din flori de mucegai...

Din flori de mucegai, incerc iuibire sa culeg, un virus mic ascuns in miile celulei mucede de vreme. Aplec privirea peste lupa, si'ncerc sa descifrez ceva, se inmulteste asa rapid, si parc'asa de repede se stinge. Asa de rpd se duce...

De ce ni'e dat sa stim iubirea?

De ce suntem si muritori, si dumnezei,

De ce'alergam spre infinit fara iubire, si tot ce stim, e despre noi.

De ce ne risipim duhul de viata, iubirea, fara ca sa dam din noi, fara sa imprastiem din razele'I, acelor care n'au gustat ca noi...?

De ce ni'e cerul nepatruns cand nu simtim iubirea; si ce ne face'atata de puternici,atunci cand impartim la doi atat de slabi cand tinem totul pentru noi.

Iubirea'I data sa se'mprastie, si cu cat dai mai mult, cu'atat ea se'nmulteste, cu cat incerci s'o dai la altii ca sa scapi, cu'atat mai mult ea vine inapoi.

Ca rasaritul unei stele noi, ca razele de soare din apus, incerci sa stingi cu noaptea soarele, si luna vine inapoi. Si'apoi cand vrei s'apui iubirea lunii, cu dragostea de ne'invins, apare soarele'n zenit, si'aduce inapoi ce n'are luna, si luna scapara cu praf de stele peste muritori, aduna iar dureri si inimi impietrite, aduna inime zdrobite, si'acelea care sufera'n taceri. Taceri ce rup in tine sufletul, despart de trup, mai tot ce'I omenesc, te lasa gol, sfarsind in mari dureri, dureri ce nu le poti simti in trup, acelea care inima si sufletul le intelege, care nu iarta nimic omenesc, nimic ce e din Dumnezeu, ce'are suflare si viata.

Daca in mersul tau fugar, cu pasi rapizi si mari, daca doar din greseala, ai sa te'mpiedici in simtiri si'n gandurile mele, sa stii ca tot ce'I pt tine e'ascuns adanc 'launtrul meu, si tot ce'I mai frumos in mine, nu'I pe pamant, ci sta ascuns in razele de luna, in rasaritul soarelui, iar noapte sta sa curga printre stele, sa stie care e secretul lor, si moare cate'un pic, cand nu esti langa mine, cu fiecare stea ce'si canta de plecare, cu fiecare stea ce da ultim raza, rece, inspre cer dinspre abis, ce'ncalzeste inima unui om muritor, muribund...

Sa stii, ca daca maine pleci, inima mea pleaca cu tine, sa stii ca tot ce'I azi viata'n mine, in marea de valuri lovind catre stanci, zdrobindu'se'n ganduri manjite pe'obraji, cobora'n mormant, trupu'mi umil, cu gandul la tine.

unde esti ...?

Sa fie doar copilaria care trece, si lasa in urma un dor... un dor neexplicabil? Sa fie vreo explicatie? Ce lucru sa`i pot asocia...? Privesc cum picura frunze uscate peste inima mea,si nu ma atinge macar una, privesc cum roua murdara imi plange amarul, si nu ma atinge nici sentimentul de mila, nici doru in mine nu`l mai aprinde nimic, nici amintirea primei zile de scoala nu`mi mai trezeste inimii mele sentimente nestinse de dor de copilarie.

M`aplec cu creionul tocit peste hartia nescrisa, aprind cu sonoru parca urland in urechile mele o muizca pe care mai demult o uram, si incep sa ascult "tchaikovsky- march slave" ceva ce nu puteam nici macar sa citesc mai demult, dar`mite sa mai si ascult... imi sparge timpanul, cu o durere ce`mi place, ascult fiecare nota pe care o canta apoi chopin la pianul lui parca adormit de zile, un pian de`o frum`setze morbida, imi unge inima incet... un leac pe care nu l`am primit de mult.

Ce sentiment mai poti aprinde`n mine? ce dor mai crezi ca pot acum sa simt? ce amintire crezi ca mi`as putea aduce`aminte? mai poti sa fugi acum in mintea mea, sa imi zambesti incet din coltul gurii tale dulci? sa`mi spui ca ma iubesti si`apoi sa fugi pe raze de luna, printre stelele de pe cer..? Poti sa`mi mai soptesti un gand ca sa`mi aduca viatza? unde esti...?

