac parte din lumea lor.
Asa cum nu fac parte din lumea ta. Fac parte probabil din lumea mea.
Asa cum nu fac parte din lumea ta. Fac parte probabil din lumea mea.
Timpul se impiedica pe langa mine, isi scutura praful in ochii mei si'mi intuneca privirea spre cer. Poate ca e mai bine asa, pentru ca norii incepeau sa se indese, sa se ingroase, sa se faca tot mai urâți.
Ma ridic sa plec.
