Motivare

     Totul incepe cu un vis. O calatorie de o mie de mile incepe cu un pas. Pana si inconjorul lumii incepe cu un pas. Si Dragostea  Lui Dumnezeu a inceput cu un pas. Pasul pe care El l`a facut catre noi. Si pasul care noi trebuie sa il facem catre El.
     Astazi ma simt motivat. Motivat si binecuvantat. Binecuvantat in haosul care ma cuprinde. Binecuvantat si in lipsa prietenilor pe care nu ii am, am gasit un prieten adevarat. Un prieten care apare totdeauna exact la momentul potrivit. De fapt nu e prieten. E prietena, si e prietena mea cea mai buna. E fata care ma uimeste de fiecare data nu numai cu zambetele ei cum s`ar presupune ca ar trebui. E foarte draguta, e foarte simpatica, e foarte inteligenta, e o doctorita in devenire si pe deasupra de toate acestea ea este fata care ma ajuta si care imi arata calea din haos spre liniste si pace.
     Desi stiu, si am crescut cu Cuvantul Lui Dumnezeu in casa, si cu obiceiurile care le avem in religia noastra, ea imi aduce aminte totdeauna cand uit ce am de facut. Intr`un mod care ma uimeste. Am o sumedenie de complimente la adresa ei insa nu stiu cum sa le explic. Doar sa le simt.
     Ea ma motiveaza, ma face sa cred in mine, ma face sa ma ridic mai sus decat cred eu ca pot sa fiu, ma face sa imi propun si sa imi setez noi tinte si teluri in viata.
     "Am toata increderea in tine! Stiu ca va veni ziua cand voi plange de fericire pentru fericirea ta!" Imi spune ea. Si pentru ea am scris randurile acestea. Pentru ca tin mult la ea.

Daca ai un prieten la care tii, arata`i!

Visator

Mi`e dor de tine. inca.

As vrea sa ne intalnim pe marginea lumii acolo unde eu imi astern gandurile la poalele stelelor. Stii ca, toate lucrurile i se inchina Lui. Si, m`am gandit ca Dumnezeu asculta prin licaritul stelelor durerea mea. Aude suferinta noastra prin parfumul florilor, prin fiecare raza de soare, si cunoaste fiecare sentiment al nostru prin lucrurile marunte care ne inconjoara.

De aceea, cand ma doare, ma apropiu de flori, inchid ochii si trag aer in piept, iar in timp ce expir le soptesc durerea mea. Parfumul lor ma fac sa imi aduc aminte de unde am venit si incotro ma indrept. Imi dau seama in fiecare clipa ce ma atrage spre El.

Am facut din fiecare rasarit de soare, din fiecare floare, din fiecare apus si din mangaierea razelor lunii o bucurie constanta. Oamenii pot provoca durere, suferinta, oamenii pot provoca amintiri. Si e greu sa traiesti cu amintiri. E greu sa traiesti uneori. Insa trebuie sa avem pe cine trebuie langa noi. Pe Dumnezeu.

Am fost intotdeauna un visator, insa in ultima vreme lucrurile parca incep sa se schimbe. Nu stiu de ce. Imi placea statutul de visator. Crampei de amintiri imi inunda sufletul in fiecare zi. Cu tine, cu el, cu ea si cu multi altii pe care i`am pierdut pana aici. Azi am ramas singur, cu sufletul gol si parca am inceput sa ma obisnuiesc asa. Parca viata imi trase o palma sa imi arate ca nu visez. Sa imi arate ca exista ceva mai maret de a fi visator. Ca a fi realist, nu e chiar asa rau. Ca a crede e mai bine. Nu a visa.

Am sa mai visez cateva clipe la tine, aici unde m`am obisnuit, sub clarul de luna, pe marginea lumii. Apoi am sa deschid ochii, si ca intr`un vals de culori si parfumuri, trandafirii au sa ma poarte departe pana cand amintirile mele or sa ramana agatate in spinii lor. Nu mai vreau amintiri.

Si`am sa plec mai departe.