Ce stiti voi despre mine mai mult decat cititi pe blog? Un visator care iubeste Luna, uneori romantic, alteori pesimist, lucruri care poate nu sunt deloc adevarate. Sa va povestesc despre mine...
Numele meu este Dib Remus Fineas, si m`am nascut intr`o zi de vara, intr`un an cu o importanta mai mica sau mai mare pentru poporul roman, 1989, deci momentan am 21 de ani. Nu am asteptari prea mari de la viata, si daca ma cunosti atat de bine si sti ca imi place sa fug dintr`o parte in alta fara nici un scop, inseamna ca nu am de lucru, si nu imi place monotonia. Imi place sa visez, si o fac chiar si cu ochii deschisi, de cele mai multe ori pierdut fiind intre stele, sau chiar pe Luna, deci imi place Luna, chiar o ador.
Imi place sa fug de responsabilitati, probabil acesta este motivul pentru care alerg de ici`colo. Imi place sa fiu apreciat pentru ceea ce fac, doar ca in ultima perioada, nu prea fac multe lucruri. Visez....ce? Visez ca fiecare copil la 21 de ani, sa am un job, sa imi adun bani, sa imi cumpar o masina, sa imi adun bani si sa gasesc "marea iubire" - ( in care am incetat sa mai cred de mult ) iar apoi, intr`un final, cu gandul ca o sa gasesc acea iubire, sa ma casatoresc. Imi plac copiii, si probabil nu stiu cat de tare, pentru ca inca nu am avut nopti nedormite din cauza unuia. Si pana cand o sa experimentez asa ceva, o sa ii ador, pentru primii pasi pe care ii fac, pentru primele cuvinte pe care le borborosesc, si ca atunci cand incearca sa iti explice ceva, iti trebuie un translator, ( si aici nu mai putem apela la google translate ).
Arata`ti`mi un om fara vicii, si atunci cand o sa imi aratati unul, am sa renunt la mine insumi, am sa imi inec eul meu, am sa`l zdrobesc. Uneori sunt mandru si increzut, incapatanat peste puterile mele, si am intotdeauna dreptate, chiar daca nu am. In final tot ai sa imi dai dreptate. Ma atasez repede de unele lucruri si tot la fel de repede ma si despart de ele.
N`am sa pot sa iti spun niciodata verde`n fata ce ma deranjeaza, pentru ca nu vreau sa te supar, si din cauza eului, care ma indeamna sa nu o fac, (oare ce ai sa gandesti apoi despre mine...?) Incerc mai degraba sa uit, sa evit si sa trec peste, cu toate ca in mintea mea, si inlauntrul meu se ridica mii si mii de intrebari. Dintre care cea mai mare e vesnicul "de ce?"
Imi scriu gandurile pe o hartie, pentru ca sa nu le spun cu voce tare, uneori pana si vocea mea mi se pare deranjanta, si ma zgarie pe creier. Ma irita mai tare decat ar face`o niste unghii zgariind o tabla.
De ce? pentru ca sunt om! pentru ca suntem o copie a perfectiunii, care tinde spre acel perfect. pentru ca suntem simpli, incercand a parea complicati, complecsi. detaliile ne omoara, cel putin pe mine, lucrurile complecse ma sufoca. hai sa fim perfecti fiind simpli, hai sa fim complecsi prin simplitatea noastra, sa tindem spre perfectiunea Dumnezeului care ne`a creat prin puterea investita in noi de catre El. nu suntem ingeri, suntem mai presus, nu suntem Dumnezei, suntem mai prejos, suntem oameni, condusi de teluri, si ce fel de teluri? planuri, dar ce fel de planuri?
Planuri, nu fac niciodata planuri, si poate vi se pare un lucru rau, dar de fiecare data cand planuiesc ceva, se schimba, de fiecare data cand incerc ceva dau gres. De ce sa nu lasam viata sa decurga in ritmul ei normal? De ce sa nu o lasam sa vina de la sine, toate sunte ingaduite de catre Unul singur. Si fiecare lucru El il face frumos la vremea potrivita, atunci, de ce sa ne facem planuri? sa dam gres?
Lasa`L pe El sa`si faca lucrarea in viata ta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu