6.ian.2012/ Cu o moarte toti suntem datori.

Parca s`a intamplat ieri, era o dupa`masa cu miros de neliniste care imi umplu inima. Trebuia sa plec inapoi acasa. Dar, imi suna telefonul si auzii o voce atata de draga mie. "unde esti? mi se paru ca esti tu, dar nu eram sigur, hai sa te vad, sa imi spui La multi ani, cine stie cand ne mai vedem." Avea atata dreptate. Cine stie cand ne mai vedem? Am coborat jos, si statea la masa, era zambitor, era fericit. L`am privit asa, cu drag, si l`am imbratisat. Era ziua lui. Am plecat asa, privind in urma, cu un sentiment de parere de rau ca l`am lasat acolo. M`am ridicat de la masa, l`am imbratisat din nou si apoi am plecat... 


Nu trecura multe zile, si inima imi fu cuprins de`un traznet ce`l simtii din cap pana in picioare, care inca ma ameteste uneori. M`au napadit o sumedenie de amintiri, de tristeturi, ganduri, dureri sfasietoare, care inca nu imi lasa inima sa se linisteasca in bucuriile vietii. Cine stie cand ne mai vedem? Si avea atata dreptate. N`am stiut ca nu o sa il mai vad. N`am stiut ca am sa il las acolo si cand am sa ma intorc el n`o sa mai fie. 


A trecut un an, de cand l`am vazut ultima data. A trecut un an, de cand ultimul lui zambet s`a intiparit grav in inima mea, ca o amintire scumpa si draga a celui mai bun prieten. A trecut un an, si in curand un an de cand nu i`am mai auzit vocea, de cand sufletul lui s`a predat, si`a incheiat legamantul cu moartea. Un cuvant greu pentru un om de rand. Dar toti suntem datori cu o moarte.


Mi`e dor sa`l vad, sa`l aud, sa`l strang in brate, sa`l simt departe si aproape. Azi, mai mult ca niciodata. 


N`o sa`i mai pot spune la multi ani, 
Suflarea lui e fara grai,
Zambetul lui s`a ofilit in pragul iernii,
Iar inima`si opri fugarele`i batai.
S`a stins cum stingi candelele
Iar graiul lui tot mai incet se auzi,
Pana cand ultima lui soapta 
`n urechile mele surzi.