Imbatranim...Nu uita sa iubesti !

Imbatranim iubito, iubitule,

Iubitii mei, imbatranim !

Noi rasarim incet, pe`aripi de vant,

Purtati cu cald pe razele de soare,

Nastem iubiri de ne`nteles,

Si ne`ntelesi suntem o viata`ntreaga,

Nu ne`ntelegem intre noi,

Si`ncet, iubitii mei, imbatranim !

Am rasarit in razele de soare,

Si`am inflorit in toi de primaveri

Ca mugurii de floare rara,

Apoi gustam iubirea,

Iubirea`ceea ne`nteleasa dintre noi.

Iubirea`ceea cruda si vulgara,

Ce ne aduce`n prag o primavara,

O primavara rara, uitata de mult de altii...

Si`apoi, uitam si noi ! Imbatranim.

Noi rasarim, ne nastem din iubire,

Inmugurim, si din priviri ne stim,

Si ne cunoastem ca de cand eram copii,

Traim in dragoste, iubire,

Si`ncet, iubitii mei imbatranim!

Si`i cruda batranetea, si tot la fel de dulce,

C`apuci sa`i gusti singuratatea,

Doar daca tineretea, nu`ti fura viata,

Doar daca sti sa gusti iubiri de ne`nteles cand esti copil.

Si stii s`alergi spre rasarit pe valuri,

Sa`neci in mare luna cand esti langa EA,

Si sa ascunzi o stea`n privirea EI!

Hai sa iubim!

Sa ne iubim ca si Tezeu si Ariadna,

Sa ne iubim, cu`atat ramanem

Atat, nimic mai mult,

Atat ramane cand imbatranim...

Hai sa iubim,

Pana cand negrul nor,

Acela dor ce`aduce nemurirea,

Nu ne ajunge di`napoi.

Nu ne impiedica pe drum,

Si nu ne ia apoi...

Hai sa iubim pana nu`mbatranim!

Iubitii mei, oricum imbatranim!

oh, clipa dulce...

e`asa de dulce prima clipa
si`asa de repede te impresoara
e`asa de dulce iar si iar,
si`ai sa`i cedezi,
pana`ntr`o vreme, cand ai sa spui
e ultima povara.

iti frangi`n inima pacatul,
si sufletu` ti se inegreste tot mai tare
te frangi mahnit in clipa asta trecatoare,
si`ai sa`ti adormi in clipe constiinta,
ai s`o sufoci fara sa stii,
fara sa vrei adormi si tu.

si intr`o zi privind uimit la stele,
te`ntrebi, o, Doamne, tu le`ai creat si pe ele?
chiar Tu, ai scris iubirea intre ele?
Cuvantul Tau le`a dat viata,
Speranta tu ai pus`o`n a lor raze?
Si`n praful lor de stele, ai pus o mangaiere?

Nu`i greu sa scapi viata printre degete,
Nu`i greu sa uiti tot ce`i mai sfant in lume,
e`usor asa, ca ploaia care cade din inalt,
e mai usor ca roua, pacatul te`nfasoara.
si te aduce iar in vale. in valea de oase uscate.

si`ai sa privesti acol mirat,
si tu nu stii, ca esti chiar printre ele,
dar Doamne, si eu sunt ca si ele?
esti, da! esti fara vlaga,
prin vine`ti curge vantul disperarii.

De cand? De cand sunt Doamne`aici?
si stai o clipa fara s`astepti raspuns.
si cugeti iar la stele, dar voi, voi nu mi`ati spus nimic,
ah, vai, de ce sunt iar aici? mai ieri eram in culme.

si tu nu stii copil pribeag,
c`am dat la moarte Fiu de Imparat,
c`a suferit osanda`ti pe Calvar,
batjocura si chinul tau!
si azi te`neci in clipe de placere trecatoare,
si azi te`nchini la bucurii de`o clipa,
asa de mult, asa de tare.

de vrei sa vii, apuca`Ma de mana,
si`o sa privim intreaga Mea creatie,
Am sa`ti arat geneza lucrurilor trecatoare,
cum te`Am creat acolo in Eden,
si`ai sa`ntelegi, iubirea ce ti`o port.

nu sta o clipa! regreta`ti tot trecutul,
sa`ti para rau de fiecare firicel de timp pierdut,
ca roua treci, la rasaritul Soarelui etern,
esti ca nisipul in clepsidra,
azi esti aici si maine esti trecut.
maine esti nici macar o umbra.