Ganduri si simtiri...

Un gand...

Am pictat impreuna un tablou pe care mai apoi, l'a luat vantul uitarii, la spulberat valurile gandurilor innecate'n mare, am pasit pe raze ce'aduceau fericirea, pe fulgii de nea asezati pe pamantul inghetat, am pasit pe deasupra lor, incet ca nu cumva sub greutatea gandurilor impovaarate sa'i zdrobim. Am ascultat cum plange vantul cand taie crengile copacului uscat de frig, iar apoi... Apoi ai inceput sa alergi, dar, pasul meu greu a ramas in urma, povara mea m'a tras inapoi, si"am lasat gandurile mele sa ma tina in spate... Singura, inima mea a ramas la tine...te'am privit cum ai plecat, fara ca, macar privirea sa o intorci, un gand, o amintire...? Totul s'a prabusit. Silueta ta am vazut'o disparand incet printre ramurile incetosate din privirea mea, pana cand tot ce'a ramas a fost umbra unei amintiri uitate pe un raft de biblioteca... Acum, cine esti, si unde? Intoarce'te.

Un alt gand..

Si daca maine, mi`as pierde ultima suflare, ultima licarire de duh, si ultima raza din privire, ca o ultima raza de speranta in neant, daca maine ar fi sa imi pierd ultimul gand in multimea de ganduri ce se`neaca in mare, asa cum se ineaca speranta zilei de maine in negura noptii...tu sa ma privesti de departe, sa`mi privesti durerea si sa taci, sa ma asculti, si sa nu imi raspunzi, sa ma lasi sa mor, sa nu plangi si nici macar o lacrima sa nu curga pe obrajii tai..

Si ultimul...

Coboara`mi durerea`n mormant,mormantul cel rece varuit in alb, si`adumi din noua speranta dragostei ce ne`a legat cand eram copii, cand am aflat prima raza din luna, si primele raze din stele au cazut peste noi. alearga din nou inaintea mea ca si mai`nainte, aduna`mi razele tristetii si`arunca`le`n mare, in marea uitarii durerilor. asteapta`ma acolo unde ma asteptai candva, si rasari`mi dragostea, ce n`ai mai rasarit`o niciodata, asterne`mi in cale un drum fara spini si piedici.

Hai, vino, intalneste`ma acolo unde am furat prima privire impreuna, acolo unde ti`am soptit prima data, mi`e dor de tine, chiar daca esti langa mine, unde mi`ai grait prima data cu vocea ta blanda, si mi`ai spus ca ma iubesti, si mi`ai spus ca si tie ti`e dor de mine, si`apoi am plecat amandoi impacati cu gandul.

Eu am fugit spre apus si tu spre rasarit, si mi`ai spus, in fiecare dimineata cand o sa rasara soarele, o sa alunec pe`o raza si`o sa ma ascund intre frunzele copacilor, si doar atunci cand va apune voi iesi, si te voi intalni la apus, te voi intalni acolo unde te ascunzi, si voi veni cu tine, si`n fiecare dimineata voi face la fel, si te voi privi, si vom fugi impreuna pe raze de`argint si de aur, voi pasi pe norii de plumb grei, vom pleca departe`ntre stele, si vom visa cu ochii deschisi privind unul la cel`lalt.

Coboara`mi durerea`n mormant, si vino sa fugim departe… sa ne iubim…

Poveste fara sfarsit...

