Delicat

Ti`i gandu`asa de sfant, 
Ca fiecare vorba ce`o rostesti
E`un rasarit de soare, 
Si fiece privire, e`o raza de iubire,
Ca fiecare simplu gest,
E`un pas spre nemurire.


Asa de sfant ti`e gandul tau,
Ca rasaritul unei noi vieti,
Un mic si gingas suflet, 
Un dar divin, dumnezeiesc.


Si delicat ti`e sfantul suflet,
Din Dumnezeu in Dumnezeu,
Din El creati in sfintenie,
Si tot ce`i mai gingas pe lume
Tot ce`i mai delicat, 
In sfantu`ti chip, s`a zamislit.
 O floare rara. Tu!

caci tu esti eva.

sa scriu? sa scrii! 
de ce sa scriu,
de ce cand n`am motive,
si cui sa`i las farama`mi de iubire, 
cand dorul meu nu`l stinge nimeni,
si cui sa`i spun durerea mea, 
cand toti, fugar, grabiti, 
alearga incotro, se dau de ea,
si pleaca mai departe.


de ce sa`i scriu eu dansei,
cand ea nu`i mai aici,
si sa`i promit ca raze sfinte, dulci cuvinte,
si sa`i promit ca luna, si stelele am sa`i aduc.
de ce sa ti le`aduc iubire?
nu stii, ca locu li`i e pe cer?


de ce tu ma privesti asa de dulce,
nu stii ca eu, in mintea mea`s stingher,
ca locul meu nu este`aici, si nici pe cer,
nu stii ca noi, sortiti pieirii,
ca noi suntem si oameni, dar si din Dumnezeu?


nu stii, ca tot ce`am scris,
tot ce eu, tie ti`am promis,
ca locu lunii e pe cer,
ca razele`i, lovesc pamantul,
ca fiecare cant de floare,
ca fiecare rasuflare,
ca fiecare tril de pasarele, 
slavesc un singur nume?


cum as putea sa iti ofer ca eminescu?
cum as putea sa`ti scriu ca unui inger?
ca tu, esti doar din Dumnezeu preasfantul,
tu nu esti Dumnezeu. ci tu esti eva.
si te iubesc, dar ...

#0504

ii plangeau incet pe obraji,
clipele fericirii, a iubirii pierdute,
ii plangeau parca rauri de dragoste pe`obraji,
si ea nu inceta sa suspine,
si`n suspine, in lacrimi, in doruri,
in ochii calzi, ii aparea o licarire.
o licarire`a sperantei,
si totul pierdut, intr`o clipa
`napoi sa revie.




sa`mi smulgi din suflet tacerea iubirii,
sa`mi alungi tristetea durerii,
sa ma lasi sa strecor fericirea
si`orice clipe pierdute departe,
sa`mi fie `napoi azi redate.

aplecat sub povara de ganduri,
sub tot ce`a ramas dupa "noi"
amintiri si suspine fugare,
dupa tot ce`am zidit,
a ramas amintirea. amintirea.

ma aplec sa`ti sarut obrajii,
sa`ti soptesc "te iubesc"
sa te strang iar la piept ca atuncea,
din mersul fugar ma opresc, dar degeaba...
tu nu esti, eu ma duc inapoi.

#0601

un dor, ce inca n`am ajuns,
am pus in multe randuri,
multele`mi si simple ganduri,
am asternut de zeci de ori
ganduri, vise, doruri simple.
dar azi privesc trecutul meu,
si parca azi, nu mai sunt eu,
privesc speriat `napoi trecutul,
eram ieri, azi sunt dar maine nu stiu.

as vrea sa pot sa ma innec in mare iar,
in sfintele`i, sublime raze`n asfintit,
si sa rasar in fiecare dimineata,
ca sa privesc pamantul,
pe malul apei tulburate,
sa va privesc cum va plimbati,
si dimineata, si in asfintit.

azi, ma cuprinde iar un dor,
azi vreau sa`l privesc, si nu e,
azi,si nu doar azi, si ieri si maine,
si`as vrea sa povestim pe malul apei,
cu pasi domoli sa ne plimbam de`a lungul ei,
as vrea ca sa`l mai tin o clipa langa mine...
azi il caut si nu mai e.

apoi, din nou, pe malul apei trist,
imi plec privirea`n mare,
departe`n larg se scutur`o barca,
purtata de vant, tot mai tare se departa,
ma depart si eu inspre`oras,
in agitatia zilei de zi cu zi,
unde oamenii mor si azi, si maine si ieri,
si`unde gandurile nu`si mai au locul.

fii mai bun !