Dar vino, intoarce`te, pana nu`i prea tarziu,
mai e putin, si se va auzi un glas de trambita.
mai e putin, si ce vei zice`atuncea?

dor...

imi arde inima un dor aprins,

cu`n foc ce parca nu se stinge,

un dor pe care`l port bunicii,

nu`i dorul de iubire,

nu`i dor de nemurire,

eu`n dor parca de maica,

e`asa de`aprins, si ea`i asa departe.

formez pe taste numarul ei vechi,

pe care`l stiu de cand eram copil,

si sun`acelasi ton de mult,

si`astept cu nerabdare ca sa`i aud vocea...

alo? cu buna ziua,

"ce faci bunico?"

iar ea`mi raspunde "bine"

esti tuh? esti Fineas?

da bunico, mi`e dor de tine,

dar nu i`am spus, si`mi pare rau,

si`am stat la sfat cu dansa,

ne`am cufundat in amintiri,

si sfaturi multe, ca`ntotdeauna.

acum e altfel,

nu`i ca si`atuncea cand eram copil,

si tot mai tare se`amana cu`atuncea,

singuratatea`i un dusman ne`nvins, te schimba.

si`apoi, dupa multe cuvinte`mi spune,

"nu ma mai cauta, nu ma mai suna",

copiii mei, ce i`am crescut chiar eu,

si tot mai rar aud cum suna telefonul,

trec ore, chiar zile, si`apoi deodata toti ma suna,

desi eu mi`as dori, pe rand, in fiecare zi,

cate`unu, si mi`as dor sa fie aici,

nu toti, doar unul, sa imi aline singuratatile...

da stiu bunico, ce sa`i spun?

as strange`o`n brate, i`as da o sarutare,

i`as alina singuratatea,

o lacrima ii curge, incet,

obrajii ei brazdati de vreme,

si paru`i alb incaruntit ca iarna,

parca i`a nins cu stele de nea.

mi`aduc aminte`n fiecare zi de ea,

si zilele de soare cu caldura,

cand petreceam`n ograda ei.

mai esti? mai esti acolo?

mai sunt, mai stai cu mine,

mai stai bunico, mai spune`mi doua vorbe,

mai stai, dar nu pleca...

as vrea sa plec, sa plec langa bunicu,

imi spuse vocea ei, parca ceva se rupe`n mine,

parca ma doare inima,

sunt singura acuma, privirea mi`e incetosata,

nici ceasul nu`l mai pot citi,

si nici la telefon nu mai pot a forma...

as vrea sa fiu acuma langa ea,

sa`i spun cum apune soarele,

incet pe dupa dealurile,

cu raze calde intr`o zi de toamna,

sa ii citesc peisajul pitoresc de pe ulita,

dar nu`s aici, departe.

departe e si ea.

visez cu ochii la cer,

i`ascult vocea cum se frange`n amintiri si sfaturi,

citeste`mi spune ea, citeste la Obadia,

citeste`acolo, ca`ntotdeauna ma indeamna,

sa nu il uiti pe Dumnezeu,

sa nu uiti Fineas, dragostea de Creator.

Si`acolo sus ne`om intalni, si cu bunicu,

in veci n`om mai fi singuri, vom fi cu El,

cu Dumnezeu in veci vom sta.

Da stiu bunico, mi`ai povestit ades,

m`ai indemnat pe Calea Lui,

si ma indemni mereu.

si mi`a fi greu sa`i plang la capatai,

nici nu imi pot imagina,

nu, n`as putea. incep sa curga lacrime pe`obrazul meu,

si parca`n hohote incep sa plang,

dar n`am sa`i spun. bunico, nu mai plange,

usor de spus.

du`te dara, si ma mai suna,

mai cauta`ma, mi`e dor asa,

ca`s tot singura. sa nu uiti sa citesti,

si sa`mplinesti, tu nu uita!

si cu privirea ei incetosata priveste`afara,

e innorat, ea nu stie,

e inserat, e`abea trecut de`amiaza,

si`mi spune du`te, noapte buna,

ah, dac`as putea sa fac ceva, bunico,

sa poti vedea mai bine....

