Tu ma iubesti ?

Sting becul, parca dus departe pe ganduri. Ma gandesc la tine... La ochii tai, privirea ta dulce, si...vocea ta scumpa. Vocea ta, care de fiecare data cand o aud, imi da sperante, si...oricat as fi de suparat, imi reda bucuria sufletului, si`mi invioreaza inima.

Ma pun in pat, trag patura peste mine, una, doua, trei, e frig, si....Incerc sa adorm, dar nu pot. Ma gandesc oare ce faci? incep sa iti scriu un mesaj, dar ajung la jumatatea lui, il sterg, il scriu din nou, iar il sterg si ma dau batut. Tu..ma iubesti? Oare, te gandesti la mine?

Mi`e sufletul greu, si ....inima parca bate tot mai tare, cand ma gandesc la tine. Parca ar vrea sa sara din piept. Si timpul trece`asa de greu, si parca`asa de repede se duce. Si tu nu esti aici, si esti departe. Esti departe...

Departe`i privirea ta blanda si scumpa,
Si vocea ta straina`i acum,
Mi`e dor sa`mi soptesti
Mi`e dor sa te vad,
Si doar privindu`ti chipul angelic,
Sa tresar, sa zambesc,
Sa traiesc, sa respir...

Si doar privindu`te,
Sa simt,
Si`atunci cand imi zambesti
, Sa rad, sa plang,
Sa plang de fericire.

Vesnicul "de ce?"

Am inceput o "postare noua" cu gandul sa scriu ceva "frumos"....Am scris ,am scris si am sters, si apoi iar am scris si iar am sters. Am crezut ca o sa pot asterne un vers, si nu am reusit, am crezut ca pot descrie starea mea de spirit, si mi`am dat seama ca nu am o stare de spirit. cred...

Asa ca am scris asta si am postat. Poate azi imi lipseste inspiratia, poate luna se`ascunde undeva dupa nori,si m`a parasit. Totusi, asteptam sa vii "tu" sa imi spui ca ma iubesti, si nu ai venit, am ramas cu steaua singuratatii lui eminescu, am ramas cu amorul de plumb al lui bacovia...Am ramas singur cu tine, iar tu m`ai parasit..Unde esti?

Si nu as vrea sa stiu unde esti, mai mult decat as vrea sa aflu de ce te caut? Pe cine caut? pentru ce? Pentru ce caut sa imi impart inima in doua, cand o pot tine intreaga la mine.

De ce sa nu iti dau jumatate si tu sa imi dai jumatate, si sa facem impreuna, o singura inima?
De ce sunt aici si nu sunt acasa? De ce as fi acasa cand mi`am dorit sa fiu aici?
De ce incerc sa scriu ceva, cand nu pot, si de ce ai citi tu ce scriu eu?
Am multe "de`ce`uri" asternute in mintea mea plina de imaginatie, si nu mi le amintesc acum pe toate, am un " bad sector" pe memorie si mintea mea oricum nu lucreaza la ora asta tarzie. e doar ora 12 si 22. si totusi, e tarziu...

Moon story...

mi`am pus pixu intre degete, tremurand de emotii ce`o sa scriu. Am stat sa vad ce`mi sopteste luna,
Ce imi poate spune in noaptea asta. Am privit ore intregi la ea, si am citit iubirea`i trista.
Am vazut cum, chiar de la rasaritul ei, grabeste sa adune ultimele raze ale soarelui,care, am inteles,
e iubitul ei. Ea nu stie de ce`i asa, dar stie ca soarele va fi totdeauna acolo pentru ea,
mangaind`o cu razele`i calde si dulci de iubire. Stie ca intr`o zi, se vor intalni din nou,
si ca o poveste nesfarsita inca, intr`o intalnire mai dulce decat mierea, pentru ca...despartirea,
despartirea le`a fost atata de amara, si atata de lunga.
Se vor uni pe veci in iubire eterna. De mii de ani, ei sufera, si nimeni nu le`ascult, surda durere,
De mii de ani, ei plang, se`alina prin suspine, si nimeni, nimeni nu`i asculta. Doar stelele,
ce licaresc usor, luceferii le scriu povestea, iar eu citesc razele lor, ce se cobor la mine`n casa.
E scris asa frumos aici, si totusi, nu`nteleg. De mii de ani iubind sperante, jertfind iubirea.
Ei nu`nteleg cum omul, iubeste`asa sumar, cum tot ce poate el iubi, se duce intr`o clipa, si vine despartirea.
Nici soarele, nici luna, nu inteleg iubirea lor, iubirea`i vesnica, pe totdeauna, dar omul...
Omul nu stie. Omul, nu stie sa iubeasca.