Imi aduc aminte perfect ziua in care te`am intalnit, ca si cum ar fi fost ieri...
Parca ieri am coborat incet pe poteca de pe deal, iar tu, stateai la umbra unui copac, citind in iarba moale dragostea Lui Dumnezeu pentru oameni, parca si azi mai vad raza aceea de soare care a scapat printre ramurile copacilor in ochisorii tai mari, plimbandu`se incet din ochisorii tai, pe parul tau moale impletind in el frunze de vant si raze de soare pierdute`ntre ramuri si frunze uscate.
Mi`ai simtit apropiere si parca ai tresarit incet, lasand umbra mea slaba si inalta sa patrunda gandurile tale umbrite deja de copacul acela sub care te`ai pus sa citesti... Un suras in coltu buzelor mi`a atras atentia, si am grabit incet pasul, fara ca sa te deranjez prea tare, am trecut pe langa tine cu o viteza incetinita de frumusetea ta orbitoare, iar fatza ta, parca toata ziua a furat raze din soare, stralucind un pic mai tare ca si el. Raze de soare murind in atmosfera plina de ganduri manjite, luand viata in privirea ta cea blanda, jucandu`se pline de viata in parul tau, plimbandu`se incet pe buzele tale moi, incoltind cate un suras pe buzele tale. Imi aduc aminte ca si cum era ieri...
Apoi m`am oprit sa fur cateva vorbe, parca auzeam glasul tau in mintea mea, si, am incercat sa iti vorbesc, dar mi se`nclestara dintii, la auzul primelor tale vorbe " Buna, eu sunt Luna ! Vrei sa iei loc la umbra? " nu ca ar fi doar un singur copac pe tot campul, doar ca parca umbra aceea parca era umbra lunii pe pamant, era divin, era nemaipomenit, era ea, era nemaipomenita.
M`am asezat incet in iarba moale, si am privit`o cu grija, nu cumva privirea mea sa o deranjeze, sa`i distraga atentia, printre genele`i lungi, parca vedeam cum curg cuvinte simple, pline de dragoste, pline de puritatea, curgand ca din rai, din eterna sfintenie.
Apoi, privind`o am adormit in iarba intre razele lunii, si m`am trezit abia atunci cand, sprintena, se departa agale pe carare, cu pasul parca plutind...am vrut sa fug dupa ea, dar m`am impiedicat in mirosul ei dulce, si`am ramas doar sa o petrec cu privirea.
De`atunci am mai zarit`o doar in noptile tarzii in care Luna imi zambea, si imi povestea povestea ei, imi povestea despre soare, despre stele, luceferi, galaxii si astrii... imi zambeste si`acum, dar in vise, si o caut si ziua si noaptea, o astept sub acelasi copac si iarna, si vara, si toamna tarziu... Si stiu, ca intr`o zi apare din nou, si`mi incanta privirea cu frumusetea`i divina, auzul cu vocea ei blanda.

Poveste fara sfarsit...

( fara titlu )

De unde? De unde, cand apari la capatul nesfarsit al lumii? De unde vii cand apari ca razele nesfarsite ale soarelui, care mangaie rasaritul lunii, apusul zilei care abia trece ? De unde vii, de unde`apari? Ma`ntreb cazut pe mii de ganduri, cantandu`mi gandul spulberat de adierea imaginii tale...
Te caut azi sa`mi dai o mangaiere alinata de`un suras, sa`mi canti cantarea zambetului tau, cu pleoapele`ti incarcate de dragostea ce`o porti din prima zi, si cum privirea ta cea blanda, privirea ta ascunsa dupa pleoape, de unde se scurge iubirea ta`n abis...
De unde iti culegi iubirea? De unde iti aduni tu razele din zambete, de unde ai atata har in coltul buzelor ce`ating in perfectiune? Imi pun atatea intrebari, le scriu pe o hartie, le`asez apoi in varful pixului in care imi inec singur amarul, el stie tot ce am in inima, cand plang, cand rad, cand imi tresalta inima de bucurie, el stie tot si ma aproba, si totusi, nu imi poate da nimic in schimbul lacrimilor mele, nu`mi poate da macar un zambet.
Doar tu culegi cu zambete din luna si din stele, si iti asezi in parul moale flori din primavarateca`mi viata, doar tu mai stii sa imi faci inima ca sa tresalte`n valuri de bucurie. O scurta bucurie, ca valul trece, si nu mai vine`alt val...
Tu pleci, doar dupa ce ti`ai asezat in inima mea goala, durerea`ntregului tau suflet plin, eu te ascult cu dragoste ca prima oara, insa tu`mi spui necazul tau,eu ma intorc, tu pleci.

As zabovi o clipa doar, ca sa iti sarut in mersul tau fugar, privirea ce m`a fermecat intotdeauna, sa iti soptesc o data, ca pentru totdeauna, ca tu ai fost ce mi`am dorit mereu, nu mi`as da sufletul abisului cel nesfarsit, pana cand, mangaierea ta cea blanda nu as simti`o peste chipul meu. As zabovi, sa`ti spun ca te iubesc, dar tu o stii, si nu`ntelegi, cum muritor fiind, puteam sa ma indragostesc de tine`o stea, ce`ai rasarit cand luna nu era, cand soarele fugea pe alta parte de pamant...