Interesant, azi noapte am ajuns din Romania. Probabil ca binele de aici uneori te face sa iti pierzi dorul de casa, dar, dupa ce ai colindat putin strazile europene ce iti cer o rovinieta pentru gropi, are sa iti treaca de tot dorul de casa. Razand glumind, politistii o sa te intrebe sigur de sanatate, si cel mai mult probabil au sa te opreasca si au sa iti salte permisul, e evident ca nu poti intra de la 160 kmh la 60 kmh, fara sa pui frana, si daca ai si uitat unde ti`e frana... Dar asta e alta poveste, ideea e ca, am venit din nou aici si, in "lumea asta civilizata" iti dai seama de multele diferente care te fac sa iti pierzi orice speranta pentru lumea pe care o iubesti cu adevarat. E trist. 


Trist e si faptul ca dupa ce iesi din Romania, si intri la fratii unguri, pe drumu ce se asterne in fata, parca o depresie intr`un grad avansat te copleseste. Apoi, trece repede de indata ce inaintezi pe drumu care, culmea, si`o lasat gropile in Tara Romaneasca, iar mai apoi, cand ajungi aproape de casa, in dreptul indicatorului ce paraseste autobanda A2 pe S6, drumu face o cotitura intre munti, si de aici mi`am pierdut chiar toata speranta. Aici pot sa spun ca se agraveaza starea de depresie. Apoi ajung in micul si frumosul, minunatul orasel dintre munti, kapfenberg, unde imi aduc aminte ca, nu am de lucru. Si mai trist. E vorba doar ca o sa fiu coplesit de plictiseala. 


Dar lasand in urma toate astea, si deschizand cutia cu amintiri placute, sau mai putin placute, am intrat in Bistrita, candva, joi, era o dupa`masa frumoasa, parerea mea, singurul fapt care imi strica fericirea era lipsa unui prieten, pe care l`am gasit mai tarziu, prea tarziu... Intalnirea a durat ceva vreme, dar, fiind prea tarziu ajuns acolo, mi`am dat seama ca singurul care vorbeste sunt eu. Am varsat cateva lacrimi pe mormantul lui, si am plecat mai departe. Mi`am intalnit restul prietenilor, am povestit, ne`am distrat, cu bune, cu rele. Am plans si am ras. Asa e pe pamant. 


Ca o concluzie a tot ce am trait in ultima saptamana, pe langa faptul ca am pierdut job`ul care il aveam abea de o luna, permisul, care desi il aveam de 3 ani, mi`a fost mai mult suspendat, pe langa amenzile care le`am luat, lacrimile care le`am varsat, gandurile care m`au coplesit, sistemul deosebit de avansat si pus la punct al politiei romane (nu), mi`am dat seama de faptul ca, daca esti bun, ingaduitor, desi o sa te simti calcat probabil in picioare, folosit, fraierit, o sa ai in interiorul tau o multumire aparte, pe care nu o simti decat atunci cand faci un bine din toata inima.

Acasa!

Casa. Acasa…? Unde`I locu ala numit “acasa” cu atata drag de noi? E locul unde ti`e inima. Asa`i? inima mea e peste tot si e nicaria. Ma intreb ades unde e casa mea? Stiu unde e casa mea, e acolo unde cand ies pe strada, prietenii mei ma cunosc de la departare si in loc sa imi faca cu mana de pe cealalta parte de drum, trec strada si pornim amandoi in aceeasi directie, si cand trec cu masina pe langa mine, nu claxoneaza si trec mai departe, intorc si din graba lor mare, 5 minute putem sta la povesti. Nu?

Casa, e orasul, e locul unde am copilarit, e strada pe care am crescut, sunt prietenii de care nu`mi despart inima, chiar daca ei nu mai sunt, si e coada imensa de la magazinul din coltul blocului. E gunoiu de la capatul pietei la care ii simti mirosul vara chiar de la scara unde stai, si stai in capatul celalalt al pietei, si sunt oamenii care conduc atata de enervant cateodata, ca iti vine sa lasi masina si sa umblii pe jos, si totusi nu o faci, ca sti ca ajungi mai repede si mai comod unde te`ai pornit, chiar daca te`ai pornit la plimbare. E cafeneaua in care in fiecare seara de vara mergi cu prietenii si bei o cola rece si e non stopu care face sandwichuri de juma de metru, la 6 lei, si iti pune castraveti murati si maioneza pana da pe jos. Poate ca voua nu va pare cunoscut, dar mie imi suna a “acasa” si cand spun acasa spun cu acelasi dor cu care il spuneam acu 3 ani cand am venit aici chiar daca m`am obisnuit aici asa de tare, si uneori nu m`as mai intoarce, e doar obisnuinta si multul bine care imi aduce o satisfactie amara. De fapt, unde iti place e bine, nu unde te`ai obisnuit. Si uneori am o retinere cand spun “acasa” si ma gandesc la locul acesta unde sunt. De`aia nici nu o sa ii spun pe nume,chiar daca uneori sunt mandru cand spun ca stau aici, apoi imi pare rau.