Vrei sa inveti iubirea? Priveste catre cer. Si`ai sa`ntelegi atuncea, ca tot ce vezi in ceruri, te`nvata sa iubesti, iubirea eterna.


un pic te`am mintit, ca sa nu crezi ca viata ii chiar asa roz:)) sau dak ti ser pare prea gri, sa nu crezi ca`i chiar asa gri.
Viata e uneori gri, alteori pink, depinde din ce unghi, si din ce perspectiva o privim. :D

(imi pare rau ca nu am editat`o da, lenea`i mare cucoana :-D )

Planuri de viata...

Suna fain, nu? :) imi place si mie, iau repede un pics si o foaie, si incep si scriu...

Wish list first.

1. Ca orice baiat, imi doresc o masina. Un cu motor mare, benzinar, si cu multi cai putere, sa fie in doua usi, toba sport, cu tuning finutz....Hmmmm....mi`ar place un bmw sau un scirocco de la vw.
2. Imi doresc un telefon mai nou, ultimul de fapt aparut, sa fie cu tastatura qwerty, cu camera performanta, memoria nu mai conteaza ca oricum are cativa gb phone memory, da vreau sa aiba un sistem stabil...bla bla bla....
3. Un laptop, ultra super performant, usor, slim, cu baterie sa imi tina multe ore cu ult jocuri si o conexiune rapida la internet.
4. Imi doresc ....multe de la viata asta, pe scurt va zic:) primele trei, is lucruri care si le doreste oricine, si gandul cu care am inceput, a fost urmatorul :"Daca noi vrem sa fim milosi, daca vrem sa avem dragostea, pace si rabdarea lui Cristos, tre sa Il avem pe Duhul Sfant in inima. Si Duhul Sfant, se coboara acolo unde are loc numai el, nu masina, nu prietena, nu telefonu, nu banii, nu patimile noastre, nu PLANURILE NOASTRE."

Suntem tineri nu? Si avem planuri? Dar cate din ele sunt pe placul Domnului? Si gandeste`te, la cate din ele L`ai consultat. Si te`ai gandit ca poate maine, sau la noaptea vei pleca si vei lasa toate planurile tale, planuri de absolvire a unei scoli, facultati, planuri sa aduni bani pt masina visurilor, pentru casa visurilor, a fetei care o iubesti...Te`ai gandit ca maine poate pleci, si tu nu stii unde iti vei petrece vesnicia. Sau te`ai gandit macar o clipa, ca la miezul noptii se va auzi strigarea, va suna trambita, si tu nu vei fi pregatit, si....cu atata amar, si durere, nu vei stii incotro sa apuci si ce sa faci? Pentru ca toti cei care nu vor avea pecetea vor ramane aici. Te`ai gandit vreodata ca maine, fara sa vrei va trebui sa lasi toate planurile tale intr`un scaun cu rotile, sau pe un pat de suferinta?:) Fa`ti planuri cu Isus.
Lasa viitorul in mainile Lui. Daca ramane la tine, poate il faci praf.

Esti si(n)gur?

Cand crezi ca ai ramas singur, cand crezi ca esti parasit, cand crezi ca tu esti tot ce ti`a ramas, si chiar si atunci cand crezi asta, iti dai seama ca te urasti si nu stii ce sa faci... Nu am nici un sfat sa iti dau :)) Crezi ca te`as putea ajuta in vreun fel sau altul? Eu nu cred. Poate ca as vrea sa te ajut, si totusi as minti sa iti spun asta, si poate ca daca totusi, as vrea sa te ajut, as face`o ca sa ma ajut pe mine. Pentru ca m`as simti eu bine sa stiu ca te`am ajutat. Sunt egoist, nu?

*Pentru ca atunci cand ai nevoie de mine, suna`ma.... poate ca o sa imi fie telefonul inchis sau nu o sa iti raspund, stiu ca vrei sa te ajut, si totusi, nu am timp, sau nu am chef. Nu`i asa?
*Atunci cand esti suparat, si ai nevoie de o incurajare, stii unde sa o gasesti, nu? Sigur nu la mine, eu sunt mai suparat ca tine.
*Cand toti te`au parasit, si eu sunt ultimul la care poti apela, pentru ca totdeauna ai apelat la mine, si am incercat sa te ajut, fugi repede si cauta`ma, poate o sa ma ascund si...o sa ramai tot singur.
*Daca ai nevoie de ajutor, daca ai nevoie de ceva, "cere si ti se va da" si o sa imi ceri si, spre surprinderea ta, ca o sa te pot ajuta, desi, "n`o sa o pot face" stii, nu?

