imi arde inima un dor aprins,
cu`n foc ce parca nu se stinge,
un dor pe care`l port bunicii,
nu`i dorul de iubire,
nu`i dor de nemurire,
eu`n dor parca de maica,
e`asa de`aprins, si ea`i asa departe.
formez pe taste numarul ei vechi,
pe care`l stiu de cand eram copil,
si sun`acelasi ton de mult,
si`astept cu nerabdare ca sa`i aud vocea...
alo? cu buna ziua,
"ce faci bunico?"
iar ea`mi raspunde "bine"
esti tuh? esti Fineas?
da bunico, mi`e dor de tine,
dar nu i`am spus, si`mi pare rau,
si`am stat la sfat cu dansa,
ne`am cufundat in amintiri,
si sfaturi multe, ca`ntotdeauna.
acum e altfel,
nu`i ca si`atuncea cand eram copil,
si tot mai tare se`amana cu`atuncea,
singuratatea`i un dusman ne`nvins, te schimba.
si`apoi, dupa multe cuvinte`mi spune,
"nu ma mai cauta, nu ma mai suna",
copiii mei, ce i`am crescut chiar eu,
si tot mai rar aud cum suna telefonul,
trec ore, chiar zile, si`apoi deodata toti ma suna,
desi eu mi`as dori, pe rand, in fiecare zi,
cate`unu, si mi`as dor sa fie aici,
nu toti, doar unul, sa imi aline singuratatile...
da stiu bunico, ce sa`i spun?
as strange`o`n brate, i`as da o sarutare,
i`as alina singuratatea,
o lacrima ii curge, incet,
obrajii ei brazdati de vreme,
si paru`i alb incaruntit ca iarna,
parca i`a nins cu stele de nea.
mi`aduc aminte`n fiecare zi de ea,
si zilele de soare cu caldura,
cand petreceam`n ograda ei.
mai esti? mai esti acolo?
mai sunt, mai stai cu mine,
mai stai bunico, mai spune`mi doua vorbe,
mai stai, dar nu pleca...
as vrea sa plec, sa plec langa bunicu,
imi spuse vocea ei, parca ceva se rupe`n mine,
parca ma doare inima,
sunt singura acuma, privirea mi`e incetosata,
nici ceasul nu`l mai pot citi,
si nici la telefon nu mai pot a forma...
as vrea sa fiu acuma langa ea,
sa`i spun cum apune soarele,
incet pe dupa dealurile,
cu raze calde intr`o zi de toamna,
sa ii citesc peisajul pitoresc de pe ulita,
dar nu`s aici, departe.
departe e si ea.
visez cu ochii la cer,
i`ascult vocea cum se frange`n amintiri si sfaturi,
citeste`mi spune ea, citeste la Obadia,
citeste`acolo, ca`ntotdeauna ma indeamna,
sa nu il uiti pe Dumnezeu,
sa nu uiti Fineas, dragostea de Creator.
Si`acolo sus ne`om intalni, si cu bunicu,
in veci n`om mai fi singuri, vom fi cu El,
cu Dumnezeu in veci vom sta.
Da stiu bunico, mi`ai povestit ades,
m`ai indemnat pe Calea Lui,
si ma indemni mereu.
si mi`a fi greu sa`i plang la capatai,
nici nu imi pot imagina,
nu, n`as putea. incep sa curga lacrime pe`obrazul meu,
si parca`n hohote incep sa plang,
dar n`am sa`i spun. bunico, nu mai plange,
usor de spus.
du`te dara, si ma mai suna,
mai cauta`ma, mi`e dor asa,
ca`s tot singura. sa nu uiti sa citesti,
si sa`mplinesti, tu nu uita!
si cu privirea ei incetosata priveste`afara,
e innorat, ea nu stie,
e inserat, e`abea trecut de`amiaza,
si`mi spune du`te, noapte buna,
ah, dac`as putea sa fac ceva, bunico,
sa poti vedea mai bine....
e`abea trecut de`amiaz, si`mi spune noapte buna.
inchid, si melancolic mai tare`n hohote,
in lacrimi si`amintiri ma frang..
3 comentarii:
frumos spus,si foarte adevarat,ca si in realitate,poezia cuprinde tot ce putea sa se spuna in cuvinte despre sentimente umane pe care le traim in anumite perioade ale vietii,si legatura de singe dintre nepot si bunica,care ramine predominanta,vizibila.Enigmatici si cuminti...dragii nostri dragi perinti...ca si-asa au dus-o greu...dar singuratatea e un dusman de moarte,a oricarui om de pe pamint,cu atit mai mult al parintilor si bunicilor care au crescut o droaie de copii si nepoti,si la batrinete,se trezesc singuri,atit de singuri.Si aceasta cred ca este o desertaciune a desartaciunilor.Nimic nu doare mai tare ca singuratatea,numai cine a trecut pe linga ea stie,dar nu te poti plinge intotdeauna,nu ai cui,si daca asa stau lucrurile,ne-a mai ramas un singur lucru de facut:sa ne asezam in bratul Domnului nostru,cu toate grijile vietii si cu singuratatea noastra,Cu EL nu ne simtim singuri,cu EL formam majoritatea.Mingaierea noastra sa vina de Domnul.AMIN
mai mult decat cuvintele pot descrie. e chiar adevarata poezia:P am scris`o de fapt chiar dupa ce am vorbit cu bunica, e dialogul pe care l`am purtat cu ea.
si mi`as dori sa ne trezim din goana noastra dupa "fericirea tineretii noastre" si sa`i vedem si pe cei batrani, care au fost odata ca si noi, si sa le dam o imbratisare, sa petrecem mai mult timp cu ei.
si mi`as dori cum spunea ea sa fie puternica unitatea in familia asta Dib. :-j
Dar cine are urechi de auzit?
m-ai facut sa-mi fie si mai dor de bunica mea.zilele astea m-am gandit la ea mai mult ca de obicei.ce n-as da sa mai pot sa merg la ea si sa stam sa povestim si sa radem ... da o sa o vad intr-o zi, in Cer! m-asteapta acolo!
de ce pretuim uamenii duar dupa ce-i pierdem ..?
Trimiteți un comentariu