Trist e si faptul ca dupa ce iesi din Romania, si intri la fratii unguri, pe drumu ce se asterne in fata, parca o depresie intr`un grad avansat te copleseste. Apoi, trece repede de indata ce inaintezi pe drumu care, culmea, si`o lasat gropile in Tara Romaneasca, iar mai apoi, cand ajungi aproape de casa, in dreptul indicatorului ce paraseste autobanda A2 pe S6, drumu face o cotitura intre munti, si de aici mi`am pierdut chiar toata speranta. Aici pot sa spun ca se agraveaza starea de depresie. Apoi ajung in micul si frumosul, minunatul orasel dintre munti, kapfenberg, unde imi aduc aminte ca, nu am de lucru. Si mai trist. E vorba doar ca o sa fiu coplesit de plictiseala.
Dar lasand in urma toate astea, si deschizand cutia cu amintiri placute, sau mai putin placute, am intrat in Bistrita, candva, joi, era o dupa`masa frumoasa, parerea mea, singurul fapt care imi strica fericirea era lipsa unui prieten, pe care l`am gasit mai tarziu, prea tarziu... Intalnirea a durat ceva vreme, dar, fiind prea tarziu ajuns acolo, mi`am dat seama ca singurul care vorbeste sunt eu. Am varsat cateva lacrimi pe mormantul lui, si am plecat mai departe. Mi`am intalnit restul prietenilor, am povestit, ne`am distrat, cu bune, cu rele. Am plans si am ras. Asa e pe pamant.
Ca o concluzie a tot ce am trait in ultima saptamana, pe langa faptul ca am pierdut job`ul care il aveam abea de o luna, permisul, care desi il aveam de 3 ani, mi`a fost mai mult suspendat, pe langa amenzile care le`am luat, lacrimile care le`am varsat, gandurile care m`au coplesit, sistemul deosebit de avansat si pus la punct al politiei romane (nu), mi`am dat seama de faptul ca, daca esti bun, ingaduitor, desi o sa te simti calcat probabil in picioare, folosit, fraierit, o sa ai in interiorul tau o multumire aparte, pe care nu o simti decat atunci cand faci un bine din toata inima.