Acasa? Da! Acasa e la Bistrita, si cand spun Bistrita, e ca si cum as spune aproape tot. Tot dorul meu, toata copilaria, toti prietenii, tot ce pot cuprinde cand spun “tot”. E asa ceva, ce in cuvinte nu pot descrie, ce te`as lasa sa simti, dar n`ai putea decat daca esti din Bistrita.

Mai am o Casa. E Casa aceea pe care o astept cu drag, si nu`I de aici de pe pamant, dar, in curand, Mirele va veni si ne va duce acolo. Va veni Acel ce vine si ne va duce in Locul pregatit chiar de El. E o Casa mai speciala, si pentru ca sa ajungeti acolo, consultati Biblia, nu va costa decat timpul pe care oricum il pierdeti.

Ne vedem Acasa!

mirosul pamantului

Suntem atat cat noi putem cuprinde,

O licarire`n infinit,

Suntem cuprinsi de spaima mortii,

In fiecare clipa privind inspre zenit.

Cand a pamantului miros,

Imi umple iar fiinta,

Privesc si stiu ce`I trupu`mi fara de valoare,

Mirosu`acela de pamant umplut de sange.

Dar din pamant, si in pamant ne`ntoarcem,

Insa creati am fost de insusi Dumnezeu,

Si nu`I ajuns sa fie modelat pamantul,

Ci Duhul Lui, El l`a suflat in noi!

Suntem tarana trecatoare,

si`acolo toti ne`ntoarcem,

Dar suflete nemuritoare,

In tara unde`I vesnic soare,

Acolo da! Acolo toti ne`ntoarcem,

Acolo nu suntem tarana trecatoare,

Suntem nascuti din Dumnezeu.

Aici suntem nimic, de la intaia rasuflare,

Si pan`la ultimul pas ce il facem,

Acolo sus, insa, avem valoare,

Caci Fiul Lui, cu sange`a scris IERTARE,

Acolo scris`a El VALOARE.

monolog in fata unei cripte

Ma pierd din nou pe acelasi drum care duce in lumea celor care nu cuvanta. Nu, nu in lumea ganganiilor si a gazelor, in lumea celor care, sunt doar oale si ulcele azi. M`am aranjat frumos pasii pe o poteca plina de gropi, pe un drum pe care se astern mii de ganduri, mii de lacrimi, mii de povesti intre stele. Printre pietrele funerare, ma pierd si eu ca o umbra trecatoare, cautand ce`am pierdut acu vreo 4 ani. Cautam o piatra pe care scria, “pop vasile” sot, parinte, bunic, unchi, si asa mai departe. Era bunicul, pe care, dupa multe suferinti , staruinti si lacrimi fierbinti, intr`o dimineata de septembrie tarziu, a  plecat acasa la Domnul. Mangaierea si bucuria lui. Dar, parca eram impacat cu gandul ca, pleaca, si dupa atatea suferinti merita ceva mai bun, merita o viata vesnica langa Acela care l`a rascumparat, Isus.

Mi`l aduc aminte si incet imi sopteste, “Ca pana unui scriitor iscusit sa`mi fie limba, Cantarea mea de lauda este pentru Imparatul”, din nou, si din nou, si`apoi, mi`l aduc aminte, stand asa, sprijinit in carja lui batrana, uitandu`se amandoi spre cer, intrebandu`se, “oare, cand vine Domnul” obosit de chin si durere…

Cu zambetul lui am ramas, cu psalmul 45 si cu cantarile pe care le`ascultam cantate de el. Apoi, pleaca, si imi lasa amintirea. Mergi mai departe, si, caut ceva anume. 

Caut o amintire. Caut un prieten. Pe drumul ce duce mai jos printre copaci, ma opresc pe marginea lumii si citesc…imi raman ochii pironiti pe piatra funerara si`mi fug gandurile la ani de liceu petrecuti cu el, la zilele si noptile in care colindam impreuna orasul. Si lucrurile care le faceam impreuna. Un dor se aprinde in inima mea, un dor ce nu`l sting apele marii, si`ncep sa imi curga incet pe obraji, suspine negraite. Mi`e dor! Mi`e dor sa il ascult la telefon, mi`e dor sa`l vad, si sa ma sune.

Apare pe dupa amintiri, “ti`e dor? Ma intreaba…” as vrea sa fie asa, sa`l vad. Sa`mi mai spuna o data durerea lui ce`I frange inima cum o facea alta data. Ma asez pe marginea movilei de pamant sub care zace si plang. Si`oftez si plang si iar oftez, si ma aplec peste pamant, sa`l strang in brate, sa`l simt. Dar nu e. si`I simt pasii cum se apropie, si ma ridic, si iar nu e, si parc`as vrea ca sa ma stranga`n brate, asa cum o facea cand ne`ntalneam, si iar si iar nu e.  o amintire`I tot trecutul, si tot ce`a fost nu va mai fi. Si tot ce`am adunat in ganduri s`a risipit sub forta grea a celui ce ne`nfrunta.

Si`apoi, sub plumbul greu, m`aplec sa`mi duc povara, si amintirile sa mi le port. Si imi aduc aminte,

Dormeau adânc sicriele de plumb,
Si flori de plumb si funerar vestmint --
Stam singur în cavou... si era vint...
Si scirtiiau coroanele de plumb.

Dormea întors amorul meu de plumb
Pe flori de plumb, si-am inceput să-l strig --
Stam singur lângă mort... si era frig...
Si-i atirnau aripile de plumb.

suntem!

Suntem farama de privire,

Ascunsa`n ganduri si simtire,

Suntem ascunsi in taine mii,

Nascuti in ganduri sfinte,

Suntem suflare de viata,

Un infinit suntem, o clipa,

O clipa si apoi, un infinit de clipe.

Suntem priviri ascunse`n ganduri

Simtiri ce trec  cu timpul.

De ce suntem o pulbere ce trece?

De ce suntem ca vantul,

Ca praful ce se duce?

De ce suntem invaluiti de grijuri,

Si de iubire niciodata.

Si dragostea ce ne`a creat,

Inima nu lasam sa ne cuprinda?

De ce`I asa viata toata?

De ce purtam o masca?

Suntem cu sange scrisi in cartea vietii,

Si in dureri nascuti pe cruce,

Pe via dolorosa, purtand povara,

Urcand pe dealu`acela de durere,

Unde`am primit noi mantuirea.

Suntem nascuti in chinuri si durere,

In lacrimi curse chiar din cer,

In clipe de tacere cand cerul se inchide,

In nopti de rugaciuni staruitoare,

In multe lupte cu necazuri,

Dar indrazniti! Caci din durere,

Eu v`am facut copii ai Mei!

Nu`I dragoste mai mare,

Nu`I alta fericire,

Ca sa te stii copilul Lui!

Suntem nascuti cu dragoste,

Si suntem fii de Dumnezeu,

Rascumparati de Fiul Sau,

Purtati pe`aripi de Sfintele`I puteri,

Si`n clipe grele si nevoi,

Ne da izbanda, si ne ridica El.

Suntem din El, din Dumnezeu.

paul.

N`am fost sa`ti plang la capatai,

Sa te conduc pe`un ultim drum,

Sa`ti pun coroana peste mormant,

Dar n`ai fost acol nici tu sa intelegi,

Si ma gandesc in fiecare clipa,

La ce am fost, si ce vom fi,

Si ce am fost, nu vom mai fi….

Dar am sa vin, prieten iubit,

Si tu n`ai sa mai fi…

Noi, n`o sa mai fim, am sa fiu eu…

Si am sa vin sa`ti plang mormantul,

Sa iti aduc o floare rara,

Sa`ti spun cat te`am iubit..

Sa`ti spun ca`n fiecare clipa,

La tine imi e gandul,

Si`n fiecare loc te vad, te simt, te`aud,

Parca te`aud in fiecare gand,

Iti simt surasul…

Parca te`aud, te vad, te simt,

Dar tu nu esti,

Si nu o sa mai fi.

O sa fiu eu, fara de tine,

Ai fost un prieten bun, iubite prieten… Ramai cu bine!

Dincol de rasarit...

Stau dincolo de rasarit,
De rasaritul razelor de soare,
Stau si privesc cum tu,
In departare, te joci cu picurii de ploaie,
Si te cufunzi in ganduri,
In umbre; doar razele de Soare,
Te cauta dimineata.
Iar tu le strangi pe toate,
Ca un buchet de flori alese,
Le-aduni si le privesti cu gingasie,
Iar picurii de roua,
Ce ii strivesti sub talpa ta,
Ei iti soptesc ca vine dimineata.
Apoi tresari. Surasul tau e dulce!

Si vi tot mai aproape,
Pe-aripi de vant purtata,
Pana la nori,
Apoi, cand seara vine
Soptesti incet secretele iubirii tale stinse,
Cu luna stai la sfat, iar ea te mangaie,
Si stelele iti canta in surdina,
Asa de-ncet asa de dulce,
Ca eu n-am inteles, doar tuh...

Doar tu le-auzi cantarea sfanta,
Doar tu le sti chemarea,
Si zambetul ce-l poarta
Apoi surazi spre mine,
Iar eu privesc ´napoi,
Sa vad cine mai vine,
Nu-i nimeni, privirea ta patrunde,
Iar cand ma-ntorc, tu nu esti,
Cantarea stelelor opreste.
Incerc sa inteleg, dar nu mai pot...
            Iar ai plecat...