Lumea asta e plina de egoism, de ce sa te ajut cand pot? De ce sa imi pese de tine, cand poate sa imi pese doar de mine, si de tine, atunci cand am nevoie de tine, in rest, esti doar amicul meu indepartat, pe care il salut cand il vad pe strada, sau cu care ma intalnesc chiar la biserica. Nu? Ne cunoastem de mult, si totusi, inca nu am apucat sa schimbam prea multe vorbe despre viata noastra personala, sau despre durerile care ne apasa, si ne simtim atata de siguri ca am putea face lucrul acesta. Stiu. Si tu cauti un ajutor, dar te gandesti ca Dumnezeu e in cer si te rogi si El te ajuta, si asa e, dar de cate ori iti propui sa o faci, si "uiti"?

Ajung uneori sa ma intreb ce caut aici, pe pagina asta nenorocita de blog, in care postez tot felu de tampenii, si imi dau seama ca asa imi pot ocupa timpul liber, si in afara de asta, imi place sa ma exteriorizez. De ce nu as face`o? Doar e pe gratis, si nu imi cere nimeni socoteala, nu? Si daca ii place cuiva sa citeasca, sa o faca, si daca nu ii place, sa nu o faca, si daca vrei, poti scrie si tu, doar sa ai ce. Si daca nu vrei? Pe cine crezi ca intereseaza? :))

Tu ce crezi? Tu ce vrei? Eu zic, daca vrei ceva, sa tragi tare, daca crezi ceva, sa tii pentru tine, traiesti intr`o lume egoista, si daca strigi, pentru ce strigi? Striga pentru El ! Atat merita in lumea asta.
Imi opresc aici imaginatia scrantita, ca stiu ca oricat as scrie, pe tine nu te intereseaza, si poate, chiar nu o sa imi citeasca nimeni bloggul, si daca nu citeste nimeni, mie tot nu imi pasa, raman ca o poza intr`un album, uitat de mult de lume, plin de praf, in podul casei bunicii...

Melancolic...

Ma apropiu incet de geam, sa privesc afara, era ceatza si nu vedeam asa bine, credeam ca sunt acasa, poate din cauza ca m`am prea obisnuit cu locul acesta pe care il numesc..."casa mea" de o vreme. nu e asa. casa mea nu e aici, privesc speriat in jur, si imi dau seama ca nu sunt acasa, totusi, mai fac o incercare, ma duc la geam, sa privesc imprejurimile care le pot cuprinde cu privirea....

Totul e nou aici, nimic familiar, nimic sa imi placa. Lipesc fruntea de geam, si privesc uimit cumva, si speriat intr`un fel....si, foarte, melancolic...departe, de fapt, priveam departe pe ganduri. Imi aduceam aminte fiecare clipa frumoasa, fiecare moment petrecut acasa. De cand eram copil, pana azi.
Si azi, azi unde sunt? Azi, cine sunt? si ce fac? Si ce sunt? Ce lume, ce cruda e...

Imi aduc aminte de prietenii mei, imi aduc aminte de copilaria mea. Si, cum nu pot da timpul inapoi, si asta imi aduc aminte, si incercand din rasputeri sa fiu puternic...totusi, suntem oameni, si avem sentimente. Si baietii plang cateodata...nu`i asa?Si baietii sunt oameni si au sentimente, nu`i asa ?

Noi nu suntem de piatra, si dak vrem sa parem asa...totusi, nu suntem de piatra. suntem sensibili, cand nu ne vede nimeni, plangem, cand nu stie nimeni, si ne manifestam ciudat uneori...si atunci, toata lumea stie. Toata lumea stie cand iubim, pentru ca ne place. Ne place sa iubim, sa fim iubiti.

Si, ce pot sa zic? Sau, de ce sa tac? De ce sa.... Nu e usor. stii....

Credeam ca viata e usoara, si ca plec de aici acolo, si totul e ok. si toti sunt ok. Dar am ajuns aici, in viata asta, intr`o gara, unde ma napadesc amintiri, unde, imi aduc aminte prin zi de gradinita, prima zi de scoaala, si prima zi de liceu. Si chiar si ultima mi`o aduc aminte, pentru ca nu eram acolo, da imi aduc aminte tot, si nu imi place, imi aduc aminte de colegi, si de prieteni,si mi`e dor, o clipa, un minut, o ora...poate chiar as da timpul inapoi. nu mult, putin, si`apoi putin mai mult, si`apoi mai mult, si nu as mai pleca...Si nu stiu ce sa fac...