Deschid iar ochii si ma impiedic in picurii de roua, alunec incet, ma pierd in iarba verde, adorm pana apusul isi cheama`napoi ultimele lui raze...si`atunci, aplecat peste lume, adorm pentru totdeauna...

Angelic...

Din slava ai venit, tu, inger, in om te'ai imbracat, dar chipul tau ce radiaza fericirea, cu razele frumusetii tale, raspandeste mireasma iubirii eterne, iubirea ce'ai adus'o din marire, de acolo, mai sus de astrii, mai sus de galaxii, unde, in locasul ingerilor, al zeilor, iubirea, fericirea, dragostea, pacea, salasluiesc, acolo unde ele domnesc.
De ce'ai venit aicea jos, de ce ti'ai parasit locasul, de ce ai luat tu chipul nostru? Intoarce'te de unde esti, intoarce'te acolo. Intoarce'te in slava ta, tu om cu'angelic chip, intoarce'te 'napoi. De'aici iti poti clati privirea, in razele ce scalda dimineata, de'aici poti ca sa culegi doar picurii de roua, ce racoresc diminetile calde, aici, norii'ntunecati de griul palid, ce'aduce ploaia, iti picura pe umerii goi fericirea. Tu nu esti de aici, tu nu poti sta`n lume, si doar privirea ta imi spune, ca fericirea de aici, alaturea de cea din slava, in veci nu o poti pune.
De ce'ai venit, tu, om in chip de inger... De ce'ai venit? Acol rasare soarele in fiecare clipa, si razele'I scalda faptura'ti nu doar in simpla fericire, acolo picurii de roua, e raul care'ti da viata, acolo, ploaia fericirii, aduce nu o clipa, ci ne'ncetat o bucurie sfanta, si nu din norii gri si palizi, ci chiar din fericirea insasi. Dar tu nu stii... Nu stii ca'n lumea asta, nu'I locul tau...nu stii c'aici noi suntem blestemati ca sa traim putin, si in durere, nu stii c'aici o fericire'I scurta, nu stii ca tine doar o clipa si'apoi trece....tu nu stii... N'ai sa'ntelegi.
Hai, du'te, du'te inapoi, nu zabovi o clipa, dar du'te inapoi acolo, acolo'I fericire, si muritorii tanjesc s'o aiba, dar tu, un inger, te'ai coborat aici jos langa mine, crezand ca asta'I fericire. E fericire, de om, de muritor, dar nu de inger... Si daca'n ochii tai privesc atata bucurie, si daca'n ei vad ceru'ntreg, daca in glasul tau e'atata armonie, acum, ce sa mai cred? Hai spune'mi ce sa cred? Esti chiar un inger, nu esti atat, esti totul, si'n tot ce esti tu m'ai cuprins pe mine. Din razele privirii ce raspandesc fiorul dragostei in mine, prin fiecare unda a vocii tale sublime, prin fiecare gest si fapta, esti un inger. Ramai, sau pleaca inapoi...? Ramai, ramai doar pentru mine, sau pleaca inapoi in fericirea'ti...

trist.

Pe cand se`mpreuna ziua cu noaptea,pe cand stergea luna ultimele raze ale soarelui,atunci cand noaptea se juca pe pamant, cand soptea stelelor fericirea ei, atunci…atunci am inceput sa iti spun prima data te iubesc. Atunci am inceput sa vad in tine, dragostea pe care Dumnezeu a pus`o pe pamant, atunci am inceput sa citesc in ochii tai, iubirea lasata omenirii, iubire care se ascunde in privirea ta jucausa. Atunci pe malul apei, am zarit oglindirea lunii, care se intrepatrundea cu oglindirea chipului tau minunat, chipul tau, pe care il mai vad si astazi cand trec singur pe malul marii, printre valurile care se risipesc incet pe nisipul acela galbui…

Te`am luat de mana, incet si am inceput sa iti povestesc povestea lunii, a noptii, a stelelor, dar tu…Tu nu ai stat o clipa sa m`asculti, ai vrut sa vezi chiar tu, sa vezi ce se intampla, cum stelele plutesc in marea lor infinita, cum se plimba in jurul lunii, cum luna in maretia ei, rasarea noaptea peste pamant, ca sa priveasca , sa`ti vada ochii, si chipul tau minunat. Dar tu n`ai stat o clipa, o clipa nu ai vrut sa stai, si te`ai ascuns, si ai plecat.

