Poveste fara sfarsit...


Imi aduc aminte perfect ziua in care te`am intalnit, ca si cum ar fi fost ieri...
Parca ieri am coborat incet pe poteca de pe deal, iar tu, stateai la umbra unui copac, citind in iarba moale dragostea Lui Dumnezeu pentru oameni, parca si azi mai vad raza aceea de soare care a scapat printre ramurile copacilor in ochisorii tai mari, plimbandu`se incet din ochisorii tai, pe parul tau moale impletind in el frunze de vant si raze de soare pierdute`ntre ramuri si frunze uscate.
Mi`ai simtit apropiere si parca ai tresarit incet, lasand umbra mea slaba si inalta sa patrunda gandurile tale umbrite deja de copacul acela sub care te`ai pus sa citesti... Un suras in coltu buzelor mi`a atras atentia, si am grabit incet pasul, fara ca sa te deranjez prea tare, am trecut pe langa tine cu o viteza incetinita de frumusetea ta orbitoare, iar fatza ta, parca toata ziua a furat raze din soare, stralucind un pic mai tare ca si el. Raze de soare murind in atmosfera plina de ganduri manjite, luand viata in privirea ta cea blanda, jucandu`se pline de viata in parul tau, plimbandu`se incet pe buzele tale moi, incoltind cate un suras pe buzele tale. Imi aduc aminte ca si cum era ieri...
Apoi m`am oprit sa fur cateva vorbe, parca auzeam glasul tau in mintea mea, si, am incercat sa iti vorbesc, dar mi se`nclestara dintii, la auzul primelor tale vorbe " Buna, eu sunt Luna ! Vrei sa iei loc la umbra? " nu ca ar fi doar un singur copac pe tot campul, doar ca parca umbra aceea parca era umbra lunii pe pamant, era divin, era nemaipomenit, era ea, era nemaipomenita.
M`am asezat incet in iarba moale, si am privit`o cu grija, nu cumva privirea mea sa o deranjeze, sa`i distraga atentia, printre genele`i lungi, parca vedeam cum curg cuvinte simple, pline de dragoste, pline de puritatea, curgand ca din rai, din eterna sfintenie.
Apoi, privind`o am adormit in iarba intre razele lunii, si m`am trezit abia atunci cand, sprintena, se departa agale pe carare, cu pasul parca plutind...am vrut sa fug dupa ea, dar m`am impiedicat in mirosul ei dulce, si`am ramas doar sa o petrec cu privirea.
De`atunci am mai zarit`o doar in noptile tarzii in care Luna imi zambea, si imi povestea povestea ei, imi povestea despre soare, despre stele, luceferi, galaxii si astrii... imi zambeste si`acum, dar in vise, si o caut si ziua si noaptea, o astept sub acelasi copac si iarna, si vara, si toamna tarziu... Si stiu, ca intr`o zi apare din nou, si`mi incanta privirea cu frumusetea`i divina, auzul cu vocea ei blanda.

Poveste fara sfarsit...

Niciun comentariu:

Secretul fericirii

E țeapă, nu există un secret al fericirii. Toți știm că trebuie să fim fericiți cu ce suntem și mulțumitori pentru ce suntem și ce avem. Mul...