Merg inainte. Da! Melancolic, dar merg inainte.

Ce povestesti nepotilor tai?

De cateva zile ma framanta niste lucruri. nu stiu, sa rad, sau sa plang, sa stau pe loc, sau sa o iau la fuga,sa fiu spontan sau sa ma mai gandesc o data. Ce sa fac? ce ma framanta? De ce? nici eu nu stiu, nu stii nici tu, si dak ai stii nu m`ai ajuta, nu ca nu ai putea, da egoismu zilei de azi a ajuns in floare, ca si cum ar fi fost acu 50 de ani, un om care isi face casa, si toata ulitza dadea o mana de ajutor. cam asa se intampla acuma, un om isi construieste o casa, si care mai de care o ia la fuga inapoi la lucru lui, si dak nu are isi cauta. si dak nu isi cauta, tot ocupat ii. si atunci....si atunci ce?

Avem impresia ca traim aceeasi viata de demult, in care tot era ok, si frumos, si ii mult pace in lumea noastra si totu`i frumos, si ducem un trai bun si dragutz, da nu vedem ca suntem tot mai stresati de ziua de maine, si nici macar nu`i trecuta ziua de azi, si suntem tot mai stresati de saptamana viitoare, si nici macar saptamana trecuta nu`i trecuta ...

Traim sperand la un viitor trecut, la un viitor care cerseste retrairea unui trecut glorios, desi nu e asa, si incercam sa dam vina pe altii, sa dam vina pe noi, pe noi sa dam vina, dak fiecare da vina pe el insusi, si incearca sa`si repare greseala, da`, sigur, ce usor pare. Am ajuns un neam de idioti. Cum de am ajuns un neam de idioti? Am fost o tara de crestini. Si daca nu am fost acolo eu, au fost parintii mei, si daca n`au fost ei au fost parintii lor, care azi povestesc cu lacrimi in ochi : "... Cand la sclipitul stelelor,
ne intalneam cu`atata dor
O dulce vreme`a staruintei...."
Si daca ei au ce povesti, noi nu avem, dak ei pot povesti copiilor lor si nepotilor, noi nu avem. Noi putem sa le povestim despre un playstation 3 cu 10 jocuri pe care le`am terminat, cu un nokia n97 cu camera de 5mp cu memorie de 12 gb, de un super laptop, si de un super computer... Dar unde`i Dumnezeu aici?

Si tot scriind asa, imi aduc aminte ca tastez pe un monitor de 19 inch, si o sa le povestesc copiilor, dak nu nepotilor, despre pixul meu, care are 120 de butoane, pt ca de cand am scris cu pixul pe`o hartie am uitat cum se scrie, si despre foaia mea multicolorata, care nu mai are formatu a5 de la scoala, si nici liniile ajutatoare de pe clasa a Ia...si cui ii pasa? lasa copilu sa stea linistit pe computer, sau la televizor, ca nu face galagie, se mai delecteaza si el de acolo... si ajungi sa stai noaptea langa el, sa te intrebi de ce nu doarme si are cosmaruri, de ce nu mai vrea sa invete la scoala?

Tu ce povestesti nepotilor tai...?

"...şi toate acestea sunt pregătiri în vederea obişnuirii mele cu ţărâna. Îl înţeleg pe Dumnezeu perfect... De aceea mi se pare atât de frumoasă viaţa... Până la lacrimi mi-e dragă..."

"Aici odihneste..."

Ieri, dupa`masa m`am hotarat sa fac o plimbare in cimitir... imi place sa ma gandesc de doua ori inainte sa intru in cimitir, dar ieri am pornit hotarat sa intru acolo, si nu stiam pentru ce. Apoi mi`am dat seama ca am intrat, ca sa vad ce scurta e viata, cu toate ca citeam pe pietrele funerare "N. 1939-D. 2008" ceea ce pare o calatorie destul de lunga pentru unii oameni. Dar azi, oricum era varsta asta mi se parea totusi atat de mica, atat de scurta calatoria. Ma plimb incet printre pietrele funerare pe o alee, privind cu capul plecat in stanga si in dreapta, mi se parea un cimitir micutz, desi cand am ridicat privirea, mi se parea interminabil...