De`atunci astept sa vii, sa`ti spun ce`am vrut o data, te`astept pe malul marii, si luna mi`e alaturi, si stelele`mi zambesc, in fiecare noapte, privesc incet pe mare, cum valuri dupa val apar, si`apoi, se pierd pe mal, se risipesc printre firele de nisip, apoi se`ntorc in mare…in marea uitarii, asa cum se`ntorc clipele petrecute langa tine, asa cum se risipesc printre suspine, visele traite cu tine, asa cum fiecare gram al iubirii mele, se pierde pe malul vietii mele, in oglindirea chipului tau minunat, pe marea vietii, in care te`am cufundat.

Pe malul vietii...

In racoarea unei nopti de vara, ma plimbam incet pe malul marii, pe malul unei mari de tacere, care se intindea departe, atat cat puteai cuprinde cu privirea, si tot n`o puteai cuprinde :-)
Sub privirea astrilor care bantuie noaptea cerul, sub privirea stelelor, care se uitau mirate spre mine, si a lunii, care de fiecare data cand incercam sa ii vorbesc, tacea mut, si nu zicea nimic. Din oglindirea apei, le zaream cum licaresc incetisor, trimitand razele lor palide spre pamant, care intrand in atmosfera noastra, se pierdeau printre multimea gandurilor oamenilor, care ajungeau pana dincolo de stele. Chiar mai departe decat dincolo de stele...undeva in univers, pe un alt taram, de care n`am auzit inca.

Nu indrazneam sa ridic privirea spre cer, dar priveam in apa, si stiam deja, ca luna si stelele ma privesc ne`ncetat. Iau incet o raza, trimisa de o stea, de mult apusa, ma joc cu ea, o inalt, o trimit inapoi inspre ceruri, si`mi pun o dorinta. Inchid incet ochii, ma asez pe malul marii care incepea sa devina nelinistita, si apoi ascult durerea, pe care mi`o povestea ca pe un basm, ba chiar ca pe o poezie de`a lui Eminescu."A fost si el aici" spuse ea nedumerita, "si azi ii mai aud pasii care se plimba de`a lungul malului, si azi ii mai simt durerea ce`l apasa..."

Toate se`neaca in mare, pana si luna, si stelele, si soarele, in maretia lui, si in fiecare dimineata, daca privesti spre celalalt capat al marii, el rasare din mare, glorios pentru o noua zi, iar apoi... incet, la celalalt capat al lumii, parca are vrea sa apuna.

Dispare tot intr`o secunda, tot ce`a fost, pana si luna se ineaca in tacerea ei surda, si stelele incet isi ascund licarirea, se ascund in lumina soarelui care le cucereste incet, le ascunde dupa mantia lui aurie...

Am stat toata noaptea si`am ascultat marea, si am privit luna prin ea, si stelele, m`am jucat cu razele lor, si cu umbra ei, ea, carea statea langa mine, si nu imi soptea nici macar putin din farmecul ei nestiut de nimeni, nici macar o bucatica, nici macar... Si totusi, am inteles, ca ea era luna, si ea era soarele, si ea era stelele, de pe cerul vietii mele, de ea ma indragostisem...Cu ea am vorbit toata noaptea, pana in zori...

Ea era marea, care imi soptea dragostea ei, atunci cand eu taceam, ea era luna, pe care o priveam ades, si ea era aceea care imi dadea razele sperantei, numa ea...ea era. Ea rasarea zambete dimineata si ma facea sa traiesc, ea ... numai ea. Ea era singura care putea, care vroia, care zambea cand totul era intunecat, si ea era singura care imi dadea speranta, cand totul era pierdut, cand totul era prabusit. Ea facea sa rasara soarele..

O caut si azi, acolo pe malul marii, si stiu ca intr`o zi va aparea. Ne vom lua de mana, si impreuna cu soarele, ne vom cufunda in mare, si acolo vom uita de toate. De noi, de durere, si vom privi luna si stelele, si soarele, si vom stii, ca iubirea, e eterna..si ca nimeni nu ne poate desparti.

Si`apoi, vom rasari impreuna cu soarele, si vom apune o data cu el, ca sa putem vedea ziua minunatia lui si noaptea luna, si sa rasarim cate`o raza din fiecare stea, pentru fiecare muritor...