e`abea trecut de`amiaz, si`mi spune noapte buna.

inchid, si melancolic mai tare`n hohote,

in lacrimi si`amintiri ma frang..

fail

de dorul tau,un dor aprins in mine,
m`aplec din nou, in revarsatul zorilor,
m`aplec sa`ti vad chipul angelic,
sa`ti simt iar mangaierea calda.

te strang din nou in brate,
si`mi curge`n mine mirosul tau dulceag,
imi curge prin vine iubirea,
mi`aprinde iar dorul de tine.

`ti soptesc in apusul surd,
cuvinte din ganduri, ce pier pe o raza,
purtate de valu`auriu de iubire,
uitate de mult in ograda bunicii.

acol te`am vazut prima oara,
acol in ograda bunicii,
privind cum paseai tu agale,
gratios si cu pasul domol.

si vantu`ti sufla in parul tau moale,
se scuturau florile`n cale,
natura stia sa te`adore,
soarele mai incet urca in zenit.

un zambet gingas pe fata ta dulce,
si`apoi un pas sprinten pe cale,
o raza de soare raspandeai in ograda,
si totul in jur parca ti`era supus.

bla bla bla

"the sweet taste of betrayal"

Fiecare zi e un nou inceput. O noua experienta "despre viata" si un nou mijloc sa afli lucruri noi. Sa vezi locuri pe care probabil nu le`ai mai vazut, si sa inveti lucruri pe care nu le`ai stiut. Ar fi frumos daca viata ar fi mai mult decat lacrimi, daca ar fi doar zile cu soare si cer senin. Nu? Ar fi atunci raiul pe pamant....

Dar, ce vream sa zic, este ca asa cum in fiecare zi poti invata lucruri noi, tot asa poti sa ramai tot mai dezamagit. Sa afli lucruri pe care nu te asteptai sa le afli si sa spui ca mine "the sweet taste of betrayal". Involuntar. De cate ori nu ai fugit la prietenul tau cel mai bun sa`i spui ceva, si a doua zi ai aflat ca ceea ce trebuia sa ramana intre voi "a sarit gardu la vecinu" si de acolo mai departe, si in curand erai inconjurat de oameni care te arata cu degetu. Asta se numeste barfa, si se pare ca pe langa vocabularu vulgar si prostia care domneste in tare care se intinde de`a lungul Carpatilor,de la invecinarea Transilvaniei cu Ungaria si pana la Marea Neagra, si pe tot taramul Romaniei din nord pana la delimitarea care o face Dunarea in sud, suntem nascuti cu barfa si cafeaua dela prima ora a diminetii, care implica vocabularul vulgar, glumele de prost de gust pe care intamplator le`am vizualizat pe posturile de televiziune si insistenta in prostie... De ce suntem vazuti asa rau de catre ceilalti? De ce suntem si prosti, si fuduli?

De fapt, m`am lasat dus de val cu descrierea facuta mai sus, intentia mea era caracterizez tipicul prietenului care iti zambeste frumos si te iubeste (atata de tare incat te doare sa ii spui verde`n fata ce nu`ti place la el) si cand ii intorci spatele, isi deschide gura larg, si te barfeste.

Alege`ti cu grija prietenii, pana si cei mai neinsemnati dintre ei, alege`i cu grija, si oricat de mult i`ai iubi, oricat de multa incredere ai in ei, tine minte, nimeni niciodata n`o sa poata tine un secret, si un secret e acel lucru pe care atunci cand il stiu deja doua persoane, nu mai este secret.

Nu mi`au placut niciodata lucrurile ascunse, minciunile, si inselatoriile, si de fiecare data cand am aflat de lucrurile astea, oricat de drag mi`ai fost, oricat de mult te`am iubit, te`am uitat intr`o clipa.

Ai grija cum iti alegi prieteni, si poate nu aici gresim multi, ai grija ce le povestesti, ai grija cum iti deschizi inima fata de ei.!

about me...

E rubrica pe care o intalnim des in "social networks", unde fiecare scrie -pentru mai multe detalii, intrebati`ma. Ce suntem de fapt? Cine suntem? Ce stim despre noi insine de fapt...?