Viata. De fapt, viata e mult mai scurta decat moartea. Moartea este ... intr`un fel vesnica, insa viata, mult, mult mai scurta in comparatie cu moartea. Eroii patriei, oameni simpli, oameni mari ai societatii, ce e viata la urma urmei, cu totii ajungem in acelasi loc, un loc tacut, unde singurul care vorbeste e timpul, si spre surprinderea noastra face monolog, vantul, care sufla in copacii din cimitir, care incredibil, sunt cele mai vii "fiinte" din locul acesta morbid, tacut.

O plimbare in cimitir, o simpla plimbare, iti aduce aminte de scurta noastra calatorie pe pamant. De multe ori ne pare viata un sir luuuung de intamplari... o calatorie nesfarsita, dar, ajungand in fata unei pietre pe care nu intamplator scrie aici odihneste .... nascut in data, decedat in data, ne dam seama ca am pornit intr`o calatorie cu sfarsit, scurta, incredibil de scurta, spontana, pentru ca astazi putem fi aici si maine ne putem "odihni" linistiti, impreuna cu ceilalti "colegi de cripta" cu care nu avem de ne certat. Sadic, dar ciudat, pentru ca ei nu se cearta niciodata. Intr`o liniste tacuta si morbida, petrec fiecare timp... Fara resentimente.

Intr`o zi, o sa ma intalnesc si eu cu ei, o sa petrec acolo timpul si ... De ce nu moarte? Viata e prea scurta sa o iubim atata de mult. Dar, de fapt, dincolo de sicriu ce ne asteapta? In vesnicia mortii noastre...? Cine ne asteapta, si ce ne asteapta...?

" Aici odihneste... "

nespus, nescris....pierdut

nescrise ganduri...
in marea uitarii, abis nesfarsit,
din imaginatie, din lipsa de ne`avut,
se pierd nescrisele ganduri.

se pierde dragostea, iubirea,
se pierd prietenii si frati.
nescrise ganduri, nespuse vorbe,
arunca in marea uitarii, intr`un ocean infinit de nespuse ganduri...

gandul nescris, vorba nespusa,
o floare fara culoare,
un copac fara muguri,
un ocean secat,
o inima fara iubire, ca cerul fara soare,
ca noaptea fara luna, fara stele.

asa`s nescrisele ganduri,
nespusele cuvinte, fapte pierdute,
greu castigate, usor pierdute,
viata se duce, far`o scrisoare de`adio,
far`un cuvant de ramas bun.

ce lume nebuna..nebuna de tot !

Vreau sa fiu fericit. Intr`o lume nebuna, nebuna de tot. O lume care se indreapta tot mai repede spre un abis infinit. Un abis dureros. Ciudat. Fii fericit. Fii fericit. Intr`un loc unde durerea e la fiecare colt de strada. In fiecare casa`nalta, la fiecare gand, in mana, si fiecare`aduce pe fata un zambet sumbru. Durerea e aici la ea acasa, omule. Dar fii fericit ! Tu fii fericit. Cand prietenii te parasesc, cand se`nchide cerul, cand nimeni nu te iubeste, fii fericit. Fii fericit. Poti?
A naibii fericirea asta. Sta durerea intre noi ca la ea acasa, si noi vrem sa fim fericiti. A naibii oameni incapatanati.

Ce lume nebuna...nebuna de tot...

Fii fericit.

Fericit, imi rasuna in minte cuvintele ca un ecou departat care dispare incet incet. Fericit, imi rasuna mereu si mereu si nu pot uita cuvantul. Dau din cap, intorc privirea si pornesc la drum. Sa fiu fericit.....Sa fii fericit, Sa fie fericit..Ma opresc si ma gandesc "oare, la ce ma gandesc?" ok, si la ce imi foloseste, oricum nu exista fericire. Ba exista, stiu ca exista. Am gasit`o undeva. Dar unde? nu exista. Ba da, ba da, imi aduc aminte. o data, am vazut un om ajutandu`l pe un altul, normal, zambeste cel pe care il ajuti dar... ceva era diferit, cand ajuti cu bucurie, esti un om fericit, esti un om... fericit? nu, nu se poate. sa fii fericit ajutand? sa fii fericit. DA! asta inseamna sa fii fericit, sa ajuti. sa ajuti cu bucurie. Dar ce`i fericirea? fericirea nu exista!!! Ba da ! fericirea e asa ceva....ceva fericit:-?? si totusi...ce`i fericirea? nu`mi pot inkipui, nu pot sa`mi dau seama, decat atunci cand o sa fiu fericit...

"Unii oameni cauta fericirea in placerile vietii, dar acumularea sau repetarea momentelor de placere nu duce la fericire. Placerea este fericirea ignorantilor. Fericirea este placerea inteleptilor". (Barbey d'Aurevilly)"