ATAT :D ca ajunge ca poi prea multe vise si sperante nu`s bune:))

Life is a game...

Si totusi, ma intreb ce e viata...? E doar un joc? Sau doar avem o parere gresita despre asta. E chiar ceva real, sau e doar o iluzie...
Ce e viata? Si calatorind asa, fara voia mea, citesc pe o masina "life is a game" am vrut sa ii scriu mare cu un marker pe o pancarta "life is NOT a game" dar stiam ca nu intelege. Ce e viata? Ce e timpul, ca trece asa de repede...
Si daca totusi, viata e un joc, cine il joaca? Si daca il joci tu cum il joci? Dar ma tem ca il joaca altii pentru tine. Pentru noi. Viata e un joc pe care nu il joaca altii, ci il manipuleaza.
Nici nu stiu de ce is aici, si ce fac, nu stiu de ce scriu si pentru cine, si am impresia ca scriu pentru mine, sa ma simt mai bine. Si de ce sa ma simt mai bine, ca dupa ce inchid aici o sa ma simt la fel. Dar ce e bucuria? Am ajuns aici...Bucuria, e ca pauza de la scoala... Uneori e o pauza scurta, sau pauza lunga. Care apare intre doua momente de tristete. Diferenta dintre scoala si adevar, si...viata, e ca nu exista un timp in care mergi acasa. Si scapi de scoala...De ore..
Dupa un moment scurt de bucurie, apare din nou tristetea...
Imi termin aici cuvintele...

angels...

I`ve met my angel, down the street... She was waring those wings i could never get, but there she was, standing for me... and she had those eyes, with which i couldn`t see, but there she was, looking out for me, and caring for me...


Been walking down the street yesterday, i was in some kind of a hurry, in a hurry to nowhere, meeting none... I`ve took my jacket on me, it was cold outside, and it was late, but who cared about that, i felt like i had to go out, to get out of the house. I never felt something like this in my life... Never had that feeling before. I got out quickly, cause i couldn`t stay more inside, and i walked down the stairs, out of the scale block, down the street... It was like someone was guiding me through the town, through the streets. It was that feeling...

Walking down the street i saw her. She was standing there, enlightened by the moon, which, was like playing with a ray of lite on to her face, her beautiful face, angelic...For a moment i`ve thought she`s an angel, whom came from above. In the light of the moon...I knew she was "my angel"...

I slowly got close to her..Slowly, like i was dreaming..and then, suddenly, she dissapeared. She whispered.."i`ll be right there for you, to listen to your heart, to touch your soul, to feel your pain, i will be there..." i was like, happy and sad. i lost her again..but i know, she`ll be back...i know she`ll be back...

Cine sunt eu...Ce sunt eu

uneori am impresia ca sunt o carte, la care lumea se uita si incearca sa o citeasca... "imi place coperta" exclama unii, apoi deskide incet sa citeasca prefata...constata cu uimire ca lipseste...

hmm, unii isi pierd interesu chiar de la prefata...care nu exista, si inchid cartea la loc, si merg mai departe...ciudati oameni, dar totusi cine ar citi o carte fara prefata? eu de obicei nu citesc prefata la carti, as putea usor sa ma citesc...mmmda...

Apoi mai is un fel de oameni, care citesc cartea, chiar fara prefata, si..ajung la un moment`dat cand se impiedica in niste lucruri care par complicate, asa, ca un fel de carte stiintifica, care nu iti da nici o satisfactie, un fel de carte in care nu se povesteste nimik, decat se xplica niste lucruri aiurea. Cartile alea chiar nu le inteleg...

Apoi, am intalnit un singur fel de om, care a reusit sa citeasca, si chiar dak nu a reusit sa citeasca, s`a incapatanat:)) atata de tare, incat si acuma incearca sa afle ce scrie acolo. si oricat de incurcata ii povestea, o descalce, si o reciteste, apoi o rescrie si o reciteste... ce oameni...

ma gandesc uneori, ce ne`am face dak am fi doar atata cat putem vedea cu okii si cat putem cuprinde intr`un prim gand. ce`ar fi daca...? ce`ar fi dak am ramane la niste povesti auzite de la altii...ce`ar fi dak am crede niste povesti auzite de la altii...ce lume...ce oameni...