Ce stiti voi despre mine mai mult decat cititi pe blog? Un visator care iubeste Luna, uneori romantic, alteori pesimist, lucruri care poate nu sunt deloc adevarate. Sa va povestesc despre mine...

Numele meu este Dib Remus Fineas, si m`am nascut intr`o zi de vara, intr`un an cu o importanta mai mica sau mai mare pentru poporul roman, 1989, deci momentan am 21 de ani. Nu am asteptari prea mari de la viata, si daca ma cunosti atat de bine si sti ca imi place sa fug dintr`o parte in alta fara nici un scop, inseamna ca nu am de lucru, si nu imi place monotonia. Imi place sa visez, si o fac chiar si cu ochii deschisi, de cele mai multe ori pierdut fiind intre stele, sau chiar pe Luna, deci imi place Luna, chiar o ador.

Imi place sa fug de responsabilitati, probabil acesta este motivul pentru care alerg de ici`colo. Imi place sa fiu apreciat pentru ceea ce fac, doar ca in ultima perioada, nu prea fac multe lucruri. Visez....ce? Visez ca fiecare copil la 21 de ani, sa am un job, sa imi adun bani, sa imi cumpar o masina, sa imi adun bani si sa gasesc "marea iubire" - ( in care am incetat sa mai cred de mult ) iar apoi, intr`un final, cu gandul ca o sa gasesc acea iubire, sa ma casatoresc. Imi plac copiii, si probabil nu stiu cat de tare, pentru ca inca nu am avut nopti nedormite din cauza unuia. Si pana cand o sa experimentez asa ceva, o sa ii ador, pentru primii pasi pe care ii fac, pentru primele cuvinte pe care le borborosesc, si ca atunci cand incearca sa iti explice ceva, iti trebuie un translator, ( si aici nu mai putem apela la google translate ).

Arata`ti`mi un om fara vicii, si atunci cand o sa imi aratati unul, am sa renunt la mine insumi, am sa imi inec eul meu, am sa`l zdrobesc. Uneori sunt mandru si increzut, incapatanat peste puterile mele, si am intotdeauna dreptate, chiar daca nu am. In final tot ai sa imi dai dreptate. Ma atasez repede de unele lucruri si tot la fel de repede ma si despart de ele.

N`am sa pot sa iti spun niciodata verde`n fata ce ma deranjeaza, pentru ca nu vreau sa te supar, si din cauza eului, care ma indeamna sa nu o fac, (oare ce ai sa gandesti apoi despre mine...?) Incerc mai degraba sa uit, sa evit si sa trec peste, cu toate ca in mintea mea, si inlauntrul meu se ridica mii si mii de intrebari. Dintre care cea mai mare e vesnicul "de ce?"

Imi scriu gandurile pe o hartie, pentru ca sa nu le spun cu voce tare, uneori pana si vocea mea mi se pare deranjanta, si ma zgarie pe creier. Ma irita mai tare decat ar face`o niste unghii zgariind o tabla.

De ce? pentru ca sunt om! pentru ca suntem o copie a perfectiunii, care tinde spre acel perfect. pentru ca suntem simpli, incercand a parea complicati, complecsi. detaliile ne omoara, cel putin pe mine, lucrurile complecse ma sufoca. hai sa fim perfecti fiind simpli, hai sa fim complecsi prin simplitatea noastra, sa tindem spre perfectiunea Dumnezeului care ne`a creat prin puterea investita in noi de catre El. nu suntem ingeri, suntem mai presus, nu suntem Dumnezei, suntem mai prejos, suntem oameni, condusi de teluri, si ce fel de teluri? planuri, dar ce fel de planuri?

Planuri, nu fac niciodata planuri, si poate vi se pare un lucru rau, dar de fiecare data cand planuiesc ceva, se schimba, de fiecare data cand incerc ceva dau gres. De ce sa nu lasam viata sa decurga in ritmul ei normal? De ce sa nu o lasam sa vina de la sine, toate sunte ingaduite de catre Unul singur. Si fiecare lucru El il face frumos la vremea potrivita, atunci, de ce sa ne facem planuri? sa dam gres?

Lasa`L pe El sa`si faca lucrarea in viata ta.