"Acum, cand stau plecat cu capu`n poala ta, durere, oboseala, tristete si toate care ati dat navala peste inima mea de om neputincios... "
"Dumnezeu nu oboseste iertand!" Eu cred ca El nu oboseste iertand, ascultand, purtandu`ne de grija si ... cred ca nu oboseste de fel. Nu? Atunci in ce Dumnezeu ne`am increde daca am apela la El si ne`ar spune... "Fiule, azi am facut atata de mult bine, incat am obosit, vino maine!" Dar nu, El chiar nu oboseste!
Insa eu, om, Doamne, azi am obosit. Azi am pus genunchii amandoi pe podeaua rece, greutatea care`mi sta pe umari m`a aplecat pana`n praful de pe jos si... Doamne, azi am obosit. Tu nu obosesti dar eu nu mai pot!
Ce ma face sa trag nadejde sunt indurarile si bunatatile Tale! Ce ma face sa trag nadejde`i suflarea care stiu ca`i din Dumnezeu, promisiunile Lui si faptu ca dupa toata ceata asta o sa apara un Soare.
El are vremea Lui. Si ce ma oboseste mai tare, ce ma nedumereste mai tare e faptul ca vremea Lui parca nu mai vine. Cand esti aplecat sub povara, cand tragi de nadejde parca pe toate partile si nu`i gasesti raspunsul. Vreama Lui nu`i vremea noastra.
"Imi pare ca ochii tai adancii, privirea ta nespus de neagra, m`a`nvaluit in ea. Durere."
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
N`am fost sa`ti plang la capatai, Sa te conduc pe`un ultim drum, Sa`ti pun coroana peste mormant, Dar n`ai fost acol nici tu sa intelegi, Si... -
Nu sti, nu ai stiut vreodata, atunci cand prima oara te-am vazut, cand razele privirii tale ma patrundeau adanc, cand sentimente prin vi...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu