Pe cand se`mpreuna ziua cu noaptea,pe cand stergea luna ultimele raze ale soarelui,atunci cand noaptea se juca pe pamant, cand soptea stelelor fericirea ei, atunci…atunci am inceput sa iti spun prima data te iubesc. Atunci am inceput sa vad in tine, dragostea pe care Dumnezeu a pus`o pe pamant, atunci am inceput sa citesc in ochii tai, iubirea lasata omenirii, iubire care se ascunde in privirea ta jucausa. Atunci pe malul apei, am zarit oglindirea lunii, care se intrepatrundea cu oglindirea chipului tau minunat, chipul tau, pe care il mai vad si astazi cand trec singur pe malul marii, printre valurile care se risipesc incet pe nisipul acela galbui…
Te`am luat de mana, incet si am inceput sa iti povestesc povestea lunii, a noptii, a stelelor, dar tu…Tu nu ai stat o clipa sa m`asculti, ai vrut sa vezi chiar tu, sa vezi ce se intampla, cum stelele plutesc in marea lor infinita, cum se plimba in jurul lunii, cum luna in maretia ei, rasarea noaptea peste pamant, ca sa priveasca , sa`ti vada ochii, si chipul tau minunat. Dar tu n`ai stat o clipa, o clipa nu ai vrut sa stai, si te`ai ascuns, si ai plecat.
De`atunci astept sa vii, sa`ti spun ce`am vrut o data, te`astept pe malul marii, si luna mi`e alaturi, si stelele`mi zambesc, in fiecare noapte, privesc incet pe mare, cum valuri dupa val apar, si`apoi, se pierd pe mal, se risipesc printre firele de nisip, apoi se`ntorc in mare…in marea uitarii, asa cum se`ntorc clipele petrecute langa tine, asa cum se risipesc printre suspine, visele traite cu tine, asa cum fiecare gram al iubirii mele, se pierde pe malul vietii mele, in oglindirea chipului tau minunat, pe marea vietii, in care te`am cufundat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu